CRONICĂ DE FILM Al doilea sezon al seriei originale româneşti „Umbre” va începe la 12 noiembrie pe HBO. Ziarul Metropolis vă spune, fără spoilere, cum este primul episod şi ce propune scenaristul şi regizorul Bogdan Mirică.
Un articol de Ionuţ Mareş|3 noiembrie 2017
Primul episod din al doilea sezon al cunoscutei serii originale HBO „Umbre”, scrisă și regizată de Bogdan Mirică (autorul lungmetrajului „Câini”), începe cu un ambițios și elegant plan-secvență de câteva minute.
Relu (Relache, pentru unii), protagonistul jucat de Șerban Pavlu cu un foarte reușit amestec de forță și fragilitate, este întins pe o canapea într-o sală de restaurant goală și semi-întunecată.
Se ridică – simbol al unui fel de renaștere, de transformare, după tulburările din prima serie – și este urmat îndeaproape de camera de filmat în timp ce inspectează încăperea, apoi iese și ajunge într-un alt salon de mese somptuos, pe drum fiind acostat de diferite personaje secundare (trimitere discretă la filmele cu gangsteri ale lui Martin Scorsese).
Aici aflăm foarte repede că are loc nunta fiicei sale și a Ginei (Maria Obretin), Magda (Mădălina Craiu), cu Teddy (Gabriel Huian), băiatul șefului mafiot numit Căpitanu` (Doru Ana).
„Umbre 2” continuă multe din firele narative din primul sezon al seriei, pe care le dezvoltă cu alte întâmplări dramatice menite a testa din nou capacitatea lui Relu de a se adapta la o situație în care este prins între familie (relația cu Gina este în criză, la fel și cea cu al doilea copil, Chuckie – Dan Hurduc) și lumea interlopă bucureșteană în care a fost absorbit (dependent atât de Căpitanu`, pentru care lucrează ca recuperator, cât și de Toma, celălalt cap mafiot, jucat de Dorel Vișan).
Sunt reluate de asemenea aceleași personaje (reapar și Doamna Boss – Andreea Vasile și Sabin – Sergiu Costache), pe care primul episod al noii serii are grijă să le prezinte, oferind fiecăruia cel puțin un moment central, pentru a înnoda legăturile cu sezonul precedent și a deschide alte piste. Și sunt introduse câteva figuri noi, care, așa cum se obișnuiește, vor reapărea cel mai probabil în următoarele episoade ale seriei.
Admirabila coreografie din debutul episodului nu este singulară. Bogdan Mirică folosește cadre lungi, fără intervenții de montaj, pe cât de mult posibil îi permite acțiunea – în special în momentele când personajele se deplasează (și sunt destule astfel de fragmente), dar și la unele dialoguri, însă nu demonstrativ.
Acest împrumut din cinema-ul conceput pentru marele ecran sporește gradul de realism al seriei, pentru că este redusă atât de des întâlnita fragmentare prin montaj a secvențelor. În plus, oferă un ritm special întregului – în locul unor explozii de întâmplări decisive la fiecare pas și a unor schimburi de replici revelatoare, Mirică mizează mai degrabă pe o acumulare lentă de fapte aparent minore, montate în paralel și care vor duce în cele din urmă la un punct culminant major, și pe o încercare, nu foarte convingătoare, de a lăsa timp și a da adâncime unor personaje schematice și mai degrbă pitorești.
Spre deosebire de prima parte, acum par să fi fost finisate sau cel puțin reduse dialogurile ostentativ-excentrice dintre interlopi, care păreau purtate într-o limbă română stranie și al căror singur scop părea să fie acela de a atrage atenția asupra lor și asupra celui care le-a scris.
Nu lipsesc însă nici acum unele momente de bravadă gratuită, fie de dialog (de pildă, un schimb de replici și un joc de roluri între Gina și taximetristul care o duce singură acasă după nuntă), fie vizuale (ca felul în care este filmat același drum cu taxiul – figura tristă a Mariei Obretin aproape lipită de geam, iar ca fundal, un oraș ca în ceață).
În ciuda calităților sale evidente (o regie sigură și, pe alocuri, îndrăzneață și o mai mare credibilitate a dialogurilor și a desfășurării narative), „Umbre 2” rămâne, în fond, un produs TV de divertisment și de consum, care își epuizează impactul odată cu vizionarea sa.
O experiență, totuși, agreabilă – nu datorită pretinsei profunzimi a temelor propuse de scenariu, cât plăcerii de a vedea o serie de actori convingători, în frunte cu Șerban Pavlu mereu la înălțime, și de a savura micile demonstrații de regie care încearcă să depășească formatul restrictiv al unui serial de televiziune.
