„Ultima zi”. Iepuraşul exterminator
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultima-zi-iepurasul-exterminator/

CRONICĂ DE FILM Într-un  top al celor mai atipice filme româneşti recente, „Ultima zi”, noul lungmetraj al regizorului Gabriel Achim, ar câştiga  premiul pentru cea mai bizară atmosferă. Promovat prin formularea de „thriller comic”, „Ultima zi” este o îndrăzneaţă parabolă apocaliptică minimalistă, în care umorul negru şi absurdul degenerează în tragic.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 mai 2017

Un bărbat taciturn, Adrian (Mimi Brănescu), dintr-o localitate de provincie nenumită, merge să se călugărească. Un presupus prieten (Doru Ana), primar şi cineast amator autodeclarat, îl urmează spre mănăstire pentru a-l filma în această „ultimă zi”, însoţit de un poliţist obedient (Adrian Văncică) şi de liderul unei aşa-numite Asociaţii a Tinerilor Creştini (Adrian Ciglenean).

Pentru că li se spune că stareţul este plecat de la mănăstire (ulterior Adrian se întreabă dacă această primă respingere nu a fost de fapt o probă pe care el a căzut-o), cei patru pornesc înapoi spre locul de unde au venit, după ce au luat masa la mănăstire într-o încăpere pe al cărei perete tronează o impunătoare fotografie cu patriarhul  (în această secvenţă apare scurt, într-un rol de călugăr, însuşi Gabriel Achim). 

Prima parte a filmului se desfăşoară în cele două maşini care merg noaptea pe un drum de munte întunecat şi cu multă zăpadă. Una este condusă de primar, care îl are în dreapta pe Adrian, ale cărui mişcări sunt limitate de gulerul cervical pe care îl poartă, simbol al unui fel de încătuşare a sa forţată, şi care este bombardat de monologurile filozofarde ale edilului. Şoferul celei de-a doua este poliţistul, iar lângă el se află liderul Asociaţiei Tinerilor Creştini.

Gabriel Achim alternează cadrele cu discuţiile celor două tandemuri, intercalând totodată câteva imagini de exterior, dublate pe alocuri de o muzică misterioasă şi care pare a prefigura o ameninţare. Nu avem de-a face cu o convenţie realistă: spre deosebire de colegii din Noul Val, Gabriel Achim, deşi nu renunţă la planurile-secvenţă (pe care nu le foloseşte însă cu rigoare), nu îşi filmează personajele în maşină de pe poziţia unei camere-martor amplasate în spatele protagoniştilor. Cadrele sunt frontale, fixe, iar artificialitatea şi teatralitatea scenografiei sunt asumate – o astfel de alegere estetică poate induce spectatorului o senzaţie de disconfort.

Întunericul, viscolul, misterul din jurul personajelor şi dialogurile aparent absurde (tăcerea şi calmul lui Adrian, sparte din când în când de izbucniri în plâns, constrastează cu logoreea şi cinismul primarului, ale cărui intenţii reale se dovedesc treptat a fi tot mai potenţial malefice) creează o atmosferă stranie, inevitabil atrăgătoare prin excentricitatea sa şi prin imprevizibilul pe care îl sugerează.

Bizareria este accentuată de scurta prezenţă a unui autostopist (Constantin Cojocaru) luat de primar în maşină şi, odată cu coborârea din munte şi apropierea de autostradă, de oprirea lângă un complex industrial, ale cărui furnale şi schele luminate se profilează în plan îndepărtat. Este cea mai frumoasă secvenţă a filmului, desprinsă parcă dintr-un SF minimalist, apocaliptic: coborâţi din maşini, „răpitorii” nedeclaraţi ai lui Adrian, deturnat de pe calea sa spirituală, glumesc şi filozofează ieftin, în timp ce pe fundal se văd „monştrii” industriali, ale căror zgomote invadează coloana sonoră. Sentimentul de nelinişte, de sfârşit de lume, de prăbuşire a umanităţii devine astfel tot mai acut.

Ajuns în locuinţa sa (o vilă unde îl aşteaptă doi câini dintr-o rasă excentrică şi o soţie însărcinată şi de asemenea prietenă a lui Adrian, jucată de Rodica Lazăr) şi „ajutat” de vinul pe care îl consumă cu cei trei musafiri, în fapt bieţi captivi în sfera unui prădător, primarul îşi dezvăluie tot mai puternic caracterul grotesc, planurile ascunse, dispreţul cu care îi tratează pe toţi cei din jur, sub camuflajul unui personaj hâtru, spiritual, binevoitor.

Iar monologul aparent absurd al primarului, pornit de la iepuraşul ucis de boieri într-un celebru colind de Crăciun şi, apoi, de la folosirea acestui animal ca simbol al sărbătorii Paştelui, funcţionează ca posibilă cheie de lectură pentru acest inedit „revenge movie” plin de ironie şi de dramatism, de comic şi de gravitate.

„Ultima zi” este un film curajos, făcut într-un moment de depresie, aşa cum mărturisea Gabriel Achim anul trecut la Cluj, la TIFF, acolo unde a avut premiera acest al doilea lungmetraj al său, venit la cinci ani după „Visul lui Adalbert” (2011). Este o comedie întunecată, cu un uriaş potenţial de a intriga. O apariţie neaşteptată şi originală în peisajul cinematografiei române.

INFO

Ultima zi (România, 2016)

Regia: Gabriel Achim

Cu: Mimi Brănescu, Doru Ana, Adrian Văncică

Rating: ●●●●○

„Ultima zi” poate fi văzut în cinematografe începând cu 12 mai, fiind distribuit de Independenţa Film. 

 

       

   

 

02
/06
/21

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, deschide sesiunea de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt 25 iunie (normal) și 16 iulie (târziu).

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.