UNATC vrea să salveze Studioul de Teatru Casandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/unatc-vrea-sa-salveze-studioul-de-teatru-casandra/

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” vă solicită sprijinul în demararea campaniei „Salvaţi Casandra!”.

Un articol de Elena Simion|1 noiembrie 2014

Generaţia actuală de studenţi – viitori actori, regizori, scenografi şi coregrafi, de la UNATC se află în impas. Le lipseşte singurul teatru destinat în exclusivitate spectacolelor studenţeşti, singurul spaţiu unde, până acum câţiva ani, s-au întâlnit cu succes creaţia, cercetarea şi experimentul, în faţa unui public numeros şi fidel.

Studioul „Casandra” a luat fiinţă pe 21 ianuarie 1957, iar primul spectacol prezentat a fost „Plicul” de Liviu Rebreanu, interpretat de studenţii clasei profesorului Ion Finteşteanu, printre care Forin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, regizorul Dinu Cernescu.

Locul a devenit o legendă pentru că timp de jumătate de secol, pe scena de la „Casandra” au debutat mulţi dintre marii actori şi regizori români în peste 300 de premiere teatrale studenţeşti. Aici au debutat regizorii David Esrig, Dinu Cernescu, Alexandru Dabija, Alexandru Tocilescu, Mariana Cămărăşan, Gianina Cărbunariu şi au predat profesorii Ion Finteşteanu, Marietta Sadova, Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Sanda Manu şi Ion Cojar.

Din păcate, Studioul de teatru „Casandra” nu mai există din anul 2008. Ca urmare a unei decizii ilegale, universitatea a fost privată de un spaţiu foarte important, care a oferit vizibilitate pentru producţiile studenţilor timp de 50 de ani. Situat pe Strada Franceză, la numărul 9, Studioul de teatru Casandra a marcat debutul tuturor generaţiilor de actori români începând cu anul 1957. Ultima generaţie care a jucat aici a fost cea din 2007.

În prezent, situaţia juridică a imobilului este incertă, iar clădirea a intrat deja într-un proces de degradare care trebuie oprit. Din acest motiv, în data de 20.08.2014, UNATC „I.L. Caragiale” a formulat o plângere penală împotriva faptelor de abuz asupra Studioului de Teatru „Casandra”.

Universitatea doreşte să reintre în posesia imobilului care a găzduit Studioul de Teatru „Casandra”, iar locul să redevină un reper pentru teatrul tânăr, aşa cum a fost până în 2008.

Dacă vreţi să semnaţi petiţia online, o puteţi face aici.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

17
/11
/23

Teatrul Excelsior anunță premiera spectacolului-manifest (R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, în regia lui Radu Nica, unul dintre numele de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.