UNDERCLOUD lansează oferta 1+1: la un bilet cumpărat, primești unul cadou
https://www.ziarulmetropolis.ro/undercloud-lanseaza-oferta-11-la-un-bilet-cumparat-primesti-unul-cadou/

UNDERCLOUD 2020 vă propune un program complex, adresat atât adulţilor cât şi copiilor. Printre noutăţile ediţiei se evidenţiază secţiunea online cu spectacole create de artişti independenţi în perioada pandemiei şi o secţiune dedicată copiilor, cu ateliere de teatru şi spectacole -create de actorul Marian Râlea pentru UNDERCLOUD- programate în fiecare dimineaţă în curtea în grădina Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.

Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2020

Anul acesta, Muzeul Antipa se alatură festivalului Undercloud. A doua scenă a festivalului va fi în grădina Muzeului Antipa. Timp de 8 zile, spectatorii vor avea șansa de a vedea o selecție a celor mai îndrăgite spectacole UNDERCLOUD, respectând măsurile impuse pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/571642113715956/

Spectatorii festivalului UNDERCOUD pot beneficia și anul acesta de tradiționala ofertă ”1+1”. Oricine achiziționează bilete cu un card Raiffeisen Bank primești 1 bilet gratuit la unul cumpărat, pentru orice spectacol #UNDERCLOUD13! Această ofertă este disponibilă exclusiv în Librăria Humanitas Magheru, Librăria Humanitas Kretzulescu și Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Diminețile UNDERCLOUD vor fi dedicate secțiunii ”MiniCloud”. Între 11 și 15 august vor avea loc o serie de ateliere de teatru pentru copii, necesare dezvoltării nu doar cognitivă, cât și socială și emoțională a generației tinere. ”Modul în care am gândit aceste ateliere de actorie a fost inspirat din metode și sisteme create de K.S. Stanislavski, Lee Strasberg, Stella Adler, Sanford Meisner, Viola Spolin, Ion Cojar, Jean Chateau, Gaspar Gyorgy, Sylvia Rotter, și testate de-a lungul anilor, dar dezvoltate, personalizate de către mine cu ajutorul profesorilor prin a căror mâini am trecut pe tot parcursul studiilor, dar și în afara lor, prin participarea la diverse workshopuri susținute de profesioniști din domeniu.”, spune actrița Alma Costin, coordonatoarea atelierelor.

Marian Râlea revine în rolul Magicianului pentru o serie de spectacole create special pentru UNDERCLOUD și programate în fiecare dimineață în grădina Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.

Serile vor fi dedicate celor mai îndrăgite spectacole premiate de-a lungul anilor în festival, secțiunii On-line și performance-urilor lectură: ”Mai drăguț decât Dostoievski” (o lectură după Nora Iuga și Angela Baciu, în dramatizarea lui Chris Simion-Mercurian cu Maia Morgenstern și Carla-Maria Teaha), ”Noaptea de foc” (lectură-performance cu Marius Manole, după romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt), ”Cum am dresat un melc pe sânii tăi” ( piesă scrisă de dramaturgul Matei Vișniec, un „performance  reading” în filigran poetic, creat de două femei – actrița Carla Maria Teaha împreună cu regizoarea Mariana Cămărășan) și ”Nebunul” (după romanul lui Savatie Baștovoi, punctul de pornire al spectacolului performance cu Antoaneta Cojocaru, în dramatizarea și regia Chris Simion – Mercurian cu suport video semnat Bogdan Botofei).

În perioada pandemiei, artiștii independenți din România au creat spectacole de teatru online, a căror temă surprinde starea prin care am trecut cu toții. UNDERCLOUD vă prezintă o selecție a celor mai importante astfel de spectacole:

Instrucțional pentru singurătate” este o serie teatrală online interactivă în care participanții sunt instruiți în arta de a scoate ce este mai bun din propria singurătate. Cele trei instrucționale, care îi au ca protagoniști pe actorii Marius Manole (101. Cum să te întâlnești cu tine însuți, r: France-Elena Damian), Katia Pascariu (102. Cum să dormi cât îți propui, r: Tamilla Woodard) si Matei Chioariu (103. Cum să rezolvi camerele singurătății, r: Ana Mărgineanu), oferă o meditație teatrală despre singurătate atunci când nu ne avem decât pe noi înșine. O „trusă de prim ajutor” utilizabilă în orice moment de singurătate. Conceptul este creat de PopUP Theatrics, un parteneriat între artiștii Ana Mărgineanu (Statele Unite, România), Tamilla Woodard (Statele Unite) și Peca Ștefan (România, Germania). Textele scrise de dramaturgul Peca Ștefan sunt inspirate dintr-un material documentar ce cuprinde mărturiile diferitilor artiști și spectatori de teatru care se confruntă cu singurătatea încă de dinaintea crizei Coronavirus și soluțiile lor practice și inventive în a face din singurătate o artă cu care poți trăi în fiecare zi.

“Work. No Travel”, spectacolul regizat la Teatrul Replika de Bobi Pricop, îndeamnă la solidarizare cu toți cei care migrează în căutarea unui loc de muncă. Spectacolul, cu Dan Basu (video), Eduard Gabia (muzică) și Alex Călin, Nicoleta Lefter, Katia Pascariu, Alexandru Potocean (actori), scanează fragmente din vieți trăite în nesiguranță și alienare, vieți improvizate care ajung să însemne un singur lucru: bani trimiși acasă pentru familie.

Biletele pentru spectacolele UNDERCLOUD se găsesc online, pe Eventbook și mystage.ro.

Mai multe detalii despre spectacolele #UNDERCLOUD13 și programul festivalului se găsesc pe www.undercloud.ro, pe facebook.com/undercloudfestival și instagram.com/undercloudfestival.

11
/10
/23

Toamnă cu surprize de la Teatrul Apropo: nu mai puțin de șapte comedii, dintre care două în premieră îi așteaptă pe bucureșteni atât la Teatrul Apropo – sala din Pipera, cât și în noul spațiu al teatrului, de la Cinema Europa.

11
/10
/23

„Eu cred încă în catharsis”, a spus Thomas Ostermeier în cadrul unei întâlniri care a avut loc la București, cu prilejul prezentării spectacolului „O istorie a violenței”, în cadrul X-FEST, organizat de Teatrul Excelsior.

10
/10
/23

Teatrul de Balet Sibiu a prezentat în weekend, spectacolul de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”, coregrafia Marcello Algeri, asistent coregrafie Sabrina Rinaldi, pe scena Festivalului Internațional de Balet Siracusa, Italia, festival ajuns anul acesta la ediția cu numărul 32.

10
/10
/23

Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani va juca trei spectacole la Chișinău, între 13-15 octombrie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru FESTIS, organizat de Teatrul Național „Satiricus – I.L. Caragiale”.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.