Toulouse Lautrec lansează un nou cântec– „Fata cu ochii verzi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/toulouse-lautrec-lanseaza-un-nou-cantec-fata-cu-ochii-verzi/

După „Iubita mea doarme”, primul single lansat de Toulouse Lautrec în anul 2021, băieţii continuă să lucreze la material nou şi revin acum cu o nouă piesă – „Fata cu ochii verzi”!

Un articol de Petre Ivan|26 februarie 2021

Ascultă acum noua piesă Toulouse Lautrec – Fata cu ochii verzi

Noul single Toulouse Lautrec este disponibil pentru download și streaming pe toate rețelele digitale, aici

Așa cum ne-au obișnuit, Toulouse Lautrec cântă despre aspecte antagonice ale lumii în care trăim, de la dragoste, sex până la protest și critică socială. „Fata cu ochii verzi” este, de exemplu, o incursiune în lumea complicată a moralității și hedonismului lumii contemporane.

Toulouse Lautrec lucrează la un album compus într-o sâmbătă dimineața. Cel de-al cincilea album al formației se zvonește ca va ieși în toamna acestui an. Prima piesă lansată de pe acest album, „Iubita mea doarme” a ajuns până pe prima poziție a topurilor de radio alternativ.

Toulouse Lautrec – Iubita mea doarme

Toulouse Lautrec descind din familii aristocrate. Ei au copilărit pe pajiști verzi și întinse în fața castelului și au crescut cu sunetul cornurilor de vânătoare și mirosul parfumurilor de contesă rumenă în obraji. Desi predestinați studiului academic și educației alese, viața i-a aruncat în păturile cele mai cârpite ale societății. Influențați inițial de Rene Pricetau și John Lewis Brown, ei și-au găsit drumul în mijlocul boemei rebele. Sunt obișnuiți ai localurilor de noapte, sunt pasionați de femei, absint și opium, scuipă în microfoane, gesticulează pe corzi în cabaret și, îmbătați de succes, sparg fețele tobelor din localuri și se uită sub crinolinele fetelor.

https://facebook.com/toulouselautrecband
https://instagram.com/toulouselautrecband

15
/11
/20

OAMENII MUZICII Romanticul ce a dat aripi expresivității pianului, Frédéric Chopin (1810-1849) a marcat ireversibil istoria  acestui instrument, fiind primul mare compozitor care i s-a dedicat exclusiv. Compozitor legendar, celebru ca pianist și în improvizație, a fost adorat în timpul vieții și a rămas fascinant și în posteritate.

31
/10
/20

Cei 15 ani ai Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo vor fi aniversați începând de sâmbătă, 31 octombrie, până pe 9 decembrie 2020, cu o serie de concerte transmise live din sălile de concerte din Brașov, Bușteni, Sibiu și București.

30
/10
/20

O celebrare excepţională în lumea artei – ca omagiu la Centenarul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România: Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc. Iniţiată de soprana Mariana Nicolesco, manifestarea este un adevărat revelator al comorii de peste 10.000 de lieduri fondate pe vechiul cântec de dor, eternă expresie a sufletului românesc.

19
/10
/20

Joi, 22 octombrie 2020, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Lior Shambadal, va susține, de la ora 19.00, un program integral semnat de Wolfgang Amadeus Mozart, în regim live, în cadrul stagiunii online. Concertul este transmis în direct, fără spectatori, din Sala mare a Ateneului Român, pe canalele online ale instituției.