TIFF 2021 în cifre
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2021-in-cifre/

Ediţia aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 1 august, după zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecţii sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitaţi şi un număr impresionant de spectatori. Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit #împreunăprinfilm întoarcerea în sălile de cinema la împlinirea a 20 de ani de TIFF, transformând ediţia din acest an în cel mai amplu eveniment organizat la noi în ţară de la începutul pandemiei.

Un articol de Petre Ivan|4 august 2021

Peste 93.000 de plătitori de bilete au urmărit, în cele 17 locații în aer liber și în interior, selecția de 179 de filme venite din 47 de țări. Lor li s-au alăturat spectatorii prezenți la concertele, masterclass-urile, și întâlnirile cu profesioniștii din industrie, organizate cu intrare liberă – în total, peste 100.000 de participanți. Întâlnirea cu starul Sergei Polunin, invitatul special TIFF 2021, s-a aflat în topul celor mai atractive evenimente. Show-ul susținut de dansatorul ucrainean la Castelul Bánffy din Bonțida a impresionat audiența și a stabilit recordul de încasări din acest an.

România sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache), documentarul românesc prezentat în premieră absolută la TIFF 2021, este filmul care a obținut Premiul publicului și a înregistrat cel mai mare număr de spectatori la această ediție. La cele patru proiecții incluse în programul festivalului au participat, în total, peste 3.500 de spectatori. Documentarul va ajunge în cinematografele din întreaga țară în această toamnă, distribuit de Transilvania Film. În topul voturilor publicului, la filme românești, se află și Complet necunoscuți (r. Octavian Strunilă) și Holy Father (r. Andrei Dăscălescu).

Pe locul doi în topul audienței per total s-a aflat Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay), comedia spaniolă care a deschis ediția aniversară a festivalului, și care a atras peste 3000 de spectatori la cele cinci proiecții din Cluj-Napoca. Clasamentul este completat de producția daneză Încă un rând (Another Round, r. Thomas Vinterberg), premiată anul acesta cu Oscarul pentru Cel mai bun film străin, urmată îndeaproape de Lecții de persană (Persian Lessons, r. Vadim Perelman), premiera mondială Perfect necunoscuți (r. Octavian Strunilă) și filmul de închidere, Anii noștri de glorie (The Best Years, r. Gabriele Muccino).

Bilanțul ediției aniversare TIFF include peste 40 de evenimente sold-out. Printre acestea se numără proiecțiile Dancer, Raport final (Final Report, r. István Szabó), Supernova (r. Harry Macqueen), Un loc ca oricare altul (Nowhere Special, r. Uberto Pasolini), Spirala (r. Cecilia Felmeri), Noua ordine (New Order, r. Michel Franco), Noaptea regilor (Night of the Kings, r. Philippe Lacôte), Vânătorul de balene (The Whaler Boy, r. Philipp Yuryev) – câștigătorul Trofeului Transilvania, dar și Annette (r. Leos Carax), filmul surpriză din acest an. Biletele s-au epuizat rapid și în cazul cine-concertelor Malombra, cu proiecții ale filmului, acompaniate live de Simona Strungaru și Julie Roué, Fargo by Fragments (Franța) și Studentul din Praga, cu Irina Margareta Nistor & CelloFun.

Vedeta acestei ediții, filmul românesc s-a aflat în topul celor mai apreciate evenimente de către public. Filme precum Întregalde (r. Radu Muntean), #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac), Spioni de ocazie (r. Oana Giurgiu), Tata mută munții (r. Daniel Sandu), Căutătorul de vânt (r. Mihai Sofronea) sau Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie (r. Andrei Huțuleac) au adus, la rândul lor, un număr mare de voturi și de spectatori în fața ecranelor.

De buna desfășurare a evenimentelor și de respectarea tuturor normelor de protecție s-au ocupat, alături de organizatorii festivalului, cei 370 de voluntari, cu vârste cuprinse între 15 și 40 de ani. Selectați din peste 540 de aplicanți, voluntarii au sosit la Cluj din toată țara pentru a face parte din echipa TIFF.

Maratonul celor mai noi și mai premiate filme continuă în perioada 5-8 august, la TIFF Sibiu, iar între 17 și 19 septembrie, cele mai apreciate titluri ale ediției vor ajunge și la TIFF Oradea.

 

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.