Două ediţii cutremurătoare „Adevăruri despre trecut” – miercuri, 18 şi 25 noiembrie, ora 22.20 – relatează atrocităţile cumpliţilor ani ’46-’47, cu seceta şi foametea care au dus la disperare, moarte, canibalism, necrofagie, dezumanizare.
Un articol de Petre Ivan|17 noiembrie 2020
În 18 si 25 noiembrie, emisiunea „Adevăruri despre trecut” de la TVR 1 prezintă două ediții cutremurătoare, la care Raluca Rogojină a lucrat timp de peste un an de zile. A adunat mărturii înfricoșătoare despre disperare, foamete, moarte, canibalism, necrofagie, dezumanizare! Sunt realitățile-destin ale cumpliților ani 1946-1947, despre care astăzi încă se cunosc foarte puține lucruri.
În vara lui 1946 au fost înregistrate temperaturi record, ziarele vremii consemnând că termometrele arătau și 61 de grade Celsius, la umbră. Pământul era pârjolit și toată recolta pusă la pământ. Zona Moldovei era cea mai afectată din țară! Oricât de mult s-ar fi străduit, oamenii nu aveau nicio șansă de a se pune la adăpost în fața celei mai groaznice crize alimentare care avea să lovească România vreodată!
Țara întreagă era nenorocită după 4 ani de război, cu economia strivită, cu 800.000 de morți, sute de mii de răniți și cu infrastructura ciuruită. România contribuise cu o suma de 7,4 miliarde de dolari la cheltuielile de război, costul plătit de noi fiind cel mai mare după Germania! Deși terminaserăm războiul luptând alături de Aliații învingători, la conferința de pace din 1946, România a fost declarată țară învinsă și obligată la despăgubiri uriașe față de câștigători. Am fost nevoiți să livrăm rușilor zeci de mii de vagoane de carne, produse lactate, cereale, leguminoase, fructe și derivate. S-au adăugat cheltuielile de întreținere ale trupelor sovietice rămase în țară, sub pretextul iernării în cazarmele românești. N-au mai ieșit până-n 1958!
În primul documentar, difuzat în 18 noiembrie, de la 22.20, pe TVR 1, vor fi prezentate dramele prin care au trecut românii din județele Botoșani și Vaslui, cele mai afectate de secetă. Ioana Timon din satul Valea Grecului (jud.Vaslui) își amintește cum ajunsese să mănânce orice grăunte pe care îl găsea pe drum.
Gheorghe Boicu din comuna Vlasinești (jud. Botoșani) povestește cum părinții îi hrăneau cu terci pe el și pe ceilalți 6 frați, cum oamenii mâncau buruiene și fierbeau iarba care mai rămăsese nepârjolită de secetă, pentru a hrăni copiii. Pentru sora lui Gheorghe Boicu, Ortansa Botezatu, cea mai cumplită imagine este aceea cu femeile și copiii care plângeau pe drumuri cerșind o firimitură de mâncare și implorând: „Vă rog, nu mă lăsați să mor!”
Maria Șologon din comuna Vlăsinești, jud. Botoșani, își amintește cât de mult s-a bucurat sora ei când a reușit să capete de la o fetiță din vecini atâta mălai cât a încăput într-o cutie de chibrituri. Fostul învățător Gheorghe Burac povestește cum vecinii lui au murit lihniți, iar despre alți săteni își amintește cum se rugau să moară mai repede pentru a nu mai îndura foamea.
Oamenii ajunseseră la gesturi extreme: mâncau humă, opinci, animale moarte, plante otrăvitoare. Vânduseră tot ce aveau prin case pentru un gram de mâncare! Mulți au murit atunci de tifos exantematic sau de alte boli generate de înfometarea îndelungată și de lipsa apei. Nu se știe câți morți a secerat foametea. Autoritățile nu aveau niciun interes să facă recensăminte în acest sens, ba dimpotrivă! În istoriografia comunistă, foametea din anii 46-47 era amintită tangențial.
Nu s-a vorbit nici despre datoriile noastre de război față de ruși sau față de Aliați, așa cum nici nu s-a recunoscut că România a fost tratată ca țară învinsă. Fără să știe prea multe despre ce învârteau autoritățile la nivel înalt, românii au fost nevoiţi să învețe, pe cont propriu, supraviețuirea.
Dacă în România nenorocirile cauzate de cumplita secetă din 1946 au fost devastatoare, peste Prut, în Republica Moldova, ele au trimis zeci de mii de oameni direct în iad! Pentru Stalin, seceta a fost prilejul ideal pentru organizarea unei campanii de exterminare a unui întreg popor!
Tot în ediția din 18 noiembrie, la „Adevăruri despre trecut” prezentăm istoria îngrozitoare a românilor basarabeni din acei ani 46-47, urmând ca în episodul 2, difuzat în data de 25 noiembrie să completăm tabloul întâmplărilor desprinse parcă din cele mai negre coșmaruri. Supraviețuitorii acelor timpuri povestesc cu groază în priviri despre vremurile în care oamenii mâncau oameni, la propriu. Cazurile de canibalism și necrofagie sunt confirmate de documentele vremii.
Larisa Turea a fost prima care a avut curajul să scrie despre foametea la care au fost supuși moldovenii: „Armatele sovietice au intrat în acest teritoriu ca pe un pământ cucerit de la dușman. Și au aplicat tactica pământului ars! Au rechiziționat absolut toate cerealele, au rechiziționat vitele, i-au lăsat pe oameni să moară de foame la propriu!”
„Băi, ie seama să nu-ți cânte muzica la poartă!”
Fosta învățătoare Vera Stratulat își amintește cum sovieticii au umblat zi și noapte pentru a aduna orice provizie pe care ar mai fi putut-o avea oamenii după acel an secetos. Anatol Eremia avea 15 ani în 1946 și povestește despre cei care le-au luat și ultimul grăunte: „Erau bine organizați! Și erau organizați de conducerea raionului. Erau niște tineri activiști și veneau prin sate cu două mașini. Într-o mașină, într-un camion era un taraf de muzicanți, celălalt era gol. Și cât se facea controlul prin gospodarie și până încărcau ce găseau, cânta muzica la poartă. Și a pornit și o zicală: dacă cineva spunea ceva ce nu se potrivea regimului, contra statului, îi spunea: < Băi, ie seama să nu-ți cânte muzica la poartă!>”
Documentele din arhiva de stat a Republicii Moldova demonstrează miile de abuzuri care au fost făcute asupra basarabenilor. Procesele verbale întocmite între anii 1946-1947 atestă faptul că țăranii făceau peste 3 ani de închisoare pentru vina de a se fi “eschivat” de la predarea pâinii către stat. Ani grei de detenție primeau și cei ale căror produse nu erau considerate suficient de calitative. Părinții ai căror copii înnebuniți de foame furau un cartof sau câteva spice de grâu primeau pedeapsa cu închisoarea de la 6 la 10 ani pentru, cităm: “vina de a fi atras minorii în săvârșirea crimelor”.
O iarnă cumplită a fost cea din anii 46-47. Oamenii au murit sleiți de foame, incapabili să mai iasă din casele îngropate sub nămeți. Mulți au fost și cei care s-au prăpădit, în căutarea unei fărâme de hrană, la zeci de kilometri depărtare de casă. Când răzbeau să iasă din bordeiele sărăcăcioase, copiii se târau spre școală. Nu din dragoste de carte, ci pentru că la școală, din “bunăvoința” statului sovietic, elevii primeau zilnic 200 de grame de pâine.
Vera Stratulat (fostă învățatoare în satul Chiperceni): „S-o început o foamete grozavă! Iată, imi amintesc cum un băiețel venea la școală cu capul umflat ca o minge de fotbal! Numai vârful la pleoape se vedea. Și eu îl intreb: Da’ el parcă bucuros că îi mai deștept ca mine, zice: . Se umflau-distrofia, se umflau de foamete! Copiii veneau la scoala sleiți de puteri!” Pavel Bălan (avea 8 ani în anul 1946): „Puțini care mergeau pe picioare! Mai mulți mergeau așa, târându-se sau mergeau pe mâini și pe picioare.”
Dacă primul episod – care va fi difuzat în data de 18 noiembrie, de la 22.20, la TVR 1 – prezintă întâmplări care depășesc adesea limita de înțelegere a omului contemporan, episodul al doilea, programat în data de 25 noiembrie, dezvăluie faptele atroce ale unui regim pentru care omul nu însemna nimic. Din vremuri în care oamenii înnebuneau de foame la propriu, basarabenii povestesc cazurile de necrofagie și canibalism petrecute chiar sub ochii lor.
