„Eu cred încă în catharsis”, a spus Thomas Ostermeier în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Bucureşti, cu prilejul prezentării spectacolului „O istorie a violenţei”, în cadrul X-FEST, organizat de Teatrul Excelsior.
Un articol de Monica Andronescu|11 octombrie 2023
„O istorie a violenței”, unul dintre spectacolele cele mai cunoscute ale regizorului Thomas Ostermeier, prezentat pe scene din întreaga lume, este o adaptare a romanului cu același titlu al lui Édouard Louis, o poveste, de asemenea, apreciată la nivel european. În trend perfect cu subiectele care astăzi stârnesc interesul atât pe marile scene ale lumii, cât și în cinematografie, „O istorie a violenței”, o coproducție Schaubühne Berlin cu Théâtre de la Ville Paris, Théâtre National Wallonie-Bruxelles și St. Ann’s Warehouse Brooklyn, este povestea de dragoste și ură dintre doi bărbați, care se naște și moare într-o noapte de Crăciun.
Violență, violență, violență… este cuvântul care ar descrie cel mai bine ceea ce publicul din București, care a umplut în două seri Sala Mare a TNB, a putut să vadă pe scenă. Iar regizorul al cărui nume este cunoscut pe toată planeta a vorbit deschis despre scenele violente pe care spectacolul le include și chiar a invitat publicul să iasă din sală dacă va fi prea mult…
„Sunt de acord că e un spectacol puternic”, a spus el, așadar, „dacă simțiți nevoia să ieșiți din sală, vă rog s-o faceți, pentru că eu înțeleg pe oricine nu poate să vadă asemenea scene, iar reacția normală este să ieși pur si simplu, la scena violului.”
Declarându-se impresionat de impactul pe care spectacolele sale le-au avut de-a lungul timpului în România, Thomas Ostermeier a încercat să explice de ce crede că sensul teatrului nu este acela de a se implica la modul concret în probleme socio-politice, precum războiul, considerând că important este textul pe care un regizor alege să-l pună în scenă.
În cazul de față, vorbim despre un roman apreciat, care aduce în prim-plan o posibilă poveste de dragoste, care începe și se sfârșește într-o noapte de Crăciun și care lasă în urmă traume cât pentru o viață. O fotografie destul de fidelă a lumii noastre, în care un tânăr european și un imigrant din Algeria se întâlnesc, sunt fermecați unul de altul pe o stradă rece și umedă, într-o noapte în care toată lumea e în altă parte… iar energiile lor explodează și urmează o întâlnire care, din păcate, degenerează.
„Sunt impresionat de felul în care publicul din România primește spectacolele mele și mă bucur că impactul este atât de intens! Sunt fericit pentru că am aflat că sălile vor fi pline pentru cele două reprezentații și sunt foarte curios de reacțiile de după. Spectacolul este ambivalent și vorbește despre o poveste de dragoste dintre doi bărbați. În noaptea în care se îndrăgostesc, ceva – sau totul – merge prost”, a spus Ostermeier la o conferință de presă organizată înainte de prezentarea spectacolului.
Având din plin ingredientele care înseamnă aducerea lumii contemporane pe scenă, cu toate problemele care macină societatea occidentală în acest moment, de la xenofobie la homofobie, la așa-numita intoleranță, la migrație, discriminare rasială și familii disfuncționale, singurătate, incomunicare etc., spectacolul „O istorie a violenței” propune imagini extrem de puternice. Un imigrant pare că se lasă în voia pasiunii pentru un tânăr european, trăiesc împreună câteva ore de magie, îi povestește în câteva imagini superbe traseul pe care l-a străbătut tatăl lui dintr-o lume în alta, dintr-un deșert în altul, pentru ca la final iadul să se dezlănțuie întâi în el și apoi, desigur, și în afară… iar un smartphone să devină un posibil mobil pentru o crimă.
„Cred că teatrul, în sine, la originea sa este despre violență! De la început, dacă ne uităm la drama antică grecească și nu numai, vedem că e vorba despre atrocități și violență. Eu cred că dintotdeauna teatrul a fost inventat să înlocuiască violența, dar nu în sensul în care ar reprezenta o lume frumoasă, ci în ideea că, prin abordarea violenței în spectacole încercăm să depășim o situație reală. Sunt teatrologi care spun că acesta era sensul tragediei antice grecești – când societatea se confrunta cu luptătorii care se întorceau din război complet lipsiți de urmele civilizației, înăspriți, era nevoie ca aceștia să se confrunte din nou cu un tip de violență, pentru a-i emoționa. Și dau exemplul tragediei grecești cu un motiv – catharsisul. Eu cred încă în catharsis” Nu cred că violența din jocurile video ne face să devenim… violenți. Dimpotrivă! Cred că astfel de jocuri te fac să scapi de impulsurile violente. Cred că pentru a deveni cu adevărat violent trebuie să fii disperat și să simți pe deplin gândul că nu există o altă cale… Ce fac eu în acest spectacol este să arăt cum evoluția unor evenimente conduce la violență. Eu cred că e o poveste universală și este ambivalentă, pentru că nu e doar în alb și negru, de aici sensul tragic. Dacă acest tip de poveste are vreo legătură cu România anului 2023 voi decideți…”
De asemenea, Thomas Ostermeier a vorbit despre peisajul teatral din Germania, explicând că tipul de teatru care se creează la Schaubühne e mai degrabă o excepție: „Ceea ce ne face o excepție de la regulă este că noi credem încă în actorie, în actor și în text! Și eu cred că publicul vine la teatru ca să vadă actori și pentru că oamenii vor să descopere un text nou sau o nouă interpretare a unui text vechi, cunoscut. Trebuie să apărăm ideea că actoria este o formă de artă în sine, iar această idee stupidă că regia este o formă de artă care distruge actoria este o idee care pune teatrul în pericol în Germania.”
