Un Picasso rar, vândut pentru 67,45 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-picasso-rar-vandut-pentru-6745-milioane-de-dolari/

Un tablou de Picasso rar, din „perioada albastră” a artistului, s-a vândut, la New York, pentru suma de 67,45 milioane de dolari, în cadrul unei licitaţii organizate de Sotheby’s. „La gommeuse”, un magnific nud al unei artiste de cabaret, a fost realizat în 1901, atunci când artistul avea doar 19 ani.

Un articol de Petre Ivan|8 noiembrie 2015

Pe reversul tabloului este pictat un prieten de Picasso, art dealer-ul Pere Manach, înfățișat pe post de spiriduș gol, care urinează.

Van Gogh, Paysage sous un ciel mouvemente

Van Gogh, Paysage sous un ciel mouvemente

Această vânzare s-a dovedit o bună oportunitate de afaceri pentru miliardarul american Bill Koch, care a cumpărat lucrarea pentru 3 milioane de dolari în 1984, fără să știe că pe spatele tabloului se ascunde o altă pictură.

Această din urmă pictură a fost descoperită în timpul lucrărilor de restaurare din 2000.

În urma acestei descoperiri, tabloul a fost estimat la 60 de milioane de dolari.

În cadrul aceleiași licitații, un studiul în ulei cu nuferi, semnat de Claude Monet, a fost vândut pentru suma de 33,85 de milioane de dolari, în timp ce tabloul lui Van Gogh „Paysage sous un ciel mouvementé” a fost achiziționat pentru 54 de milioane de dolari.

 

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).