Tim Robbins: Noi, americanii, suntem niște egocentrici
https://www.ziarulmetropolis.ro/tim-robbins-noi-americanii-suntem-niste-egocentrici/

„Filmul „Poziţia copilului”, , regizat de Călin Netzer, a fost foarte tulburător pentru mine. E un film despre întreaga noastră societate, despre cum ieşim dintr-un fel de a trăi şi intrăm în altul, ceea ce pentru unii oameni e imposibil. A fost o onoare să fac parte din juriul care a hotărât premiul pentru acest film.” – Tim Robbins

Un articol de Monica Andronescu|21 iunie 2016

Câștigător al Oscarului și al Globului de Aur pentru rolurile din „Mystic River” și „Player”, Tim Robbins s-a remarcat ca regizor cu producția de succes „Cradle Will Rock”, iar lungmetrajul „Dead Man Walking”, scris și produs el, a câștigat mai multe premii, printre care Academy Award pentru cea mai bună actriță pentru Susan Sarandon și patru premii la Festivalul de Film de la Berlin, precum și o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor și o nominalizare la Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu.

Anul acesta a participat la Sibiu cu spectacolul „Visul unei nopți de vară” jucat de trupa Actors’ Gang, spectacol de la care a și început dialogul, care s-a îndreptat apoi spre teme precum rolul artei în societatea de azi sau puterea filmului în lumea noastră.Cu acest prilej, Tim Robbins a susținut la Sala Thalia o conferință moderată de jurnalistul Cătălin Ștefănescu. 

Despre satiră și parodie

Satira trebuie să te facă să râzi, dar și să te solicite până nu mai poți. Între satiră și parodie există o diferență. La televiziune predomină parodia, nu satira adevărată. Autorul de satire n-ar trebui să fie în grațiile și solda unui partid. Dacă este înseamnă că face ceva greșit. Iar o satiră trebuie să-ți trezească ție, spectatorului, emoții, trebuie să aibă forță și să fie periculos de amuzantă. Se întâmplă adesea ca frica să stârnească râsul. O satiră adevărată trebuie să fie periculoasă, trebuie să fie un atac, o iluminare a unui adevăr incomod. Asta le spun actorilor înainte de a intra în scenă, asta le spuneam și aici înainte de reprezentația cu „Visul unei nopți de vară”, să se gândească la cum spui adevărul în societate, un adevăr din cauza căruia vei fi ucis. Folosim metafore, imagini, elemente de basm, dar toată lumea înțelege despre ce e vorba. Pericolul exprimării, iată arta adevărată.

Despre curaj

Am o mare admirație pentru cei care fac artă în condiții opresive. Am văzut la Berlin tablouri, desene, genți înfățișând oameni ce urma să fie asasinați – o creativitate atât de intensă, atât de plină de speranță la creatori înconjurați din toate părțile de factorul care voia să-i ucidă…

Despre „Poziția copilului” și dezinteresul Americii față de filmul european

Filmul „Poziția copilului”, regizat de Călin Netzer, a fost foarte tulburător pentru mine. Cu cât mă gândeam mai mult la el, cu atât îmi dădeam seama mai clar că e un film strălucit, pentru că în el e vorba despre mult mai multe lucruri decât pare că spune povestea. E un film despre întreaga noastră societate, despre cum ieșim dintr-un fel de a trăi și intrăm în altul, ceea ce pentru unii oameni e imposibil. A fost o onoare să fac parte din juriul care a hotărât premiul pentru acest film. Alte filme românești nu prea văd, deși mi-ar plăcea. Noi, americanii, suntem niște egocentrici. Parcă în America nici nu mai vrem să vedem film european, ca să nu ne aducem aminte că ar trebui să facem filme despre ființa umană, despre luptele ei.

Despre sensul succesului

Acum vreo douăzeci de ani a fost șocant pentru mine să citesc în pagina de cultură a unui ziar american box-office-ul filmelor, adică informații care ar trebui să fie în pagina de business. Dar pagina de cultură era deja parcă o pagină despre cursele de cai, despre cine a câștigat mai mult în weekend și cine în timpul săptămânii. Pe scurt, filmul cu cel mai mare succes e filmul cu cele mai mari încasări – ce atrage cei mai mulți oameni e cel mai legitim, să spunem. Nu cred însă că arta cea mai bună poate atrage cel mai mare număr de oameni la momentul la care e creată. Cum ar fi posibil? Ne ia câțiva ani să înțelegem arta adevărată.

Despre film ca școală despre oameni

Mi-am petrecut copilăria la New York. Fratele meu era cu trei ani mai mare. Sora mea a fost arestată pentru că a participat la protestele împotriva războiului din Vietnam. Am fost o familie catolică, în care toată lumea era împotriva războiului. N-am avut niciodată de-a face cu oameni din armată, de exemplu. Când am început să cunosc oameni care-și slujesc țara, am scăpat de prejudecata despre ei. Unul dintre lucrurile minunate de care ai parte când faci filme este că habar n-ai unde o să fii peste trei luni, să zicem. Într-un fel, filmele sunt o școală pentru mine, un fel în care poți învăța despre oameni, despre ce mai rămâne din om când e torturat etc., despre cum în omul care torturează se ascunde gândul de apăra pe cineva, despre omenescul din oamenii cu care nu poți fi de acord.

Despre terapia prin artă la închisoare

Acolo încercăm să-i informăm pe oameni și să-i reabilităm. Rata de succes e foarte mare. Participăm la un program prin care vrem să-i facem să-și exprime emoțiile, să le împărtășească altora. 25 de artiști lucrează împreună 8 săptămâni și joacă roluri din commedia dellarte: Pantalone, Arlecchino etc. Se machiază, își pun măști, își arată furia, frica, fericirea, tristețea. Dacă ești pe scenă tu, un condamnat, înseamnă că faci ceva important, trebuie să-ți arăți sentimentele și să poți trece de la o stare la alta. Nu te poți pierde în propriile stări. Condamnații sunt încurajați să învețe să-și exprime furia.  În curtea închisorii vezi numai indivizi furioși. După două săptămâni de lucru, se schimbă. Îți spun: Mi-am dat seama că de ani buni port o mască. Nu sunt un om chiar atât de furios. Înăuntrul meu există și fericire, și frici. E emoționant să-i vezi foarte vulnerabili, cu lacrimi în ochi, schimbați, fiecare începând să-și dea seama cât de uman este cel de lângă el. Și toate astea, numai datorită artei.

Despre misiunea artei: a aduce bucurie

La sfârșitul zilei, întrebare capitală e: Cum poți trăi tu liber într-o lume responsabilă, și iubitor, cu toată înțelegerea pentru condiția umană, cu fapte ce aspiră să-i facă un bine cuiva? În ultimă instanță, asta înseamnă libertatea ta. Și, câtă vreme e vorba despre adevărurile noastre, suntem puternici. Și în artă întrebarea e asemănătoare: Cum poți privi în continuare viața în alt fel? În definitiv, poate că cel mai important lucru pe care-l poți face prin artă e să aduci bucurie.

05
/02
/15

Șase proiecții pentru public și presa internațională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul începe astăzi, 5 februarie, și se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secțiunea Panorama Special.

04
/02
/15

Realizat după întâmplări reale şi având opt nominalizări la Premiile Oscar, „The Imitation Game” (Jocul Codurilor) prezintă povestea lui Alan Turing (Benedict Cumberbatch), matematician, criptanalist şi erou de război, pionier al tehnologiei moderne a calculatoarelor. Alături de un grup restrâns de specialişti, el a reuşit spargerea unui cod aşa-numit „de nespart” al maşinăriei Enigma a Germaniei, în al Doilea Război Mondial. 

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

30
/01
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „O lacrimă de fată” (1980), regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai originale filme româneşti realizate în timpul comunismului, polemizând prin stilul său modern şi energic cu falsitatea care caracteriza cinematografia oficială a vremii.

29
/01
/15

Tenorul spaniol Placido Domingo va interpreta rolul principal în opera "Gianni Schicchi", de Giacomo Puccini, care va fi montată de Woody Allen pentru a marca, în această toamnă, cea de-a 30-a aniversare a Operei din Los Angeles.

28
/01
/15

"Timbuktu", un lungmetraj regizat de mauritanul Abderrahmane Sissako, despre Sahelul confruntat cu jihadismul, şi comedia populară "La Famille Bélier", regizată de francezul Eric Lartigau, despre universul surzilor, figurează printre peliculele nominalizate la premiul César pentru cel mai bun film.