„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, marele câştigător la gala BAFTA 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/three-billboards-outside-ebbing-missouri-marele-castigator-la-gala-bafta-2018/

Filmul „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, de Martin McDonagh, a fost marele câştigător la gala premiilor industriei de film britanice (BAFTA), unde a fost recompensat cu cinci trofee, inclusiv pentru cel mai bun lungmetraj şi cel mai bun lungmetraj britanic.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2018

„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” este o dramă acidă despre o mamă care închiriază trei panouri publicitare pentru a atrage atenţia publicului asupra lentorii cu care se desfăşoară ancheta privind asasinarea fiicei sale.

Pelicula, care fusese nominalizată la nouă premii BAFTA, a mai primit trofee pentru cel mai bun scenariu original, cel mai bun rol principal feminin – Frances McDormand – şi cel mai bun rol secundar masculin – Sam Rockwell.

„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” a primit anul acesta şi Globul de Aur pentru cel mai bun film-dramă şi este considerat favorit la premiile Oscar, care vor fi decernate pe 4 martie. De asemenea, filmul a fost marele câştigător la gala premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), unde a obţinut trofeul pentru cea mai bună distribuţie.

Marele favorit al galei, cu 12 nominalizări, filmul „The Shape of Water”, de Guillermo del Toro, a primit premiile BAFTA pentru cea mai bună regie, cea mai bună regie artistică şi cea mai bună muzică originală.

Lista completă a câştigătorilor BAFTA 2018:

Cel mai bun film: „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“

Cel mai bun film britanic: „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“

Cel mai bun regizor: Guillermo Del Toro („The Shape of Water“)

Cel mai bun actor în rol principal: Garry Oldman („Darkest Hour“)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand („Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“)

Cel mai bun actor în rol secundar: Sam Rockwell („Three Billboard Outside Ebbing, Missouri“)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Allison Janney („I, Tonya“)

Cel mai bun scenariu original: „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“ (Martin McDonagh)

Cel mai bun scenariu adaptat: „Call Me By Your Name“

Cel mai bun film străin: „The Handmaiden“

Cel mai bun documentar: „I Am Not Your Negro“

 Cel mai bun lungmetraj animat : „Coco“

Cel mai bun debut al unui regizor, scenarist sau producător britanic: „I Am Not A Witch“ (Rungano Nyoni şi Emily Morgan)

Cea mai bună coloană sonoră: „The Shape of Water“

Cea mai bună imagine: „Blade Runner 2049“ (Roger Deakins)

Cel mai bun montaj: „Baby Driver“ (Jonathan Amos, Paul Machliss)

Cea mai bună scenografie: „The Shape of Water“ (Paul Austerberry, Jeff Melvin, Shane Vieau)

Cel mai bun sunet: „Dunkirk” (Richard King, Gregg Landaker, Gary A. Rizzo, Mark Weingarten)

Cele mai bune efecte vizuale: „Blade Runner 2049“ (Gerd Nefzer, John Nelson)

Cel mai bun scurtmetraj britanic de animaţie: „Poles Apart“

Cel mai bun scurtmetraj britanic: „Cowboy Dave“   Rising Star Award (trofeu votat de public): Daniel Kaluuya.

Foto: „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”,  BAFTA 2018 – facebook

23
/09
/15

5 scurtmetraje și două documentare românești au fost incluse în selecția HipTrip Travel Film Festival de anul acesta. Aflat la a doua ediție, festivalul își continuă misiunea de a inspira și încuraja spectatorii să se transforme din turiști, în călători și chiar în exploratori, oferind filmelor românești un loc aparte în programul festivalului.

23
/09
/15

Filmul care a şocat o lume întreagă şi a schimbat perspectiva asupra supravegherii cetăţenilor, distins cu 44 de premii şi 25 de nominalizări, poate fi văzut în premieră în România, pe 25 septembrie, de la 22.10, la TVR 1.

23
/09
/15

Seymour Bernstein, pianistul, are optzeci și opt de ani. Și la optzeci și opt de ani, omul acesta poate să spună că nu credea să ajungă cu mâinile lui până la Dumnezeu. Iar adevărul este că el chiar a ajuns cu mâinile lui până la Dumnezeu, căci Seymour cu adevărat este dintre aceia pentru care au apărut pe lume sonatele și pianele și melancolia.

22
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă Denis Villeneuve nu revoluţionează nici filmul de acţiune, nici pe cel de autor, „Sicario”, o combinaţie între cele două, este spectacol pur.

22
/09
/15

Lungmetrajul "Room", realizat pe baza unui roman nominalizat la Man Booker Prize, despre o mamă şi fiul ei care sunt ţinuţi în captivitate timp de cinci ani, a câştigat premiul People's Choice, cea mai importantă distincţie decernată la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

21
/09
/15

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est sărbătorește, în octombrie, 10 ani de existență, alături de invitați de excepție. Două dintre cele mai mari studiouri de animație din lume, Pixar și LAIKA, vin la București pentru a oferi publicului acces în culisele animației la cel mai înalt nivel.

21
/09
/15

Regizorul Nima Nourizadeh și scenaristul Max Landis au ieşit din tipare cu cea mai nouă producție FilmNation Entertainment, „American Ultra: Agent Descoperit”. Filmul aduce în prim plan povestea fascinantă a lui Mike (Jesse Eisenberg), un tip veşnic „fumat”, aparent ghinionist şi nemotivat, care este de fapt un agent CIA letal, extrem de bine antrenat, aflat în aşteptare.

20
/09
/15

Cei mai mici fani ai animaţiei au un nou prilej de entuziasm, la început de octombrie: ediţia aniversară Anim’est, ce sărbătoreşte 10 ani de existenţă a festivalului, pregăteşte o nouă selecţie de filme îndrăgite şi premiate în toată lumea, proiectate la Bucureşti în cadrul secţiunii Minimest.

19
/09
/15

Inaugurată cu ocazia Zilelor Bucureștului, aplicația mobilă ARCUB îi va ţine pe bucureșteni la curent cu ultimele noutăți din film, muzică, teatru, dans, fotografie, carte, workshop-uri tematice sau alte evenimente culturale din stradă. Disponibilă gratuit pentru smartphone-urile cu sistem de operare iOS sau Android, aplicația oferă posibilitatea de a obține toate informațiile necesare despre evenimentele din Capitală.

18
/09
/15

Realizatoriii filmului Un etaj mai jos se vor întâlni cu publicul din București astăzi 18 septembrie, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc. La Cinema Studio, vor răspunde curiozităților spectatorilor, după proiecția de la 20.00, regizorul Radu Muntean, actorul Teodor Corban, scenaristul Alexandru Baciu și directorul de imagine Tudor Lucaciu. Echipa se va muta apoi la Cinema Elvire Popesco, pentru o sesiune de Q&A aproape de miezul nopții, la finalul proiecției de la 22.00.

18
/09
/15

O poveste de dragoste cu un soț fantomă, iubiri interzise, mentalități distructive, căutători de comori și drame de conștiință - cinci dintre filmele premiate la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, vor fi proiectate la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.

18
/09
/15

„Emoţionant, magic, memorabil”, notează Sunday Mirror despre AMY, filmul lui Asif Kapadia despre Amy Winehouse, care poate fi văzut, începând de astăzi, în cinemtografele din România.

17
/09
/15

Un thriller tulburător, „Sicario: Asasinul” surprinde, din 18 septembrie, la cinema, realitatea îngrozitoare în care traficul de droguri, crimele şi teroarea sunt la ordinea zilei la graniţa cu Mexic. Reputaţii actori Emily Blunt, Benicio del Toro şi Josh Brolin intervin cu interpretări impactante pentru a restabili legea şi ordinea.

17
/09
/15

Cel mai adorabil personaj animat va putea fi urmărit pe marile ecrane din 2 octombrie, când talentatul Virgil Ianţu îi va împrumuta vocea lui ,,Blinky Bill: Koala cel poznaş”, un personaj care a cucerit generaţii întregi şi care e acum gata să ia cu asalt cinematografele din România.