Toto și surorile lui. Poveste de Ferentari
https://www.ziarulmetropolis.ro/toto-si-surorile-lui-poveste-de-ferentari/

CRONICĂ DE FILM Când resemnarea părea să fie singura cale de a încheia un an cinematografic românesc mediocru, apare – doar la HBO, nu şi în săli – un documentar revigorant şi (cu adevărat) emoţionant, „Toto şi surorile lui”, capabil să dărâme prejudecăţi.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 decembrie 2014

Regizat de Alexander Nanau, un tănăr cineast născut în România și cu studii de film în Germania, „Toto și surorile lui” trimite, prin titlu, la „Rocco și frații săi” (1960), epopee clasică ce mai purta încă reminiscențe de neorealism întârziat, ultimele în filmografia lui Luchino Visconti.

Alexander Nanau îi urmărește 14 luni pe Totonel (10 ani) și pe sora sa ceva mai mare, Andreea (14 ani), doi copii de romi din cartierul bucureștean Ferentari rămași în presupusa grijă a unei surori ce se apropie de majorat, Ana (17 ani), în timp ce mama lor așteaptă să fie eliberată din închisoare.

Sunt filmați la școala specială unde învață noțiuni de bază de citit, scris și calculat, la cursurile de dans și – înainte de a ajunge la un centru special – în locuința dintr-un bloc mizer (fără apă și gaze) unde în fiecare seară vin băieți mai mari care, sub privirile lui Toto și ale Andreei și cu participarea Anei, își injectează droguri.

Sunt unele dintre cele mai crude și puternice scene dintr-un film care nu forțează nota senzaționalului, spre deosebire de abordarea în cheie mizerabilistă din documentarele, românești sau străine, despre copiii străzii din primul deceniu postcomunist.

Camera îi urmărește aproape tot timpul pe Toto și pe sora sa, până într-atât încât empatia pare calea inevitabilă de a relaționa, ca spectator, cu ei. Nici nu e foarte greu, pentru că cele două „personaje”, care pendulează între o copilărie ratată și o maturizare forțată, transmit o energie plină de subînțelesuri și semne ale unor destine aflate într-un moment critic – la hotarul dintre viața care aspiră la banala normalitate și distrugerea la care pare a-i condamna mediul ostil.

Iar acolo unde aparatul de filmat al cineastului nu ajunge sau nu poate fi prezent, îi rămâne Andreei sarcina de a filma cu o cameră obișnuită de mână. Chiar dacă neîngrijite vizual, momentele astfel înregistrate surprind gesturi de afecțiune între Toto și sora sa, altfel inaccesibile unei priviri străine, dar și o confruntare, extrem de tensionată, între Andreea și sora sa mai mare căzută pradă drogurilor și mizeriei.

Nanau pătrunde într-o lume pe care preferăm s-o ignorăm, între o postare pe Facebook și o alergătură între job și barul din centru. Iar insistența cineastului de a se apropia de personajele sale până când camera devine invizibilă și se substituie privirii noastre, livrând o realitate nefardată și perturbatoare, la doi pași de noi, face din „Toto și surorile lui” un documentar, indirect, și angajat social.

Un film care, deși e interesat în primul rând de latura emoțional-umană și de universalitatea poveștii, nu ignoră nici „sistemul”, susținut de oameni dedicați și implicați, prin care Totonel și Andreea ajung să primească sprijin. Stilul observațional al lui Nanau și interesul – încă nu foarte dezvoltat – de a urmări mecanismele unei societăți periferice îl apropie de tradiția onorantă a marelui realizator de documentare Frederick Wiseman.

Nanau nu caută cauze, vinovați sau răspunsuri. Nu-și judecă personajele. Încearcă și își îndeamnă la rândul său spectatorii să observe și, eventual, să înțeleagă. El ia o lume dată, neglijată, pe care ne-o aduce în fața ochilor, o scoate din anonimat și îi conferă, prin montaj, înțelesuri profunde gata a fi descoperite.

Produs de HBO Europe și Strada Film, „Toto și surorile lui” este difuzat de HBO.

INFO

Toto și surorile lui (România, 2014)

Regia: Alexander Nanau

Rating: ●●●●○

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.