TIFF 2014 – Extremism și ambiție. Filmele din competiţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2014-extremism-si-ambitie-povesti-horror-in-shadows-shorts/

Șase regizori debutanţi şi şase aflaţi la al doilea film intră anul acesta în cursa pentru trofeele Festivalului Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

Un articol de Petre Ivan|30 aprilie 2014

Cele 12 filme din Competiția TIFF 2014, dedicată în mod tradițional cineaștilor aflați la început, vin din țări ca Iran, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Norvegia, Italia, Tanzania, Bulgaria, SUA, Spania, Polonia sau România.

După două ediții fără nici un film românesc în competiție, Quod Erat Demonstrandum, pelicula alb-negru regizată de Andrei Gruzsniczki, concurează pentru Trofeul Transilvania.

„Ce m-a interesat atunci când am asamblat competiția TIFF-ului din acest an au fost diversele forme de extremism – vizual sau narativ – la care au recurs regizorii celor 12 filme din selecție. Nu e vorba aici de şoc sau de provocare de dragul provocării, ci de ambiția de a spune o poveste originală sfidând convențiile sau cărările bătute”, declară directorul artistic Mihai Chirilov.

„Câte filme ați mai văzut care să aibă drept protagonist un afro-american albinos şi care, deşi ficțiune, să-ți dea impresia că urmăreşti un documentar? Cât de greu e să ții un film în doar două personaje, cu unitate de timp şi de spațiu, şi să nu cazi în teatru filmat? Te mai poți trezi la viață atunci când te îngrijeşti de morți? Ce vede o oarbă? Ce aude o surdomută? Cum visează un câine? Care e prețul acceptării propriei sexualități?

Cum se mai poate vorbi astăzi despre comunism, când lumea pare să se fi săturat de subiectul ăsta? De ce poate fi în stare un cuplu care şi-a pierdut copilul pentru a-şi regăsi echilibrul pierdut? Și nu în ultimul rând: dacă timpul şi spațiul ar fi ca o bandă Moebius, cum ar arăta ele într-un film?”, adaugă Chirilov.

Răspunsurile la întrebările de mai sus sunt de găsit, în această ordine, în: Umbra albă (r. Noaz Deshe), Stockholm (r. Rodrigo Sorogoyen), Vis-à-vis (r. Nevio Marasović), Natură moartă (r. Uberto Pasolini), Orbire (r. Eskil Vogt), Vocea celor neauziți (r. Maximón Monihan), Câinele (r. Amir Toodehroosta), Zgârie-nori suspendați (r. Tomasz Wasilewski), Quod erat demonstrandum (r. Andrei Gruzsniczki), Viktoria (r. Maya Vitkova), Ce-am avut mai de preț (r. Max Currie) şi Peştele şi pisica (r. Shahram Mokri).

Quod erat demonstrandum, o producție ICONproduction distinsă cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Roma și proiectată la New Directors / New Films din New York, are ca punct de plecare decizia unui matematician de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului, și îi are în distribuție pe actorii Sorin Leoveanu, Ofelia Popii și Florin Piersic Jr. Andrei Gruzsniczki a mai regizat „Cealaltă Irina” (2009).

Tot în comunism începe și povestea „copilului deceniului” din Viktoria, o co-producție Bulgaria-România (Mandragora), selecționată la Sundance sau Rotterdam și elogiată de critica internațională. Un alt debut puternic, filmul neo-zeelandez Ce-am avut mai de preț / Everything We Loved (r. Max Currie), va fi prezentat în premieră europeană la Cluj.

Povești horror în Shadows Shorts

Ca în fiecare an, lungmetrajele concurente sunt însoțite de filmele scurte din secțiunea competitivă Shadows Shorts/ Umbre – Scurtmetraj, selecționate de Mihai Mitrică.TIFF 2014

Cele 12 scurtmetraje, proiectate înainte de filmele din Competiție, vin cu povești întunecate, sângeroase sau fanteziste despre vârcolaci (Luna), oameni consumați din interior, la propriu (Bulimia Purpura), civilizații extraterestre în care mașinile se revoltă împotriva creatorilor lor (R’ha).

Shhh este un omagiu adus lui Guillermo del Toro, Dedalo – un SF în stilul Alien, Yardbird a fost selecționat la Cannes, iar Blow Your Trumpets Gabriel, un videoclip al trupei Behemoth, este o premieră la Shadows Shorts. Campania de imagine a secțiunii va fi creată, ca în fiecare an, de GAV.

COMPETIȚIE TIFF 2014

  1. Câinele / Paat, r. Amir Toodehroosta (Iran)
  2. Ce-am avut mai de preț / Everything We Loved, r. Max Currie (Noua Zeelandă)
  3. Natură moartă / Still Life, r. Uberto Pasolini (Marea Britanie)
  4. Orbire / Blind, r. Eskil Vogt (Norvegia)
  5. Peștele și pisica / Fish and Cat, r. Shahram Mokri (Iran)
  6. Quod erat demonstrandum, r. Andrei Gruzsniczki (România)
  7. Stockholm, r. Rodrigo Sorogoyen (Spania)
  8. Umbra albă / White Shadow, r. Noaz Deshe (Italia – Germania – Tanzania)
  9. Viktoria, r. Maya Vitkova (Bulgaria – România)
  10. Vis-à-vis, r. Nevio Marasović (Croația)
  11. Vocea celor neauziți / La voz de los silenciados/ The Voice of the Voiceless, r. Maximón Monihan (SUA)
  12. Zgârie-nori suspendați / Floating Skyscrapers / Plynace wiezowce, r. Tomasz Wasilewski       (Polonia)

SHADOWS SHORTS / UMBRE – SCURTMETRAJ

  1. Blow Your Trumpets Gabriel, Grupa 13 (Polonia, 5’)
  2. Bulimia Purpura, r. Alexander Palucki (Germania, 8’)
  3. Dedalo, r. Jerónimo Rocha (Portugalia, 10’)
  4. Don’t Move, r. Anthony Melton (Marea Britanie, 13’)
  5. Endtrip, r. Koen de Mol, Olivier Ballast, Rick Franssen (Olanda, 5’)
  6. Luna, r. Antonio Perez (SUA, 12’)
  7. Memoires Vives, r. Fabrice Mathieu (Franța, 13’)
  8. R’ha, r. Kaleb Lechowski (Germania, 6’)
  9. Shhh, r. Freddy Chavez, Shervin Shoghian (Canada, 12’)
  10. Thanatier’s Art, r. David Le Bozec (Franța, 14’)
  11. Timothy, r. Marc Martinez Jordan (Spania, 10’)
  12. Yardbird, r. Michael Spiccia (Australia, 13’)

Foto cu TIFF 2014 şi Shadows Shorts –

 

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.