Un nou album dedicat lui Claude Debussy va fi lansat de Editura Casa Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-nou-album-dedicat-lui-claude-debussy-va-fi-lansat-de-editura-casa-radio/

Albumul-eveniment „Vagul, inexplicabilul, misterul, extazul: Debussy 150. Interpretări istorice din Arhivele Radio România” va fi lansat joi seară la Librăria Humanitas Kretzulescu, informează Editura Casa Radio. La eveniment sunt invitaţi să participe: Madeleine Voicu, Grigore Constantinescu, Liana Şerbescu, Olga Grigorescu, moderator fiind Tiberiu Comandaşu, redactor muzical Editura Casa Radio. Produs de Editura Casa Radio, CD-ul […]

Un articol de Andrada Văsii|18 decembrie 2012

Albumul-eveniment „Vagul, inexplicabilul, misterul, extazul: Debussy 150. Interpretări istorice din Arhivele Radio România” va fi lansat joi seară la Librăria Humanitas Kretzulescu, informează Editura Casa Radio.

La eveniment sunt invitaţi să participe: Madeleine Voicu, Grigore Constantinescu, Liana Şerbescu, Olga Grigorescu, moderator fiind Tiberiu Comandaşu, redactor muzical Editura Casa Radio.

Produs de Editura Casa Radio, CD-ul încheie „Anul Internaţional Debussy”, propunând un original florilegiu componistic din creaţia marelui muzician francez, constituit din înregistrări-document din patrimoniul arhivistic al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Albumul reuneşte opusuri camerale de referinţă semnate de inovativul compozitor Claude Debussy, celebrat în 2012 de UNESCO la împlinirea a 150 de ani de la naştere, redate – pentru prima dată pe CD – în performanţe de neuitat, datorate unor artişti care au marcat scena românească şi internaţională de-a lungul timpului.

Melomani din toate generaţiile pot (re)asculta sonatele pentru vioară şi pian, pentru violoncel şi pian, pentru flaut, violă şi harpă, pagini din preludiile pentru pian în interpretarea unor instrumentişti precum violonistul Ion Voicu, violoncelistul Radu Aldulescu, flautistul Vasile Jianu, pianiştii Maria Fotino, Carlo Zecchi, Silvia Şerbescu, Albert Guttman, sau pot aprecia inegalabila voce a lui Valentin Teodorian într-o înregistrare rară (acompaniat la pian de Lisette Georgescu), menţionează sursa citată.

 

Sursa: Agerpres

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.