Ultimul Zburator cutreieră România
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-zburator-cutreiera-romania/

Protagoniştii şi echipa de producţie a filmului independent „Ultimul Zburator”, selectat la Bruxelles International Fantasy Film Festival, pornesc în caravana de promovare a peliculei.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2014

Protagoniștii și echipa de producție a filmului independent „Ultimul Zburator”, selectat la Bruxelles International Fantasy Film Festival, pornesc în caravana de promovare a peliculei.

Cinema City și InterComFilm Distribution pornesc alături de protagoniștii și echipa de producție a filmului „Ultimul Zburător” într-o caravană de promovare a celui mai nou film românesc, selectat la Bruxelles International Fantasy Film Festival 2014.

Producția cinematografică debutează cu o primă proiecție în Arad în data de 8 februarie la Cinema City Atrium (la ora 19:30) și Cinema City Galleria (la ora 21:00).

Caravana îi va aduce pe actorii Constantin Cotimanis, Iulia Verdeș, Gabriel Duțu, pe regizorul Ovidiu Georgescu, scenaristul Mihai Mănescu și scenograful Octavian Iosif în cinematografele Cinema City din București, Arad, Timișoara, Cluj și Ploiești.

Ultimul Zburator

Afişul filmului Ultimul Zburator

Spectatorii vor avea ocazia să îi întâlnească pe actori și pe membrii echipei de filmare, care vor susține sesiuni de întrebări și răspunsuri înainte de proiecția filmului.

“Ne bucurăm să vedem că se conturează din ce în ce mai multe proiecte cinematografice inedite și că producătorii filmelor românești pășesc curajos dincolo de granițele dramelor clasice românești.

Îi invităm pe toți iubitorii genului fantasy și nu numai să îi cunoască pe cei care au făcut posibil acest proiect și să urmărească o poveste de dragoste atipică, acum în pragul Zilei Îndrăgostiților”, afirmă Mălina Sandu, Brand Manager Cinema City România.

După vizionarea specială din data de 8 februarie de la Arad, caravana va continua în cinematografele Cinema City din: Timișoara (9 februarie), Cluj Iulius (10 februarie), București (14 februarie) și Ploiești (15 februarie).

Filmul „Ultimul Zburător” face parte din trilogia Promissum, prin care realizatorii își propun să popularizeze trei dintre cele patru mituri fundamentale românești: zburătorii, ielele și Miorița.

”Vrem să mutăm atenția publicului din România dinspre vampirii din filmele americane către poveștile fantastice din mitologia noastră”, a declarat Ovidiu Georgescu, regizorul filmului, cu prilejul proiecției pentru presă a peliculei, care a avut loc acum o săptămână la Cinema City Cotroceni.

Filmul spune povestea parcă desprinsă dintr-o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade – de altfel, pe genericul de final al peliculei este precizat că mentorul echipei de filmare este scriitorul român – , a ultimului Zburător, Zanoni (Gabi Duțu), care se îndrăgostește de Eliza (Iulia Verdeș), o cântăreață aflată la începutul carierei sale.

Pelicula atrage prin elementele de contemporaneitate – acțiunea începe în anul 2012, într-o lume în care magia a fost demult uitată –, prin imagine, efecte speciale și calitatea sunetului, precum și prin modalitățile inedite depromovare, printre care se numără și o aplicație pentru Windows 8 dezvoltată cu ajutorul Microsoft.

Foto cu Ultimul Zburator – Cinemagia

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.