„Treptele Unirii – prețuiți-vă eroii”, 30 de ani de la Revoluție
https://www.ziarulmetropolis.ro/treptele-unirii-pretuiti-va-eroii-30-de-ani-de-la-revolutie/

Pe 20 decembrie, Teatrul Nottara marchează 30 de ani de la Revoluţia din 1989, cu spectacolul Treptele Unirii – preţuiţi-vă eroii, un recital de poezie românească susţinut de Emil Boroghină.

Un articol de Liliana Matei|16 decembrie 2019

Spectacolul este o coproducție Teatrul Nottara cu Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu și scenografia lui Dan Adrian Ionescu.

Evenimentul va avea loc pe 20 decembrie, de la ora 19.30, la Sala George Constantin și va fi deschis de acad. Răzvan Theodorescu, personalitate ce va vorbi cu acest prilej despre Revoluția română.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, Teatrul Nottara dorindu-și să ofere astfel un cadou de Sărbători tuturor spectatorilor săi.

Treptele Unirii este un spectacol de poezie românească clasică şi contemporană și conține fragmente din lirica populară, din poezii de Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Petre Dulfu, Alexandru Davila, George Coşbuc, Dimitrie Anghel, Ştefan Octavian Iosif, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Alexe Mateevici, Victor Eftimiu, Mircea Rădulescu, Aron Cotruş, Eusebiu Camilar, Eugen Jebeleanu, Geo Dumitrescu, Nicolae Tăutu, Alexandru Andriţoiu, Nicolae Labiş, Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu.

Emil Boroghină este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, Secţia „Actorie”, promoţia 1963. Între 1963 și 1988 a fost actor al Teatrului Naţional Craiova. Este fondator și director al Festivalului Internaţional Shakespeare. Este preşedinte al Fundaţiei William Shakespeare (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova și membru al Senatului UNITER. A fost director al Teatrului Naţional Craiova între 1988 şi 2000, perioadă în care Naţionalul craiovean a devenit unul dintre cele mai apreciate teatre din Europa Centrală şi de Răsărit, izbutind în decurs de zece ani un număr record de participări – 97 – la mari festivaluri internaţionale, de la Edinburgh și Avignon până la Tokyo, Seoul, Singapore, Melbourne, New York sau Montreal. În 1994, a fondat Festivalul Internaţional Shakespeare, considerat drept unul dintre cele mai importante de acest gen din lume.

10
/02
/20

În această noapte, la Los Angeles, s-a desfășurat cea de-a 92-a gală a premiilor Oscar. Marea surpriză a fost că filmul sud-coreean „Parasite” a câștigat atât la categoria cel mai bun film, cât și la categoria cel mai bun film într-o limbă străină.

09
/02
/20

În „Fata cu Leica” (Editura Art, 2019), Helena Janeczek spune extraordinara poveste a fotografei Gerda Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front și partenera legendarului Robert Capa. O carte de neratat!

09
/02
/20

Născut pe 9 februarie 1940, la Cape Town, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2003), împlinește astăzi 80 de ani. Cartea pe care v-o propunem este primul său roman, „Ținuturi în crepuscul” (Editura Humanitas Fiction).

07
/02
/20

Volumul colectiv bilingv Teatrul.ro 30. Noi nume / Theatre.ro 30. New Entries coordonat de criticul de teatru Oltița Cîntec se lansează sâmbătă, 8 februarie 2020, ora 18:30, la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova. Materialul reunește portretele a 30 de artiști care s-au impus după momentul 1989. Printre aceștia și regizorii Naționalului craiovean – Radu Afrim și Bobi Pricop.

07
/02
/20

Cum alegi un spectacol, într-un peisaj teatral în care se produc sute, şi nu toate sunt capodopere? Ziarul Metropolis îţi oferă cinci motive pentru care să alegi un spectacol – o hartă şi o busolă, ca să nu te rătăceşti în pădurea deasă a teatrului românesc…

07
/02
/20

Victor Morozov studiază în prezent teoria de cinema în Franţa şi Irlanda. Recent, alături de colegi din SUA, Franţa, Chile, Nigeria şi Madagascar, a participat la programul dedicat tinerilor critici al Festivalului de Film de la Rotterdam, de unde ne-a trimis o primă relatare, despre trei lungmetraje asiatice.

07
/02
/20

Născut în 1955, la Piatra Neamț, regizorul Alexandru Dabija împlinește pe 13 februarie 65 de ani, prilej cu care Casa de Producție TVR vă invită să urmăriți una dintre comediile cele mai spumoase ale anilor ’90, „Scapino” de Molière, în regia sa.

06
/02
/20

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea”, apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

Pagina 40 din 896« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »