Un portret al lui Mao, realizat de Warhol, vândut cu 12,6 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-portret-al-lui-mao-realizat-de-warhol-vandut-cu-126-milioane-de-dolari/

Un portret al primului preşedinte al Republicii Populare Chineze, Mao Zedong, realizat de Andy Warhol, a fost vândut cu 12,6 milioane de dolari, la o licitaţie din Hong Kong. Tabloul semnat de Warhol a fost câştigat la licitaţie de un colecţionar din Asia.

Un articol de Petre Ivan|4 aprilie 2017

Anterior, în 2014, portretul a fost vândut unui cumpărător anonim, la Londra, cu preţul de 9,4 milioane de dolari.

Andy Warhol a început să lucreze la seria de portrete ale lui Mao Zedong în anul 1972, când legăturile dintre China şi Statele Unite ale Americii au început să se dezgheţe, după vizita istorică a preşedintelui american Richard Nixon la Beijing.

Fotografia pe care Andy Warhol a folosit-o pentru portret apare în ”Little Red Book”, un volum cu citate ale lui Mao Zedong, un simbol al comunismului chinez şi o lucrare de propagandă.

Peste un milliard de exemplare ale volumului ar fi fost publicate, făcând cartea să devină una dintre cele mai vândute din toate timpurile. În perioada în care Mao Zedong se afla la putere era obligatoriu pentru cetăţenii chinezi să aibă un exemplar al cărţii asupra lor.

Seria de portrete ale lui Mao Zedong realizate de Andy Warhol conţine aproximativ 200 de imagini în versiuni şi dimensiuni similare şi a urmat lucrări asemănătoare ale artistului, dedicate unor celebrităţi precum Elvis Presley şi Marilyn Monroe, în anii 1960.

Mao Zedong a fost un lider politic atât venerat, cât şi temut, fiind un subiect puţin probabil al contrastelor de culoare îndrăzneţe specific curentului artistic pop-art.

Foto: Mao Zedong by Andy Warhol – facebook

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.