CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică şi regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs şi difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eşuează undeva la mijloc.
Un articol de Ionuţ Mareş|8 ianuarie 2015
Motto: Cam râzi ca broasca după inundație. Fără caterincă. Și mi l-a dat și pe ăsta de-i patinează musca pe creier
Adevărul e că nu îți e dată oricând ocazia de a-l vedea gol-goluț pe Șerban Pavlu. Pe deasupra, în rolul unui personaj – Relu aka Relache, taximetrist și recuperator pentru interlopi în timpul liber – care, pe înserat, își arde hainele pe un câmp de la marginea Bucureștiului, după ce a participat la măcelărirea cu drujba de către un „coleg” a unui datornic omorât din greșeală (Gabriel Spahiu), un homosexual cu mustață și cămașă colorată care își petrece timpul într-o baie publică înconjurat de bărbați goi.
Șerban Pavlu, într-o scenă din filmul „Umbre“
Dar probabil că știți asta deja, după zgomotul din jurul lansării primului episod al unui nou serial produs și difuzat de HBO în România, „Umbre”, bazat, din câte spun promotorii săi, pe un format australian.
O matrice pe care realizatorii – în special scenaristul Bogdan Mirică și regizorul Igor Cobileanski – par să fi încercat s-o adapteze unui context presupus românesc, păstrând în același timp schițe vagi ale unor tropi uzați. Un hibrid care mixează doar umbre de thriller, de dramă sentimentală și de comedie neagră.
„Colegul” menționat mai sus, jucat de Sergiu Costache, este cel despre care Relache lansează propoziția aleasă ca motto al cronicii: „Mi l-a dat și pe ăsta de-i patinează musca pe creier”. O formulare stranie care, oricât de convingător ar fi rostită de Șerban Pavlu, nu descrie atât personajul la care se referă, cât este un semnal că scenaristul a fost mulțumit că a găsit o replică deșteaptă.
Și sunt destule. În episodul al doilea (din cele trei difuzate până acum de HBO România), într-un dialog ironic-persiflator, Relache îl întreabă pe polițistul (Sorin Cociș) care îl aprovizionează cu arme: „Tot tanga porți, dom` Tănase?” „Normal, tre` să respire chiftelele”.
Sunt fumigene aruncate pentru a acoperi restanțele în construirea unor personaje credibile. Nu raportate la realitate – puțin contează dacă numitul Căpitanu` (Doru Ana), cu stilul său de a se îmbrăca sau felul colorat de a vorbi, aduce cu adevărat a mafiot de București. Ci în relație cu ceea ce ar trebuie să fie – purtători ai unor mărci/valori ceva mai nuanțate și declanșatori de sentimente.
E greu însă, de pildă, ca Relu să inspire teamă în vreun moment. Nu pentru că nu l-ar recomanda calitățile de bătăuș, ci pentru că i se pun în spate atâtea probleme (început de atac de panică, legături dificile cu soția și copiii, grija față de băiatul „emo” al Căpitanului), încât procesul de umanizare îl deposedează de singurele însușiri ce l-ar fi putut face interesant și original.
Oricum va evolua până la final, seria rămâne o apariție exotică în peisaj. Un exotism rezultat din intersecția dintre ambițiile de a fi un produs după o rețetă „de afară” și inadecvarea presupusei realități românești. Totul condimentat cu schimburi de replici care nu arată nici ca traduceri neinspirate ale unor dialoguri din engleză, dar nici nu debordează de firesc.
Foto din „Umbre“ – HBO România
