Tragedia Omului – un spectacol studențesc pe scena TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/tragedia-omului-un-spectacol-studentesc-pe-scena-tnb/

Sâmbătă, 5 mai, de la ora 19.00, la Sala Mică a Teatrului Naţional ”I. L. Caragiale” din Bucureşti, va avea loc prima reprezentaţie a spectacolului TRAGEDIA OMULUI, examen de Masterat 2017 din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|2 mai 2018

Tragedia omului este un ritual de inițiere condus de Lucifer. După alungarea din Rai, îngerul decăzut ghidează prima pereche de oameni, Adam și Eva, într-o călătorie prin timp și spațiu, având ca scop final iluminarea celor doi.

Astfel, în Egipt, Omul învață că abuzul puterii provoacă suferință, în Roma – că plăcerea fără iubire este precum ciuma, în Bizanț – credința care ucide în numele Domnului este o minciună, în Praga – cunoașterea superioară folosită doar pentru forța individuală întunecă mintea. În Haos, moartea poate fi învinsă prin iubire.

Tragedia omului prezintă, într-adevăr, un ciclu al decăderilor, un cimitir al împărățiilor distruse.  Nu întâmplător, Lucifer dezvăluie doar perioadele de declin al marilor Imperii. În ciuda tuturor atrocităților istoriei, omul deține arma supremă – LIBERTATEA – de a schimba, de a căuta, de a ALEGE.

“Tragedia Omului  este un spectacol despre LIBERTATE. El prezintă o lume în care Dumnezeu tace, Lucifer conduce timpul, Istoria e o iluzie, iar omul, un chinuit care încearcă să reconstruiască un Paradis Pierdut având o singură armă – LIBERUL ARBITRU”. – Diana Mititelu

Tragedia Omului  – Spectacol de disertație coordonat de Alexandru Darie (profesor master Regie Teatru), Ștefan Caragiu (profesor master Scenografie) și Vladimir Anton ( profesor asociat).

Tragedia Omului

Adaptare după poemul dramatic Tragedia omului de IMRE MADÁCH

Regia și adaptarea: Diana Mititelu

Decor: Ioana Ungureanu

Costume: Corina Boboc

Light design: Alexandru Bibere

DISTRIBUȚIA:

LUCIFER: Dorin Enache

ADAM: Dumitru Georgescu

EVA: Maria Veronica Vârlan

SPIRITUL PĂMÂNTULUI: Alexandru Beteringhe

COHORTA DE SPIRITE LUCIFERICE: Andrei Atabay, Adrian Loțcu , Claudian Șiman ,Dragoș Stanciu, Bogdan Trifan , Ionuț Terteci, Ion Tudorache

Un spectacol prezentat de TNB în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.

Foto: Tragedia Omului – UNATC

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.