Trofeul Anim’est merge în Belgia
https://www.ziarulmetropolis.ro/trofeul-animest-merge-in-belgia/

Filmul belgian „Oh Willy…”, de Emma De Swaef şi Marc James Roels, a primit sâmbătă seară Trofeul Festivalului Anim’est – un eveniment care s-a desfăşurat între 5 şi 14 octombrie, la Bucureşti. „Oh Willy…” i-a convins pe cei trei membri ai juriului că merită premiul cel mare întrucât este „o realizare minunată care arată exact […]

Un articol de |14 octombrie 2012

Filmul belgian „Oh Willy…”, de Emma De Swaef şi Marc James Roels, a primit sâmbătă seară Trofeul Festivalului Anim’est – un eveniment care s-a desfăşurat între 5 şi 14 octombrie, la Bucureşti.

„Oh Willy…” i-a convins pe cei trei membri ai juriului că merită premiul cel mare întrucât este „o realizare minunată care arată exact aşa cum se simte: sensibil şi tandru, în timp ce se joacă cu o paletă subtilă de emoţii”. Regizoarea Emma De Swaef nu este la prima vizită la Anim’est – în 2009 ea a câştigat menţiunea specială a juriului la categoria film studenţesc.

Premiul pentru cel mai bun film de lungmetraj a fost acordat filmului „Alois Nebel” (regia Tomáš Luňáĸ, Cehia, 2011), pentru „povestea puternică, spusă într-o atmosferă claustrofobică, cu un protagonist complex interpretat extrem de credibil”. În lipsa regizorului filmului, premiul a fost ridicat de Vit Prudil, director adjunct al Centrului Ceh de la Bucureşti.

Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj a fost adjudecat de filmul „Tatăl/ Father” (regia Ivan Bogdanov, Moritz Mayerhofer, Asparuh Petrov, Veljko Popovic, Rositsa Raleva, Dmitry Yagodin, Bulgaria-Croaţia-Germania, 2012), „un mozaic curajos al unei relaţii părinte-copil eşuate, care demonstrează cea mai expresivă putere a filmului de animaţie: aceea de a face invizibilul vizibil”.

Juriul a acordat două menţiuni speciale pentru film de scurtmetraj, pentru „Bendito Machine IV” (regia Jossie Malis, Spania, 2012), „surprinzător de la început până la ultimul cadru”, şi pentru „Despre uciderea porcului/ About Killing the Pig” (regia Simone Massi, Italia, 2011), „un film sumbru, plin de emoţie umană şi premoniţie”.

Filmul finlandez „Roire/ Swarming” (regia Joni Mannisto, 2011), „o fabulă perversă care nu putea fi spusă atât de bine altfel decât prin animaţie”, a primit trofeul pentru cel mai bun film studenţesc, în timp ce premiul pentru cel mai bun film din secţiunea Balkanimation a mers în Bulgaria, pentru „O zi anunţată/ Rew Day” (regia Svilen Dimitrov, 2012). Juriul compus din Ullo Pikkov, Elizabeth Harkman şi Andrei Gorzo a apreciat „povestea construită inteligent şi frumuseţea desenelor”.

Anul acesta, premiul pentru cel mai bun film românesc a purtat numele „Viorica Bucur”, „ca omagiu adus unui drag prieten al filmelor şi al festivalului în general”. Trofeul a fost oferit de Mădălina Roşca, din partea Asociaţiei Make a Point, filmului „Hunger” (regia Alexei Pătraşcu, 2010).

Premiul pentru cel mai bun videoclip a fost acordat clipului „Have you seen my sister Evelyn” (regia Hoku Uchiyama, SUA, 2011), pentru „o tehnică surprinzătoare, pentru cel mai ingenios mod de a introduce formaţia în scenariu, totul într-o animaţie ingenioasă, cu o idee nouă, simplă, care integrează perfect muzica”, iar premiul pentru cel mai bun clip Publicitar s-a dus în Germania, pentru „Fish Face” (regia Alexander Dietrich, Dominic Eise, Johannes Flick, Germania, 2012).

Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj din secţiunea Minimest a fost acordat filmului „Crăciun cu Clopoţei/ Jingle All the Way” (regia Chel White, SUA, 2011).

Premiul Publicului, acordat unui scurtmetraj din secţiunea Animash, s-a acordat filmului „Cheia lipsă/ The Missing Key” (regia Jonathan Nix, Australia, 2011), „o poveste emoţionantă pusă în imagini spectaculoase şi tandre”.

La ediţia 2012, Anim’est a organizat două ateliere de animaţie, unul pentru adulţi şi unul pentru copii, ambele găzduite de Centrul Cultural al Republicii Ungare. Atelierul pentru adulţi a fost susţinut de doi traineri de la unul dintre cele mai mari studiouri daneze de animaţie Tumblehead: Peter Smith şi Marcus MØller, iar participanţii au realizat un videoclip în cinci zile. La atelierul pentru copii, cei mai tineri animatori, cu vârste între 8 şi 13 ani, au avut posibilitatea de a face un film în cinci zile, prin tehnica cut-out, sub îndrumarea unui trainer cu multă experienţă, Rebecca Morse. Cele două materiale video au fost foarte apreciate de spectatori. La fel de apreciat a fost si making of-ul Anim’est 2012, realizat de Anna Florea şi Adi Tudose, se mai spune în comunicat.

După Gala de decernare a premiilor, publicul s-a putut bucura de un spectacol susţinut de Sonja&Band. Noaptea de 13 octombrie a fost dedicată şi petrecerii de închidere a festivalului, când Tim Hecker şi Environments au încântat publicul pe ritmuri electronice la Club Control.

Sound artist-ul canadian Tim Hecker este unul dintre cei mai apreciaţi şi prolifici muzicienii ai stilului electronic din ultimii ani. Compoziţiile lui au fost descrise de-a lunul timpului ca „atmosferă structurată”, „sunetul spectrului color al plăcilor tectonice” sau „ecoul electronic al catedrelor”. Artistul este apreciat pentru structurile muzicale noi pe care le oferă publicului, dar şi pentru claritatea pe care o oferă sunetelor abstracte.

Filmele câştigătoare ale celei de-a şaptea ediţii a Festivalului pot fi urmărite duminică, 14 octombrie, de la ora 18:30, la Cinema Patria.

În perioada 28-30 octombrie, la Cluj-Napoca, la Cinema Victoria, poate fi urmărită o selecţie de filme de la Anim’est 2012, iar între 1-4 noiembrie are loc cea de-a doua ediţie Anim’est Chişinău.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, membru al reţelei pan-europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n’est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Programului Media al Uniunii Europene, Ogilvy şi al SmartPoint. Evenimentul este finanţat şi de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

 

Sursa: Mediafax

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

20
/06
/23

Spectacolul are la bază textul „Exit, Pursued by a Bear“ al scriitoarei americane Lauren Gunderson, unul din cei mai jucați dramaturgi contemporani americani. Piesa este o comedie neagră, iar adaptarea românească, sub regia lui Laurențiu Rusescu, conține și o serie de date referitoare la violența asupra femeilor în familiile din România, adăugând o dimensiune serioasă poveștii, devenind astfel și un manifest împotriva violenței domestice.

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

20
/06
/23

Spectacolul „Lumea lui Frank” după textul dramaturgului Alexandru Popa, pus în scenă de Vlad Zamfirescu, la Teatrul Metropolis, propune un joc ușor terifiant, pe de o parte eliberator, care la final te așază față în față cu propria realitate, cu propriile întrebări despre realitate, despre adevărul lumii tale.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.