TIFF 2019 – Zece zile de înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Şerban”, acordată de Conceptual Lab
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2019-zece-zile-de-inscrieri-pentru-bursa-alex-leo-serban-acordata-de-conceptual-lab/

Au mai rămas zece zile pentru înscrierile la Bursa „Alex. Leo Şerban” în valoare de 2.500 de euro, acordată de Conceptual Lab, platformă care oferă şi premiul pentru interpretare în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de Petre Ivan|15 martie 2019

Criticii de film, regizorii şi scenariştii trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivaţie şi descrierile unor proiecte aflate în lucru până pe 25 martie. Condiţia principală pentru înscrierea la cea de-a cincea ediţie a Bursei este ca ei să aibă vârsta maximă de 35 de ani.

Înscrierile pot fi făcute prin completarea formularului disponibil pe site-ul tiff.ro.

Câştigătorul va fi premiat în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Eliza Zdru, Theo Nissim

Acesta este şi cel de-al patrulea an de parteneriat al Conceptual Lab cu TIFF. „Suntem nu doar onoraţi de asocierea cu această uriaşă desfăşurare de forţe artistice, ci şi bucuroşi că putem participa direct, oferind pentru cel de-al treilea an consecutiv premiul de interpretare în cadrul competiţiei. 2019 reprezintă şi cel de-al doilea an în care Conceptual Lab susţine acordarea Bursei «Alex Leo Şerban» în cadrul galei TIFF”, a transmis Theo Nissim, fondatorul Conceptual Lab.

Iniţiată în 2012, de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Romanian Film Initiative, bursa însumează un sprijin de 2.500 de euro, dedicat deopotrivă tinerilor regizori, scenarişti, jurnalişti şi critici de film.

În 2018, bursa a fost acordată regizoarei Eliza Zdru pentru proiectul „Lecţia”, aflat acum în plin proces de producţie şi planificat a fi finalizat până la începutul anului viitor.

Cea de-a 18-a ediţie a TIFF va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 31 mai – 9 iunie 2019.

Foto: Bursa „Alex. Leo Şerban”, TIFF – facebook

13
/04
/21

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.