Trasee culturale dedicate artei urbane, în patru orașe din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/trasee-culturale-dedicate-artei-urbane-in-patru-orase-din-romania/

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.

Un articol de Mihaela Ion|27 octombrie 2020

Arta contemporană propune o mutaţie sau o dispariţie a materialelor şi suporturilor tradiţionale, odată cu dezvoltarea şi impunerea unor stakeholderi. O operă de artă urbană este un izvor continuuu de experienţe vizuale pentru spectatorul neobișnuit şi luat prin suprindere de arta din spaţiul urban.

În fiecare oraş găsim, în ultima vreme, locuri special destinate formelor de artă urbană, fie că sunt zone private sau zone publice. De aceea vă propun patru trasee de artă urbană care să vă încânte ochiul pe gratis!

Primul traseu propus este unul din Bucureşti, cu punctul de pornire la Cărtureşti Magheru şi lucrarea realizată de Pisica Pătrată pe clădire, intrăm ulterior pe strada Arthur Verona, care datorită proiectului Street Delivery a devenit un spaţiu de consum de cultură. Strada Arthur Verona trece anual printr-un proces de noi şi noi lucrări de artă urbane create unele peste altele. Arhiva vizuală de lucrări urbane suprapuse pe pereţii de pe strada Arthur Verona este aidoma straturilor de arheologie care surprind diferite epoci. Fiecare strat păstrează tema unei ediţii anterioare a Street Delivery.

Urban Steps (MNAC)

Următoarea oprire trebuie să fie la POINT, Strada General Eremia Grigorescu, unde găsim un mural realizat de Sweet Damage Crew. Înainte de a trece la recomandări pentru alte oraşe, în Bucureşti, la MNAC – Muzeul Naţional de Artă Contemporană, pe coridorul scărilor, găsim un proiect-intervenţie de artă urbană, URBAN STEPS, cu murale ale artiştilor: Erps, Sage, Irlo, Obie Platon, Kero, Ocu, Lost Optics, Recis, Pandele Pandele, Lucian Hrisav, Reg, Lux, Mser, HomeBoy, Neon, Duno, Lumin, Constantin Rusu/Skema, Mircea Popescu şi Lucian Sandu Milea.

În Braşov, pentru a avea un traseu al lucrărilor de artă urbană recomandat este să urmărim „drumul crultural” propus de Festivalul AMURAL (foto deschidere) care anual aduce la un loc artişti naţionali şi internaţionali care activează în mediul VR (Virtual Reality), AR (Augmentated Reality), cât şi artiştii ubani. Braşovul a devenit un spaţiu dedicat artei urbane. Vă propun astfel un traseu cultural pentru a vizita muralele active şi acum în Braşov: spaţiul VISSSUAL aflat pe Strada Fabricii, Strada După Ziduri 3, Piaţa Sfântul Ioan,Strada Gheorghe Șincai, şi strada Tudor Vladimirescu.

Festivalul Amural

În Sibiu, traseul propus de Sibiu International Street Art Festival (SISAF), ediţia Origini, în 2020 aduce în faţa publicului artiştii: Alex Maksiov (Ucraina), Atoma – Andreea Toma, Biex & Șatran, Cristian Scutaru, Homeboy, John.S, Kaps Crew, Lucian Sandu-Milea, Pisica Pătrată, Popescu, Robert Obert.

Lucrarea Andreei Toma, Urban este cea care mi-a atras atenţia în cadrul acestui festival. Lucrarea de 19 metri înălţime, pe 9,4 lăţime surprinde o doamnă în vârstă, cu o broboadă pe cap şi cu o ţinută la modă, trening roşu asortat cu şosete galbene şi adidaşi coloraţi. Andreea Toma pune accentul în muralele sale pe modul în care viaţa la ţară se adaptează la contemporan, la tehnologia actuală. Lucrările sale realizate pe un fundal negru surprind personaje de la sat pe trotinete electrice, cu gadgeturi sau pe site-uri de dating.

Andreea Toma, „Urban”. Foto: Funky Photography – Sergiu Pavălă

În Bacău – festivalul ZIDART, descris de organizatori ca o „regenerare urbană prin artă stradală care respiră”, propune un traseu inspiraţional realizat de artiştii urbani: Atoma, Lucian Sandu-Milea, Cristian Scutaru, KERO ZEN, Razvan Raucescu, Bogdan Scutaru, Monk Ink, Cazacincu & Alin Mihail, Mazerschi Sergiu Georgian și HarceaPacea. Fiecare lucrare în parte atrage atenţia asupra unor subiecte de actualitate, relaţia om – natură și transmiterea de mesaje despre ecologie, gapul dintre dintre generaţii, lumea satului versul lumea oraşului. Lucrarea mea preferată din cadrul ZIDART 2020 este cea a lui Bogdan Scutaru, Cumulus. Lucrarea realizată în două săptămâni redă modul în care omul se integrează în natura, şi mai exact cum îşi găseşte locul printre elementele din natură. Artistul transmite prin Cumulus o stare de linişte, surprinde un moment de serenitate.

Bogdan Scutaru, „Cumulus” © ZidArt.ro

Arta contemporană şi mai ales arta urbană ţin de un exces de gust, incluzând o diversitate de judecăţi de valoare. Acest exces de gust este valabil şi în spaţiul artistic contemporan românesc, unde întâlnim atât lucrări realizate aidoma gândirii contemporane, fără a avea o teorie anume la bază, lucrări conformiste realizate după reguli stricte preluate din istoria artei, cât și lucrări ce sfidează politicul, religia, etica, bunul simţ. Pentru a fi un spectator al artei urbane singurul lucru pe care trebuie să-l faci pentru început este să îţi ridici privirea şi să te uiţi în jurul tău, astfel devii conştient că pereţii pot fi suport pentru lucrările de artă urbană.

Co-creație de Monk Ink, © ZidArt.ro

Mihaela Ion este manager cultural și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul online Introducere în arta urbană.

 

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

15
/01
/24

Peste 50.000 de perechi de ochi au avut plăcerea să privească expoziția Efectul Picasso în cele 4 luni de când s-a deschis. Vizitatori de toate vârstele au fost impresionați de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecția familiei sale, precum și de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera gigantului spaniol.

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.