Umbre. Fumigene de limbaj
https://www.ziarulmetropolis.ro/umbre-un-pumn-cu-fumigene-de-vocabular/

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică şi regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs şi difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eşuează undeva la mijloc.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 ianuarie 2015

Motto: Cam râzi ca broasca după inundație. Fără caterincă. Și mi l-a dat și pe ăsta de-i patinează musca pe creier

Adevărul e că nu îți e dată oricând ocazia de a-l vedea gol-goluț pe Șerban Pavlu. Pe deasupra, în rolul unui personaj – Relu aka Relache, taximetrist și recuperator pentru interlopi în timpul liber – care, pe înserat, își arde hainele pe un câmp de la marginea Bucureștiului, după ce a participat la măcelărirea cu drujba de către un „coleg” a unui datornic omorât din greșeală (Gabriel Spahiu), un homosexual cu mustață și cămașă colorată care își petrece timpul într-o baie publică înconjurat de bărbați goi.

umbre

Șerban Pavlu, într-o scenă din filmul „Umbre“

Dar probabil că știți asta deja, după zgomotul din jurul lansării primului episod al unui nou serial produs și difuzat de HBO în România, „Umbre”, bazat, din câte spun promotorii săi, pe un format australian.

O matrice pe care realizatorii – în special scenaristul Bogdan Mirică și regizorul Igor Cobileanski – par să fi încercat s-o adapteze unui context presupus românesc, păstrând în același timp schițe vagi ale unor tropi uzați. Un hibrid care mixează doar umbre de thriller, de dramă sentimentală și de comedie neagră.

„Colegul” menționat mai sus, jucat de Sergiu Costache, este cel despre care Relache lansează propoziția aleasă ca motto al cronicii: „Mi l-a dat și pe ăsta de-i patinează musca pe creier”. O formulare stranie care, oricât de convingător ar fi rostită de Șerban Pavlu, nu descrie atât personajul la care se referă, cât este un semnal că scenaristul a fost mulțumit că a găsit o replică deșteaptă.

Și sunt destule. În episodul al doilea (din cele trei difuzate până acum de HBO România), într-un dialog ironic-persiflator, Relache îl întreabă pe polițistul (Sorin Cociș) care îl aprovizionează cu arme: „Tot tanga porți, dom` Tănase?” „Normal, tre` să respire chiftelele”.

Sunt fumigene aruncate pentru a acoperi restanțele în construirea unor personaje credibile. Nu raportate la realitate – puțin contează dacă numitul Căpitanu` (Doru Ana), cu stilul său de a se îmbrăca sau felul colorat de a vorbi, aduce cu adevărat a mafiot de București. Ci în relație cu ceea ce ar trebuie să fie – purtători ai unor mărci/valori ceva mai nuanțate și declanșatori de sentimente.

E greu însă, de pildă, ca Relu să inspire teamă în vreun moment. Nu pentru că nu l-ar recomanda calitățile de bătăuș, ci pentru că i se pun în spate atâtea probleme (început de atac de panică, legături dificile cu soția și copiii, grija față de băiatul „emo” al Căpitanului), încât procesul de umanizare îl deposedează de singurele însușiri ce l-ar fi putut face interesant și original.

Oricum va evolua până la final, seria rămâne o apariție exotică în peisaj. Un exotism rezultat din intersecția dintre ambițiile de a fi un produs după o rețetă „de afară” și inadecvarea presupusei realități românești. Totul condimentat cu schimburi de replici care nu arată nici ca traduceri neinspirate ale unor dialoguri din engleză, dar nici nu debordează de firesc.

Foto din „Umbre – HBO România

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.