Festivalul Undercloud- ziua a cincea, prin ochii spectatorului
https://www.ziarulmetropolis.ro/undercloud-ziua-a-cincea-prin-ochii-spectatorului/

Vineri, 5 septembrie, în Festivalul de teatru independent Undercloud, au fost prezentate spectacolele “Drama cum laudae”, “Acum ori niciodată” şi “Două liniuţe”.

Un articol de Elena Simion|6 septembrie 2014

Seara a debutat cu spectacolul “Drama cum laudae”- un spectacol despre oameni,  despre adevărata lor față, în lumini și umbre. Coregrafia, regia și interpretarea au aparținut actriței Dana Porlogea, iar proiecțiile video suprinzătoare au fost realizate de Cinty Ionescu.

IMG_6271

Spectacolul îmbină stepul, pantomima, dansul și vizualul într-o poveste complexă care urmărește existența umană, cu fațetele variate ale bucuriei sau ale tristeții, lupta evolutivă  și dezumanizarea. Mesajul emoționant, care îndeamnă la iubire, la căutarea propriilor răspunsuri  și valori, a primit aplauze îndelungate din partea publicului. Nu întâmplător, fiecare spectator a plecat cu un mic mesaj, ce conține numele unei valori umane. Ar fi minunat dacă spectacolele de teatru-dans ar avea mai mulți spectatori, iar publicul român ar avea o deschidere mai mare către acest tip de spectacol.

Sala “Horia Bernea” a Muzeului Țăranului Român a fost spațiul în care s-a jucat al doilea spectacol al serii: “Acum ori niciodată”, în regia lui Mihai Constantin. Piesa lui Valentin Krasnogorov reia tema căsătoriei presărate cu nelipsitele fisuri în relația dintre soți. În aparență este o comedie ușoară, dar dincolo de umorul debordant, care a ținut sute de spectatori în hohote timp de o oră jumătate, actorii transmit emoții puternice și frământări care apar în sufletul oricăi om. Poate este și motivul pentru care cele patru personaje nu au nume.

IMG_6378Doi soți (Șervan Pavlu și  Mirela Oprișor) serbează mai mulți ani de căsătorie, dar fiecare își dorește să divorțeze. Umorul este generat de prezența amanților (Gheorghe Ifrim și Nicoleta Lefter) la pseudoaniversare. Probleme precum lipsa de comunicare, teama de căsătorie și de căderea în dizgrația societății sau frica de adevăr sunt disecate cu umor în conversațiile personajelor, interpretate magistal de cei 4 actori. Experiența și talentul actoricesc au fost remarcate cu ușurință de spectatori, interpretarea fiind dinamică și credibilă pentru zecile de cupluri aflate în sală și nu numai.

IMG_6542Ultimul spectacol al serii a fost “Două liniuțe”, în regia Liei Bugnar. Este altă piesă despre relația de cuplu, abordată într-un mod original, de la perspectiva bancii din parc (în rol de povestitor) până la cea a prezervativului care așteaptă într-un buzunar. Oamenii sunt ființe unice, care simt diferit, iar toate aceste tipuri de sensibilitate se regăsesc în interpretarea de excepție a actorilor: Marius Manole, Medeea Marinescu, Ilinca Manolache, Cătălin Babliuc, Istvan Teglas, Irina Antonie și Anghel Damian.

Ziua cu numărul 6 vă așteaptă cu două spectacole: “Testosteron” de Andrzej Saramonowicz, cu Marian Râlea, Tudor Pârvu, Lucian Iftime, Vlad Logigan, George Remeș, Tudor Aaron Istodor, Marin Grigore (ora 19:00) și spectacolul ”Blind Hamlet” de Nassim Soleimanpour (ora 21:00). Spectacolul prezentat de „Actors Touring Company“ este un spectacol interactiv, care solicita un public dornic să participe și să comunice cu realizatorii și cu ceilalți spectatori. Spectacolul se va juca în limba engleză. Detalii pe: www.undercloud.ro

foto: Mihaela Petre

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.