Tom si Jerry, o piesă criminală!
https://www.ziarulmetropolis.ro/tom-si-jerry-o-piesa-criminala/

CRONICA DE TEATRU Tom si Jerry se joacă „de-a şoarecele şi pisica”. Nu între ei, ci cu oameni. O comedie atât de neagră, încât râsul devine un deliciu interzis. Spectacolul se joacă pe 4 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.

Un articol de Teodora Gheorghe|3 februarie 2014

CRONICA DE TEATRU Tom si Jerry se joacă „de-a şoarecele şi pisica”. Nu între ei, ci cu oameni. Oameni pe care trebuie să-i „cureţe”. O piesă despre doi asasini plătiţi şi dramele pe care le clădesc în jurul lor cu o trepidantă lipsă de empatie. O comedie atât de neagră, încât râsul devine un deliciu interzis pe care îl savurezi doar pe jumătate, de teamă să nu devii dependent.

Florin Piersic Jr. dă viaţă textului omonim al lui Rick Cleveland, ucigând banalitatea printr-un arsenal de replici acide, inteligent concepute pentru a îmbrăca un cuplu de personaje neobişnuite. Spectatorul se transformă într-un martor care nu va depune niciodată mărturie despre ce a văzut. Pentru că îi place prea mult.

Povestea – spusă printr-o serie de mini-scenete ingenios înlănţuite – te cucereşte de la prima scenă. Trei bărbaţi aşezaţi pe câte un scaun aşteaptă un telefon care nu mai sună. Pentru cel din mijloc, numărătoarea inversă a început, dar nu pare să-l deranjeze, ba chiar spune bancuri. Atmosfera de plictis existenţial şi replicile urmate de tăceri sugestive te duc cu gândul la „Aşteptându-l pe Godot”. Numai că aici Godot e un mafiot care soseşte la ore fixe şi absurdul constituie o alegere conştientă.

Tom (Florin Piersic Jr.) şi Jerry (Paul Ipate) sunt simpatici tocmai pentru că au renunţat la umanitate şi se delectează cu farsa unei existenţe de marionete de lux. Ei funcţionează în virtutea unui mecanism ce se declanşează la comanda unui „puppet master” din umbră. Odată ce au ieşit din uz, sunt aruncaţi la coş.

Sentimentul vinovăţiei se dizolvă în amăreala unei triste depersonalizări – reţeta ideală pentru înăbuşirea conştiinţei. Tom şi Jerry îşi regizează propriul film de desene animate, unde joacă zeci de roluri, de la domnii amabili în sacou şi până la mafioţii undercover dornici să apară în emisiunea lui Oprah. Fiecare rol are o altă miză, dar se sfârşeşte mereu la fel: printr-un regretabil deces.

Tragismul personajelor constă în refuzul de a privi în jos, unde zace cadavrul, prizonieri fiind într-o rutină sinistră ce sfidează compasiunea. Repetiţia e mama crimei, dar ajunge să-i epuizeze pe maestru şi pe ucenicul său. Tom a obosit de mult, i s-a făcut silă.

Tom si Jerry

Laurenţiu Bănescu, Florin Piersic Jr. şi Paul Ipate, în spectacolul „Tom si Jerry“

Sarcasmul lui este însă adorabil – Florin Piersic Jr. îşi rosteşte replicile cu o naturaleţe cuceritoare, una din sursele de încredere ale comicului înnegurat. Mai tânărul Jerry este dornic să scape de rutină după ce mai întâi s-a descotorosit de inocenţă.

Paul Ipate surprinde impresionant evoluţia lui Jerry de-a lungul perioadei de “training” sub aripa lui Tom. Ezitările de la început lasă locul entuziasmului maliţios, pe măsură ce iniţierea se preschimbă în obişnuinţă. Totuşi, el rămâne un copil cu pistolul în mână, depăşit de amploarea situaţiei.

Laurenţiu Bănescu este un actor de-a dreptul caleidoscopic, întruchipând, pe rând, victimele celor doi asasini: bătrâni, femei, domni bine, oameni dubioşi şi oameni fragili. La finalul fiecărei scenete, învie din morţi şi păşeşte elegant în următorul costum, cu agilitatea unui scamator. El condimentează cu haz mâncarea otrăvită din care gustă personajele sale.

Citiţi şi: Paul Ipate: „Există o umilinţă a meseriei de actor“

Umorul sumbru din „Tom şi Jerry” vorbeşte despre o lume din spatele uşilor închise cu lacăte mari. Aici grotescul poartă haine elegante şi fumează ţigări scumpe.

Moartea atârnă puţin de ţeava pistolului, se clatină pe vârful unui cuţit, apoi îşi culege plictisită victima care cedează prea uşor ca să stârnească milă. Toate acestea se petrec pe fundalul unui frumos evantai de melodii retro.

Foto din Tom si Jerry – Maria Ştefănescu

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

17
/11
/23

Teatrul Excelsior anunță premiera spectacolului-manifest (R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, în regia lui Radu Nica, unul dintre numele de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.