Trei evenimente culturale de excepţie, în weekend, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-evenimente-culturale-de-exceptie-in-weekend-la-tvr/

Gala Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România şi Gala Premiilor Operelor Naţionale pot fi urmărite pe 21 şi 22 iunie, la TVR 1, TVR 2 şi TVR+.

Un articol de Petre Ivan|20 iunie 2014

Într-o perioadă în care sportul rege pare să fi cucerit micul ecran, TVR reflectă, în programele sale din 21-22 iunie, şi trei evenimente culturale de mare însemnătate pentru spaţiul românesc şi nu numai.

Cele mai mari nume ale teatrului internaţional s-au întâlnit, în această lună, la Sibiu, la cea de-a XXI-a ediţie a festivalului de teatru devenit celebru. Gala acestuia poate fi văzută de telespectatorii TVR 1 sâmbătă supă-amiază.

Tot sâmbătă, TVR 2 difuzează o altă decernare de premii – cea organizată de Marea Lojă Naţională din România. Iar duminică, Iaşul devine gazda „Oscarului” operelor, eveniment difuzat în direct la TVR 2.

Cătălin Ştefănescu a fost gazda unuia dintre evenimentele cu tradiţie ale teatrului internaţional, Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2014. 10 zile, 2500 de

Catalin Stefanescu

Catalin Stefanescu

invitaţi din peste 50 de ţări, 381 de evenimente, 150 de premiere, 66 de spaţii dedicate, 600.000 de spectatori. Sâmbătă, 21 iunie, telespectatorii TVR 1 sunt invitaţi să urmărească Gala Festivalului, spectacol ce a avut loc la Filarmonica de Stat din Sibiu şi a marcat întregul parcurs al festivalului.

În cadrul Galei Festivalului Internaţional de Teatru s-au acordat premii, iar şapte personalităţi ale teatrului internaţional au primit stele pe celebra Sibiu Walk of Fame (proiect lansat anul trecut, după celebrul model hollywoodian): fondatorul primului teatru de pe teritoriul actual al României (în 1788, la Sibiu) – Martin Hochmeister (post mortem) şi patronul spiritual al Teatrului Naţional din Sibiu Radu Stanca (post mortem), marele coregraf Gigi Căciuleanu, Peter Stein – unul dintre cei mai aclamaţi regizori de teatru şi operă din lume, Peter Brook – considerat cel mai inovator regizor din teatrul occidental contemporan, Lev Dodin – legenda teatrului rus şi Krystian Lupa – creator de teatru polonez.

Actorul Ilie Gheorghe şi regizorul Radu Afrim s-au numărat şi ei printre cei premiaţi la Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2014. Invitaţi speciali la Gală au fost membrii trupei britanice Cantabile.

Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România

Sâmbătă, 21 iunie, de la ora 19.10 (partea I) şi 21.10 (partea a II-a), TVR 2 transmite în direct de la Ateneul Român Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România – eveniment organizat în parteneriat cu Academia Română şi sprijinit de 12 universităţi de prestigiu din întreaga ţară.

Ajunsă la cea de-a patra ediţie, Gala Premiilor M.L.N.R. îşi propune să promoveze şi să recompenseze spiritul creator, inovator şi inventiv al poporului român în domenii vitale pentru destinul nostru colectiv.

Gala Premiiilor prezentată de Alexandra Velniciuc şi Mihai Constantin va cuprinde şi momente muzicale de excepţie, susţinute de corul şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti.

Ateneul Român

Ateneul Român

Din repertoriu fac parte piese de George Enescu, Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms, Carl Orff, Alexander Borodin, Johann Strauss. În cadrul festivităţii organizate la Ateneul Român vor fi acordate şapte premii a câte 10.000 euro fiecare, pentru excelenţă în 2013.

Gala Premiilor Operelor Naţionale

Duminică, 22 iunie, de la ora ora 21.00 (prima parte), 22.00 (partea a doua) şi 23.00 (partea a treia), TVR 2 transmite în direct din Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi Gala Premiilor Operelor Naţionale – ediţia a II-a.

Beatrice Rancea şi Cătălin Sava vor fi amfitrionii unui eveniment considerat deja „Oscarul” operelor, cel mai grandios eveniment dedicat scenelor lirice româneşti.

La fel ca şi la prima ediţie, organizatorii au pregătit momente de neuitat cu cele mai răsunătoare nume din sfera teatrului liric românesc, invitaţi din ţară şi din străinatate, diplome şi distincţii ce reprezintă premii pentru activitatea curentă a operelor naţionale, premii de excelenţă, premii pentru întreaga activitate, premii speciale ale juriului, precum şi momente muzicale atent alese. Gala Premiilor Operelor Naţionale se anunţă un eveniment cu fast, lume bună, muzică bună, originalitate, surprize, ce va putea fi urmărit duminică, în direct, la TVR2.

Foto cu Trei evenimente culturale, Gala Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România şi Gala Premiilor Operelor Naţionale – TVR

21
/06
/16

Marele actor şi regizor se află zilele acestea la Bucureşti, după ce a participat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Compania sa de teatru – The Actors' Gang – va da trei reprezentaţii ale spectacolului «Visul unei nopţi de vară», la Teatrul de Comedie (miercuri, joi şi vineri, de la orele 19, la Sala Radu Beligan).

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

21
/06
/16

"Filmul „Poziția copilului”, , regizat de Călin Netzer, a fost foarte tulburător pentru mine. E un film despre întreaga noastră societate, despre cum ieșim dintr-un fel de a trăi și intrăm în altul, ceea ce pentru unii oameni e imposibil. A fost o onoare să fac parte din juriul care a hotărât premiul pentru acest film." - Tim Robbins

21
/06
/16

"2084 e mai dur decât Supunere, descriind un adevărat totalitarism religios.” - Michel Houellebecq. Miercuri, 22 iunie, ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Librăria Humanitas Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o seară dedicată romanului "2084. Sfârşitul lumii", de Boualem Sansal, distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015.

21
/06
/16

Obiecte de artă realizate de Kurt Cobain, precum şi obiecte personale, vor fi expuse într-un viitor turneu al unei expoziţii dedicate acestuia. Arta lui Kurt Cobain a apărut pentru prima oară în documentarul din 2015 "Cobain: Montage of Heck", al cărui producător executiv a fost Frances Bean.

20
/06
/16

Miercuri, 22 iunie, Teodora Enache îşi va lansa cel de-al doilea album în cadrul unui concert ce va avea loc în clubul Tribute. Preţurile biletelor pentru concertul din din Tribute sunt curpinse între 58 şi 95 lei (în funcţie de loc)

20
/06
/16

Beat-boxerul cu cele mai multe vizualizări pe Facebook, cel mai mare colecționar de costum popular din România, un campion mondial de tir, cea mai veselă trupă ska ucrainiană și cele mai iscusite meșterițe de la Săpânța, cu toții au fost prezenți la prima ediție Street Delivery din Baia Mare, un eveniment care a reunit, vreme de trei zile, cele mai noi generații de makeri din industriile creative și cei mai buni meșteșugari, artiști, comercianți, manufacturieri sau chibiți din Maramureș.

19
/06
/16

Când este vorba de Albania și prin cadru apare și generalul Anghel Iordănescu, în minte îmi vine automat un autor și o carte și dacă nu zic măcar asta, vorba lui Florin Piersic, nu mai zic nimic. „Generalul armatei moarte” este cartea și Ismail Kadare este omul care a plămădit-o. Povestea este excepțională și din câte îmi amintesc am relatat-o pe scurt în acest colț minunat de univers al internetului.

18
/06
/16

Kevin De Bruyne. Fotbalist de 55 milioane de lire. Sterline. Căci atât a scos din teşcherea Manchester City pentru a-l readuce în Premier League, anul trecut, după un minisejur catastrofal la Chelsea, în 2014. În sezonul recent încheiat a bifat 41 de apariţii sub comanda lui Pellegrini, în toate competiţiile, şi a înscris de 16 ori. Un scoresheet decent, însă de la el se doreşte mai mult.

18
/06
/16

Casa de Producție TVR îi invită pe iubitorii teatrului să fie parte a proiectului Shakespeare 400, pe intreaga durata a anului 2016. Hamlet, cel de-al șaptelea spectacol - in memoriam Vlad Mugur, va putea fi văzut luni, 25 iunie, la TVR 2, de la ora 19.20.

18
/06
/16

Tamara Buciuceanu-Botez - una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe din România - va fi celebrată la Sibiu la Festivalul Internațional de Film Transilvania (22 - 26 iunie), pentru impresionanta sa carieră de peste 60 de ani în filmul și teatrul românesc

17
/06
/16

„Vorbesc urât, spun lucrurilor pe nume, vorbesc direct şi creez neplăceri" - Lia Manţoc. Echipa emisiunii Nocturne are plăcerea şi onoarea să prezinte luni, în ultima ediţie a sezonului, un artist excepţional, care, de obicei, nu dă interviuri. Marina Constantinescu a reuşit, după mulţi ani, să aducă la TVR 1 lumea scenografei Lia Manţoc, un om care şi-a creat întreaga carieră plecând de la libertatea interioară. Ediţia Nocturne a cărei invitată este Lia Manţoc se difuzează pe 20 iunie, de la 00.15, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

17
/06
/16

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber se întoarce cu cele mai bune filme în 4 orașe din România – Arad, Sibiu, Timișoara și Brașov! 13 filme de autor vor fi proiectate de marți până duminică, de la orele 21:30, utilizând cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România.