„Un om integru”. Viaţă grea ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-om-integru-viata-grea/

CRONICĂ DE FILM Ales anul trecut cel mai bun film al secţiunii Un Certain Regard de la Cannes, „Un om integru”, scris şi regizat de iranianul Mohammad Rasoulof, denunţă corupţia şi nedreptăţile din Iran, motiv pentru care a şi fost interzis în această ţară. Acum rulează şi în cinematografele din România.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 august 2018

Reza trăieşte cu soţia, Hadis, directoarea unei şcoli de fete, şi cu băiatul lor într-o casă dintr-o zonă rurală, aproape de Teheran, în Iran. Bărbatul, mai degrabă taciturn şi mereu îngândurat, apăsat de griji, are un iaz de peşti, pe care îi vinde pentru a-şi asigura o parte din existenţă.

Încă de la început, aflăm că Reza, care ocupă prim-planul în prima parte a filmului, vrea să fie un om cât mai onest – refuză, de pildă, să dea mită angajatului unei bănci pentru a scăpa de penalizări la un credit încă neachitat. Preferă, în schimb, să vândă una din cele două maşini ale familiei pentru a scăpa de datorie.

Bunătatea îi este pusă însă la încercare atunci când peştii îi mor din cauză că lacul nu mai este alimentat cu apă proaspătă, şi asta pentru că oamenii unui presupus mafiot (oficial, afacerist) din zonă opresc curgerea râului cu un baraj. Este, de fapt, o formă de presiune – proprietatea lui Reza şi a soţiei sale pare să stea în calea dezvoltării afacerilor temutului „stăpân”.

„Un om integru” redă transformarea lui Reza dintr-un bărbat cinstit, adept al corectitudinii, într-unul nevoit de circumstanţe să treacă la rândul său la mijloace condamnabile.

De la un punct, acest traseu psihologic, nu lipsit de forţă, devin previzibil, iar Mohammad Rasoulof, care este şi scenarist al filmului, nu pare să aibă răbdare cu nuanţele, cu subtilităţile. Filmul devine o denunţare directă, brută, a corupţiei într-atât de puternic înrădăcinate în societatea iraniană, încât nimeni nu pare să poată scăpa de ea.

Toate obstacolele care îi apar în cale lui Reza duc la un singur deznodământ posibil: capitularea este iminentă, însă consecinţele pot fi violente.  Transformarea protagonistului nu este întotdeauna credibilă (asta şi pentru că îi sunt puse pe umeri nenumărate greutăţi), iar unele secvenţe scârţâie la dialoguri, cum este o ceartă între el şi soţia sa, care îi reproşează în cele din urmă problemele pe care le aduce familiei (tocmai fusese eliberat din închisoare), deşi până atunci părea să fie cea mai dedicată apărătoarea a soţului său.

Ea ocupă, de altfel, centrul atenţiei în a doua parte a filmului, mai ales cât soţul este în detenţie, şi este un personaj mai complex.

Filmul are un ritm alert, lăsând senzaţia ca a fost făcut dintr-un simţ al urgenţei, ca un strigăt de disperare (de altfel, la fel ca Jafar Panahi, şi Mohammad Rasoulof este şicanat de autorităţi, astfel că realizarea filmelor, în condiţii de cvasi-clandestinitate, devine în sine un gest deopotrivă de curaj şi de sfidare).

„Un om integru” este un film politic, construit pe scheletul unei poveşti despre decizii cu încărcătură etică. Rasoulof  mizează mult pe elipse, lăsându-i spectatorului sarcina de a completa, din puţin informaţii, tabloul general: o lume decăzută moral, opresivă, chiar distrugătoare.

„Un om integru” a intrat la 31 august în cinematografe, fiind distribuit de Voodoo Films.

22
/06
/17

„Planeta Petrila” (din 23 iunie, în cinematografe) este un documentar în egală măsură fantastic și dureros de adevărat. Tânărul regizor Andrei Dăscălescu a dat – după „Consantin și Elena” – încă o capodoperă.

22
/06
/17

Vineri, 23 iunie, de la ora 19:00, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte primul eveniment independent din cadrul programului de educaţie cinematografică, susţinut de susţinut de criticul, jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu, „Cinemateca pentru toţi”. Tema noii întâlniri este „Religia în cinemaul românesc”.

22
/06
/17

După ce primul sezon al serialului "Genius", realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. "Genius" este serialul original cu cea mai mare audiență din istorie a canalului de educație științifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

21
/06
/17

Ultimul film al marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, "Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

15
/06
/17

Între 15 și 18 iunie, o selecție de filme din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la București.

Page 90 of 262« First...102030...8889909192...100110120...Last »