TIFF 2015 – Cuvintele sunt de prisos
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2015-cuvintele-sunt-de-prisos/

Cele mai bune filme recente în care tăcerea e uneori asurzitoare, iar emoţiile explodează în gesturi şi imagini percutante vor fi reunite la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie) în secţiunea tematică Cuvintele sunt de prisos/ Words are Very Unnecessary.

Un articol de Petre Ivan|4 mai 2015

TIFF 2015 – Cuvintele sunt de prisos  / Cu un titlu inspirat de versurile piesei Depeche Mode, Enjoy the Silence, secțiunea aduce 11 titluri care vor concura pentru premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film.

Alte cinci filme vor fi proiectate în secțiunea Suspecți de serviciu/ The Usual Suspects, dedicată regizorilor care și-au adus primele filme la Cluj și care fac acum parte din familia TIFF.

 Ideea acestei secţiuni mi-a fost dată de două filme de anul trecut, din care cuvintele lipsesc cu desăvârşire: Moebius, drama psiho-sexuală a lui Kim Ki-duk, proiectată la TIFF 2014, şi The Tribe, provocatorul debut ucrainean din selecţia TIFF 2015, a cărui acţiune e plasată în lumea surdo-muţilor. Titlul, inspirat de versurile piesei Depeche Mode, Enjoy the Silence, s-a impus de la sine, dar asta nu înseamnă că cele 11 filme sunt mute. M-au interesat – şi a fost o provocare să le găsesc – acele filme în care vorbele sunt de prisos şi care mizează totul pe forţa şi fluxul narativ al imaginilor – Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF.

După cum explică Mihai Chirilov, în unele filme nu se rostește absolut nici un cuvânt: Days of Gray, SF post-apocaliptic în decor islandez, desprins parcă din catalogul videoclipurilor celor de la Sigur Rós;

Test, povestea primului experiment nuclear din stepa sovietică;

Nude Area, explorare de-o senzorialitate incendiară a etapelor parcurse de un cuplu îndrăgostit din Amsterdam; Brazilian Dream, un visceral documentar dadaist cu imagini de-un suprarealism amuțitor.

TIFF 2015

Nude Area

În altele, se aud doar câteva replici din afara cadrului: Labour of Love, film de debut premiat pentru regie la Veneția, 24 de ore din viața unui cuplu indian care lucrează în schimburi și nu ajunge să se încrucișeze;

Ruined Love, deliranta operă punk filipineză în care se cântă foarte mult, dar în care protagoniștii poveștii de dragoste – un criminal și o prostituată – nu recurg la dialoguri. Cuvintele sunt reduse la un minimum în: georgianul Corn Island, povestea unei insule plutitoare și a destinelor care reproduc ciclul vieții în natură, grecescul Forever, un soi de Scurtă întâlnire între două suflete însingurate care merg zi de zi cu același tren, argentinianul Dog Lady, în care o femeie a ales să trăiască la marginea societății, înconjurată de câini;

Short Plays, omnibus – regizat, printre alții, de Gaspar Noé, Apichatpong Weerasethakul, Carlos Reygadas și Vincent Gallo – dedicat campionatului mondial de fotbal din Brazilia; Parabellum, o fabulă postmodernă despre sfârșitul lumii, în care un grup de argentinieni învață tehnici de supraviețuire într-un cantonament și-n care eroul nu scoate o vorbă.

Cinci dintre foștii concurenți la Trofeul Transilvania revin la Cluj într-o secțiune doar a lor, Suspecți de serviciu/ The Usual Suspects, aflată la a doua ediție.

Amour Fou

Amour Fou

Cum competiția este dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, TIFF își propune să urmărească traiectoria celor pe care i-a descoperit.

Unul dintre ei este islandezul Dagur Kári, care a obținut Trofeul Transilvania 2003 pentru Nói albinói și Premiul Cinemagia 2005 pentru Dark Horse.

Virgin Mountain, recent premiat la Tribeca Film Festival pentru Cel mai bun film, scenariu și actor, spune povestea unui bărbat care descoperă ce înseamnă să fii adult, la 43 de ani, atunci când se îndrăgostește pentru prima dată.

Chilianul Sebastián Silva, aflat la cel de-al șaselea lungmetraj, revine la TIFF cu Nasty Baby, câștigătorul Premiului Teddy la Berlinale, un film care provoacă granițele a ceea ce înseamnă să fii părinte.

De la Cannes, din secțiunea Un Certain Regard, vine Amour fou, regizat de Jessica Hausner, în competiție la TIFF 2002 cu Lovely Rita, iar în 2005 cu Hotel.

Acțiunea este plasată în 1810, în Berlin, și e inspirată de povestea adevărată a unui scriitor care decide să se sinucidă, dar nu singur.

Miguel Cohan, câștigătorul Trofeului Transilvania și al premiului pentru scenariu în 2011, cu Sin Retorno, aduce Betibú, un thriller din Argentina în care o scriitoare de romane polițiste noir este rugată de un ziar să scrie despre „cazul anului”, pentru a acoperi de fapt dedesubturile întunecate ale crimei.

Michael Noer – Cea mai bună interpretare la TIFF 2013, cu Nordvest;

Cea mai bună imagine în 2010, pentru R – revine cu Key House Mirror, o dramă de familie în care o căsnicie de peste 50 de ani este pusă la încercare.

Foto: TIFF 2015 – tiff.ro/en

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.