TIFF la 20 de ani: Nae Caranfil primește Premiul de Excelență
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-la-20-de-ani-nae-caranfil-primeste-premiul-de-excelenta/

Nae Caranfil, unul dintre cei mai iubiţi regizori români şi un oaspete drag al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, va fi distins cu Premiul de Excelenţă la cea de-a 20-a ediţie (Cluj-Napoca, 23 iulie – 1 august 2021).

Un articol de Petre Ivan|26 martie 2021

Regizorul este parte a istoriei TIFF încă de la prima ediție, iar cel mai recent film al său, comedia 6,9 pe scara Richter, a deschis festivalul în 2016. La TIFF 2021, în onoarea sa, va fi proiectat lungmetrajul său de debut, E pericoloso sporgersi, într-o copie proaspăt restaurată în format 4K.

„Nu sunt părintele TIFF-ului  – nici n-aș fi avut cum! – dar un fel de unchi tot mi se pare că-i sunt. Am participat  la botezul lui în 2002 cu Filantropica; am sacrificat somnul câtorva sute de oameni prin avanpremiera în miez de noapte a lui Restul e tăcere în 2007; am testat Closer to the Moon ca work in progress în 2013; am celebrat 20 de ani de la debutul meu cu E pericoloso sporgersi cam tot atunci; în fine, am inaugurat ediția din 2016 în Piața Unirii cu 6,9 pe scara Richter…”, spune regizorul într-un mesaj transmis echipei TIFF.

„Practic, am însoțit festivalul de la primele gângureli și primii pași până, iată, după majorat! Cu cât creștea în înălțime și greutate de la an la an, cu atât camerele de hotel în care eram repartizat se făceau mai mici. Căci Clujul devenea treptat neîncăpător pentru anvergura evenimentului. La primele ediții mă afișam regal la proiecții, fără măcar să-mi atârn badge-ul de gât; la ultimele, nu mă mai descurcam nici cu el lipit pe frunte! E frumos să observi îndeaproape cum se dezvoltă și se împlinește o ființă vie, căci asta a fost TIFF-ul pentru mine în toți acești ani; și în continuare, fiecare sfârșit de primăvară mă găsește fremătând în așteptarea reîntâlnirii cu “nepoțelul meu favorit”!, transmite Nae Caranfil.

În 2008, Nae Caranfil a regizat și unul dintre cele mai populare spoturi oficiale din istoria festivalului:

Filmele lui Nae Caranfil (n. 1960) au câștigat premii și au umplut, de-a lungul anilor, sălile de cinema din România. A debutat în 1993, cu E pericoloso sporgersi, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, a continuat cu Asfalt Tango (1995), o comedie cu Charlotte Rampling, apoi cu Dolce far niente (1998), cu Giancarlo Giannini, François Cluzet și Marguerita Buy în distribuție, selectat la Karlovy Vary. Filantropica (2002), un mare succes de public și de critică, a fost urmat de filmul de epocă Restul e tăcere (2007), premiat cu nouă trofee Gopo și propus de România la Oscar. În 2014, în Closer to the Moon, Caranfil a adus împreună pe ecran vedete ca Vera Farmiga, Mark Strong și Harry Lloyd, iar doi ani mai târziu a lansat musicalul 6,9 pe scara Richter, pentru care a compus și muzica, și versurile.

TIFF va celebra 20 de ani de existență între 23 iulie și 1 august 2021, în Cluj-Napoca. Vor fi 10 zile de vară cu filme în premieră, invitați și evenimente care vor puncta momente memorabile din cele două decenii de festival. Proiecțiile vor avea loc în aer liber, în locațiile de anul trecut, dar și în interior, dacă o va permite contextul, respectând toate măsurile de siguranță.

Premiul de Excelență TIFF este prezentat de Mercedes Benz.

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Foto: Chris Nemes

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.