Timp și spațiu captate prin culoare la galeria neconvențională Celula de artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/timp-si-spatiu-captate-prin-culoare-la-galeria-neconventionala-celula-de-arta/

După mai mult de un an de introspecţie şi de distanţare socială, timpul petrecut cu noi, în spaţiile care au devenit din confortabile limitative, a căpătat complet alte semnificaţii. Momentele dragi din trecut le-am păstrat departe de estompare iar perioadele de solitudine impusă a făcut zilele, săptămânile şi lunile să se comprime. Nu ştim când şi cum au trecut ultimele 15 luni aşa că amintirile ne sunt mai apropiate ca niciodată.

Un articol de Liliana Matei|18 mai 2021

Un moment prins pe pânză, o introspecție prin intermediul limbajului plastic, se pot vedea în spațiul-acvariu al galeriei Celula de artă, în perioada 21 mai – 2 iunie, în expoziția intitulată „31B“ a artistului Andreias Welther.

“În lucrarea „31B“ am încercat să captez prin culoare un fragment de timp și spațiu din „Atelierul“, o serie de lucrări pe aceasta temă, în care mi-am petrecut trei ani alături de colegii mei și de domnul profesor George Moscal. „Atelierul“, are o deosebită importanță pentru formarea mea și pentru ceea ce sunt eu azi.”, povestește artistul.

Andreias Welther este absolvent al liceului de Arte Plastice „Dimitrie Paciurea“ din București. În prezent este student în anul al III-lea la Departamentul Pictură în cadrul Universității Naționale de Arte din București.

Evenimentul nu va avea vernisaj cu public iar expoziția se poate vedea la orice oră în spațiul de pe Bd. Carol, nr. 53.

Celula de artă este reprezentată de un spațiu cu deschidere stradală, ce își propune să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje și astfel, pentru ca nu mai există o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se crează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră pentru publicul stradal. Cu o prezență de ~ 4 ani (2017 – 2021) pe scena artei din București, Celula de Arta a susținut ~70 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri) și a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

Noutățile din Celula de Artă se pot vedea pe Facebook și pe Instagram.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.