TIFF (6) Bogdan Theodor Olteanu: Cinemaul românesc se învârte excesiv în jurul personajelor masculine
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-6-bogdan-theodor-olteanu-cinemaul-rom%c3%a2nesc-se-%c3%aenv%c3%a2rte-excesiv-%c3%aen-jurul-personajelor-masculine/

INTERVIU „E un film doar cu personaje feminine pentru că ne uităm la o lume în care bărbaţii ajung mai degrabă rar”, spune regizorul Bogdan Theodor Olteanu despre debutul său, „Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă”.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 iunie 2018

Născut și crescut în București, Bogdan Theodor Olteanu este dramaturg și regizor de teatru, precum și scenarist și regizor de film. În teatru, a scris și regizat „Cea mai călduroasă zi din an”, spectacol aflat în repertoriul actual al Teatrului Apollo111 din București. În cinema, a realizat scurtmetrajele „Duminică dimineață” (2014), „Lampioane chinezești” (2015) și „Dumneavoastră, tu” (2015).

Prezentat în premieră la TIFF, „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, realizat în regim independent, este primul lungmetraj pe care îl regizează. Filmul va fi lansat și în cinematografe începând cu 22 iunie, fiind distribuit de Transilvania Film.

O fostă în comun, un album de fotografii, câteva conversaţii online, o cafea şi o vizită. Două fete construiesc din bucăţi începutul unei poveşti de dragoste. Dar pe măsură ce se apropie trebuie să înfrunte lucrurile care le despart.

Ionuț Mareș: De unde vine ideea care stă la baza scenariului? Cum ai decis că poate fi punctul de pornire pentru un film?

Bogdan Theodor Olteanu: Am ajuns întâmplător prieten cu niște fete destul de activiste, și în discurs și în activitate. Am aflat lucruri pe care, probabil, le intuiam, dar nu le știam așa, fără echivoc. Cât de multă nefericire și cât de multă violență (subtilă sau nu) îndură vecini și vecine de bloc.

Știu că atunci când am scris primul draft mă simțeam scârbit și revoltat pentru tot ce pățesc pe lângă mine oameni, supărat pe toată România și toți românii, pentru că dacă se întâmplă ceva printre noi, dacă cineva e agresat, nu există nimeni cu desăvârșire nevinovat. După care am încercat să mă temperez și să scriu totuși un scenariu, nu un colaj de postări pentru Facebook.

Întâmplările din film nu au corespondent direct în realitate, nu în forma asta. Nu am scris despre sau cu cineva anume în minte. Dar e un colaj format din multele povești pe tema asta pe care le-am auzit sau despre care am citit. Nu am pretenția că relația dintre cele două fete este în vreun fel definitorie pentru o comunitate. Dar sunt sigur că fragmente mici din film sunt – în rama ficțiunii sunt cuprinse gesturi și replici și reflexe și frici care există printre noi.

Ce te-a motivat să faci acest film independent? Cât de dificilă a fost realizarea lui?

Mi s-a părut, în momentul respectiv, cel mai important lucru care se întâmplă în jurul meu. Dincolo de impulsul inițial, mi s-a părut că e important să existe și filme ca ăsta. Cinemaul românesc al consacraților are o plajă limitată de teme, iar ce vine după ei poate să fie încadrat – generalizez, desigur – în două curente: fie regizori care fac filme ca ăia mari, fie regizori care încearcă să facă filme care să recâștige publicul.

Ambele tendințe sunt naturale, singura problemă e că în piramida asta marginalii și minoritățile nu există. Fie pentru că ăia mari nu au făcut filme despre ei, fie pentru că sigur nu sunt un subiect la care să se bată oamenii pe bilete.

Am avut câteva confirmări că am făcut bine ce am făcut când am dat filmul în diversele lui variante de montaj unor fete din comunitatea LGBT. Iar una dintre ele mi-a spus „nu credeam că o să văd un film românesc așa în următorii 10 ani”. Dincolo de cât de bun sau nu e, a meritat să îl fac și doar pentru propoziția asta.

Nu a fost greu deloc. M-am obișnuit să lucrez fără buget, să ocolesc încă de când scriu situațiile care ar cere bani. Nu am nicio problemă cu metoda, foarte rar se întâmplă să fiu frustrat că nu pot să fac nu știu ce sau că trebuie să renunț la un scenariu scris până la jumătate pentru că ajunge sigur dincolo de ce suportă producția DIY („Do It Yourself” – n.r.).

Mă simt câteodată vinovat că nu îi plătesc pe oameni – Alexandra Panaite (scenografie) sau Tudor D Popescu (oficial editor, neoficial coordonator de post-producție) sunt deja la al patrulea film făcut în regimul ăsta. Dar îmi sunt prieteni, le place ce facem, or să mă mai suporte o vreme.

Cum ai gândit structura și stilistica filmului, în special inserarea numeroaselor momente în care protagonistele se caută și discută pe Skype?

Am căutat un melanj între exigențele clasice ale dramaturgiei – acte, conflict ș.a.m.d. – și faptul că astfel de întâlniri sunt adesea non-lineare. Oamenii flirtează, se depărtează, se răzgândesc, se sperie, se apropie iar. Sigur că nu poți să urmezi într-un film toate volutele astea, el trebuie să se termine la un moment dat cumva, dar poți să încerci să le redai.

Apoi mi se pare fascinant cât din comunicarea online între oameni este bazată pe imagine mai degrabă decât pe cuvânt. Ne trimitem între noi filmulețe, poze, meme, gif-uri, toate sunt până la urmă niște citate și compun un discurs hibrid.

Poți să porți o conversație cu cineva și la final să nu o poți povesti cu fidelitate – dacă ai râs pentru că o poză răspunde într-un fel amuzant la o întrebare e complicat (nu imposibil, dar complicat) să reconstitui în toate nuanțele lui efectul comic.

Faptul că una dintre fete îi tot trimite celeilalte diverse mici filmări rezolvă și o problemă – un singur spațiu de lucru. Prin intermediul acestor mici fragmente ai acces la viața personajului jucat de Florentina Năstase și ieși din garsoniera fetei jucate de Silvana Mihai fără să ieși de fapt de acolo. E un cinema pentru un singur spectator, cu amendamentul că scopul lui nu e vânzarea de bilete, ci seducția.

Nu în ultimul rând inserțiile complică redarea timpului. Nu e clar când sunt făcute și când sunt arătate, ce e din prezent și ce e din trecut, nici măcar cât durează relația asta între fete. Pot să funcționeze ca niște flashback-uri sau pot să lungească timpul prezent al ficțiunii.

Cum ai lucrat cu cele două actrițe? Ce le-ai cerut? Câtă libertate au avut?

Cred că a fost zona cea mai vulnerabilă din tot procesul. Am avut emoții pentru că niciuna dintre ele nu e lesbiană – de altfel, din ce știu, nu există în România actrițe care să își asume public asta. Și atunci, la cât de impostor mă simțeam eu, adăugam și cât de nouă era tema pentru ele.

Primul și cel mai important obiectiv a fost ăsta – să înțelegem împreună ce înseamnă să trăiești cu o identitate queer și cum se poate reprezenta asta onest. Care sunt clișeele de evitat, care sunt propozițiile adevărate pe care trebuie să le spunem. E complicat când vii din exterior, pentru că e greu să îți dai seama dacă ți-a ieșit. Din ce reacții am avut după vizionările private, pare că da.

Am avut un prim draft în care existau aproape toate dialogurile și aproape toate situațiile. Câteva au fost propuse la în momentul filmării, dar puține. Însă scenariul a fost tratat cu multă relaxare – mi se părea o miză minoră să recite textul corect.

Cred că e mai important cum se privesc, cum își ating corpurile, la ce distanță se așează una de alta, decât ce spun pe gură. Iar astea nu au fost lucruri scrise, ci provenite de la actrițe. Deci e și improvizație, dar foarte structurată – nu intra nimeni într-o situație fără să știe ce are de făcut și de spus.

Cel mai chinuit a fost de fapt Marius Apopei, directorul de imagine. Ca să reușim să terminăm un film de lungimea asta în mai puțin de două săptămâni, a trebuit să găsim un sistem care să omoare toate pauzele obișnuite ale unei filmări. Marius a pus lumina astfel încât să acopere mai degrabă un spațiu decât o situație, ca să nu ne oprim de la o scenă la alta.

În plus, nu am avut o coregrafie fixată, ba chiar opusul. Actrițele au avut tema să schimbe pozițiile și mișcările chiar de la dublă la dublă. Astfel că fiecare bucată filmată are viața ei, nu e doar o repetare/reluare a celei precedente. Eu am fost foarte încântat de ce produce sistemul ăsta, dar pentru el a fost complicat să filmeze mișcări în spațiu care nu începeau și nu se terminau niciodată exact la fel.

În ce măsură faptul că e un film doar cu personaje feminine reprezintă un statement?

Ar fi fost culmea să existe bărbați și aici. Un tată rănit, un iubit din adolescență, un polițist, ceva. E doar cu personaje feminine pentru că ne uităm la o lume în care bărbații ajung mai degrabă rar. În intimitatea unui cuplu de fete prezența bărbaților e mai curând un accident decât o regulă.

Nu e un manifest. Sigur că cinemaul românesc se învârte excesiv în jurul personajelor masculine, sigur că femeile sunt de cele mai multe ori decor vivant. Dar nu știu în ce măsură regizorii sunt misogini sau doar reprezintă fidel ce văd în jur sau ambele. E o discuție.

Nu mi-am propus să scriu și filmez fără băieți. Doar nu a existat vreo situație în care ar fi fost buni la ceva.

17
/12
/15

Trebuie spus din start şi fără ocolişuri: noul „Star Wars”, varianta 2015, adică inevitabil 3D şi IMAX, este un triumf al genului SF. Nu doar raportat la direcţia pe care a trasat-o întreaga serie (de altfel, uşor supraevaluată), începând din 1977, ci pentru tot ceea ce înseamnă blockbuster în prezent.

17
/12
/15

Regizorul şi scenaristul american Quentin Tarantino va fi recompensat la sfârşitul lunii decembrie cu o stea pe Walk of Fame din Hollywood. Steaua lui Tarantino va fi inaugurată pe 21 decembrie, cu doar 4 zile înainte de lansarea noului său film "The Hateful Eight".

15
/12
/15

„Tăiam cuvinte, dar nu tăiam niciodată ideea“ - Sanda Manu. „Cenzura mai mult ne-a ajutat, pentru că noi inventasem un mic pachet periculos format din ideile zilelor noastre, din idei care deranjau” - Artan. „Cenzura a avut mai multe etape, dar nu a început în comunism, atunci doar i s-a schimbat semnul şi sensul” - Cristian Tudor Popescu.

15
/12
/15

Dorel Vişan a debutat târziu în cinema, după vârsta de 35 de ani, însă a devenit rapid unul dintre cei mai distribuiţi actori români, activ şi astăzi. În patru decenii de carieră cinematografică, a făcut zeci de roluri în filme şi a lucrat cu mari regizori din generaţii diferite.

15
/12
/15

Filmul „Genius”, regizat de Michael Grandage, cu Colin Firth, Jude Law si Nicole Kidman in distributie, va avea premiera mondiala la cea de-a 66-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin, in luna februarie. Acest lungmetraj, realizat pe baza unui scenariu scris de John Logan, prezinta o poveste inspirata din viata reala si descrie relatia complexa dintre doi uriasi ai universului literar – romancierul Thomas Wolfe si celebrul editor Max Perkins.

13
/12
/15

Jean-Paul Belmondo, numit şi « Bébel », este una dintre cele mai mari vedete ale cinematografului francez și campion incontestabil al box-office-urilor vremii, alături de Louis de Funès și Alain Delon… De-a lungul a cincizeci de ani de carieră, actorul a atras în săli mai mult de 130 de milioane de spectatori, jucând atât în filmele Noului Val, cât și în comedii de public sau în filme de acțiune.

11
/12
/15

Actorul britanic Benedict Cumberbatch i-a trimis săptămâna aceasta o scrisoare lui Moș Crăciun. Epistola a fost publicată pe site-ul letterslive.com, cu ocazia Zilei Naționale a Scrisului de Scrisori, care se sărbătorește în Marea Britanie pe 7 decembrie.

11
/12
/15

În fruntea nominalizărilor anunțate de Asociația presei străine de la Hollywood pentru a 73-a ediție a Globurilor de Aur se află filmul "Carol", la cinci categorii. Pentru titlul de cel mai bun film dramatic se luptă peliculele "Carol", de Todd Haynes , "The Revenant" (Alejandro Gonzales Inarritu), "Mad Max: Fury Raod (George Miller), "Room" (Lenny Abrahamson) și "Spotlight" (Tom McCarthy).

11
/12
/15

Al optulea Cineclub FILM, organizat de Arhiva Naţională de Filme în colaborare cu revista FILM, are loc vineri, 11 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Eforie a Cinematecii Române. Va fi proiectat – într-o copie nouă (35mm) – filmul IACOB (1988) de Mircea Daneliuc. Cu această ocazie, vor fi prezentate două volume recent apărute, dedicate marelui cineast român.

10
/12
/15

Două luni, două filme în premieră și 13 orașe din România. Proiectul "Filme pentru liceeni" a adus împreună peste 6.673 de liceeni și 393 de profesori din România care au vizionat și discutat despre două filme europene în premieră. Cele 62 de evenimente care au deschis catalogul filmelor bune au avut loc în București, Slobozia, Giurgiu, Caracal, Slatina, Râșnov, Toplița, Moinești, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, Târgoviște, Moreni, Corabia.

08
/12
/15

Actorii Luminiţa Gheorghiu şi Victor Rebengiuc, regizorul Stere Gulea şi directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile au vorbit luni seară, la Teatrul Act, despre „Moromeţii”, celebrul film ai cărui autori principali au fost, despre o posibilă continuare şi despre starea actuală a cinematografiei române.