Miercuri, 3 septembrie, în Festivalul Undercloud au fost prezentate spectacolele „Suntem ceea ce iubim”, „Dumnezeu iubeşte” şi „Iluzii” în săli diferite ale Muzeului Țăranului Român, la ore apropiate; amatorii de cultură au parcurs o întreagă călătorie, la propriu şi la figurat, cu fiecare reprezentaţie.
Un articol de Judy Florescu|4 septembrie 2014
A treia zi a Festivalului Undercloud a însemnat o adevărată călătorie prin încăperile Muzeului Țăranului Român începând de la club, sala de cinema și terminând cu labirintul ce l-am parcurs pentru a ajunge la bibliotecă – un spațiu mic și special, conceput parcă special pentru spectacolul pe care urma să-l vedem.
În abundența de montări, care apar mai des decât melcii după ploaie, ceea ce poate diferenția un spectacol față de frații săi de pe celelalte scene este ideea regizorală. Întotdeauna publicul vrea să vadă ceva nou, iar la teatru vine de cele mai multe ori pentru comedii.
Tinerii greșesc mereu și trebuie să învețe de la cei mai în vârstă, nu? Teatrul are grijă de fiecare actor și regizor în felul său. „Suntem ceea ce iubim” a fost spectacolul cu cea mai tânără distribuție din Undercloud. A fost un spectacol care prin prospețime și jovialitate a descrețit chiar și cele mai prăfuite gânduri despre poezie și ce mai înseamnă ea pentru generația de azi. Fiecare artist și-a adus aportul său față de poezia lui Nichita Stănescu – pian, voce, cântec și interacțiune cu publicul. Din tot această înșiruire de capacități artistice nu lipsesc umorul, emoția și întorsătura de situație – de ce jucăm acest spectacol în acest fel?
Coborâm, traversăm holuri obscure decorate cu norișori și apoi urcăm într-un fel de turn pe al cărui geam se văd adevărații nori care își țin propriul spectacol al ploii – fond muzical ce se potrivește ca prin minune cu următoarea reprezentație artistică.
Ne aflăm la biblioteca MȚR, iar Chris Simion ne dă de veste că vom asista la o premieră națională – primul spațiu alternativ cultural deschis către teatru. Acestea fiind consemnate, așteptăm spectacolul, „Dumnezeu iubește”, un text care nu are nici o legătură cu religia. Patru femei se pregătesc să nască și fiecare are o poveste nefericită de viață referitoare la sarcină. Motivele de înstristare și neliniște ale viitoarelor mămici, care nu se pot bucura pe deplin de așteptarea unui copil, le vom identifica în fiecare dintre cele patru povești ale femeilor cu vârste diferite și concepții de viață contrastante.
Revenim pe pământ și ne îndreptăm spre Studio Horia Bernea. Sunt la a doua vizionare a spectacolului „Iluzii”, prima fiind chiar la teatrul-casă al său, Teatrul Act, la avanpremiera din ianuarie 2013. Iluzii e un text mult prea suav și delicat pentru orice fel de mișcare scenică sau decor.
Regizorul probabil a intenționat să pună în valoare actorii și capacitatea lor de emoționare a celor din jur prin mimică și foarte puține gesturi. Dar publicul nu este pregătit pentru astfel de emoții sau nu știe cum să le primească. Atunci când un spectator nu intră în atmosfera a ceea ce se întâmplă pe scenă, strică energia întregii săli. Dar spectacolul nu este despre spectatori, ci despre perpetuarea iubirii întinsă pe zeci de ani. În așteptarea morții, bătrâneii se gândesc la ceea ce au simțit în viața lor și pentru cine au simțit cu adevărat.
foto/video din Undercloud: Judy Florescu
