Trei dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriu închid stagiunea de teatru de la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-dintre-cele-mai-indragite-spectacole-din-repertoriu-inchid-stagiunea-de-teatru-de-la-arcub/

La finalul lunii iunie, trei dintre cele mai aplaudate spectacole de teatru din repertoriul ARCUB, vor fi jucate la Sala Mare şi vor marca închiderea stagiunii 2017 – 2018. Până în luna septembrie, când Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB va reveni cu noutăţi privind producţiile de teatru, spectatorii interesaţi se pot delecta în compania unora dintre cei mai apreciaţi actori ai momentului.

Un articol de Petre Ivan|25 iunie 2018

 

Joi, 28 iunie, de la ora 19:00, la Sala Mare, actorii Oana Pellea, Richard Bovnoczki, Istvan Teglas, Cristina Casian și Florina Gleznea vor da viață personajelor ce trăiesc relații marcate de pasiunea dezlănțuită și plină de contradicții din perioada anilor interbelici, în comedia romantică ”Idolul și Ion Anapoda”, după G.M. Zamfirescu, adaptare de Mariana Cămărășan.

Vineri, 29 iunie, de la ora 18:00, actorii Mihai Călin și Richard Bovnoczki vor jongla între dramă și umor în ”Schneider și Schuster”; un spectacol de teatru încântător despre arta actorului, înțesat cu momente pline de umor.

”O călătorie în timp despre prietenie, despre confruntarea cu crizele majore ale istoriei și ale vârstei personajelor, toată înțesată cu un umor nebun. E despre umor. Și mai ales despre hazul cu care te privești în fiecare zi, chiar dacă festele pe care ți le joacă viața, istoria, pot fi fatale. Dacă îți lipsește acel umor sau îl rătăcești, ești pierdut.”, mărturisește regizorul Lucian Pavel.

„Am iubit, am purtat, am pierdut”, spectacolul de teatru pus în scenă de regizorul și actorul Emil Hoștină, va închide stagiunea de teatru la ARCUB, cu o reprezentație programată, sâmbătă, 30 iunie, de la ora 17:00.

Singura montare în România a piesei „Love, Lost, and What I Wore” scrisă de celebra scenaristă de la Hollywood, Nora Ephron, le va aduce în prim plan pe actrițele din distribuție, Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumânare și Ioana Abur într-o colecție intimă de povești feminine ce vorbesc despre trădări, rochii, tocuri, relația mama-fiică, rujuri roșii, cămăși și regăsiri.

”Am iubit, am purtat, am pierdut este un spectacol născut din prietenie, pe un text plin de emoții; frânturi din viață, momente importante fixate, întipărite în memoria afectivă a unor personaje în care ne regăsim inevitabil, oricare dintre noi.” – Ioana Abur.

Foto: Idolul și Ion Anapoda, „Am iubit, am purtat, am pierdut”, ARCUB – Catalina Flamanzeanu

30
/05
/23

Palatul Dacia-România de pe Lipscani își deschide special porțile, în perioada 1-5 iunie, pentru a găzdui cel mai distractiv eveniment cultural dedicat întregii familii: expoziții cu jucării din Epoca de Aur, creații LEGO de mari dimensiuni, cinema, spectacole și cursuri de artă.

29
/05
/23

La doar 15 Km de Constanța se află Techirghiol,  un oraș recunoscut pentru existenţa uneia dintre cele mai moderne baze de tratament balneo – fizico –  kinetic din ţară, dar prea puțin cunoscut pentru celelalte comori arhitecturale pe care le adăpostește. Povestea însă se rescrie în această vară, cu ajutorul „Iubește-ți orașul: Heritage Instameet Techirghiol”. Festivalul de artă din Techirghiol și Cronicari Digitali declară deschis sezonul explorărilor arhitecturale!

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

29
/05
/23

O întâlnire cel puțin promițătoare a artei cu știința se întâmplă în 1904, într-un bar celebru din Mormartre, Lapin Agile, locul unde se prefigurează germenii genialității lui Picasso și Einstein, două figuri emblematice pe care autorul le-a plasat în perioada anterioară descoperirilor lor.

28
/05
/23

O creatoare fără operă? Nu, o artistă care a făcut artă în feluri cu adevărat neconvenționale. O ființă care vrea să supună lumea, o zeiță, un mit. O personalitate fără de care, spunea Salvador Dalí, arta nu ar fi ajuns atât de departe.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.