Tineri artiști români la European Music Campus
https://www.ziarulmetropolis.ro/tineri-artisti-romani-la-european-music-campus/

European Music Campus, un centru inovator pentru tinerii muzicieni talentaţi din Europa, a primit anul acesta patru tineri români.

Un articol de Liliana Matei|28 iulie 2014

ARTEXIM, instituţie a Ministerului Culturii, care organizează în colaborare cu Institutul Cultural Român audițiile pentru selecţia anuală a Orchestrei Europene de Tineret (European Union Youth Orchestra), a recomandat tineri muzicieni talentați pentru proiectul EUYO European Music Campus – Youth, Music and Renewal at the Heart of Europe.

Dintre aceștia fost selectați Paul-Marian Răducanu (vioară), Dan Ion Nanoveanu (vioară), Irina Fârtat (violă) și Benjamin Chircă (violoncel). Marshall Marcus, director executiv EUYO, consideră că European Music Campus o să joace un rol important în dezvoltarea culturală a Europei.

Prima ediție a Campusului a început sâmbătă, 26 iulie 2014, în Grafenegg (Austria) și este adresată muzicienilor sub 18 ani. European Music Campus este un centru inovator pentru tinerii muzicieni talentați din Europa, prima ediție fiind dedicată zonei de est a Europei – țărilor din fostul bloc comunist (Looking East). În cadrul campusului au fost selectați tineri muzicieni din Austria și instituțiile de profil din Europa de Est, iar printre activități menționăm masterclasuri, dezbateri și repetiții deschise.

Dirijorul rus Semyon Bychkov, expert în opera lui Shostakovich, va dirija Simfonia nr. 4 la pupitrul orchestrei EUYO. Campusul, combinație între universitate de vară, festival și școală de muzică, un spațiu de învățare și performanță, se va încheia pe 10 august.

ARTEXIM este organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu“ și a unor turnee de spectacole în strainătate pentru institutiile artistice din România şi evenimente pentru promovarea tinerelor talente peste hotare.

Mai multe detalii despre European Music Campus puteți găsi pe site-ul oficial.

Foto: Paul Raducanu

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.

07
/04
/22

În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” desfășoară în premieră Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Proiectul se va desfășura în orașele Arad: 13 aprilie, la Filarmonca din Arad, Timișoara: 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia: 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Cluj–Napoca: 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.

28
/03
/22

Marţi, 5 aprilie, la ora 19:00, la Palatul Suţu, compozitorul și muzicologul Dan Dediu va deschide seria de concerte-conferinţă intitulată „Muzică pe pâine – despre frumuseţea muzicii clasice”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia ACCUMM.