Undeva, cândva… Elvis Presley & Priscilla, mai 1968
https://www.ziarulmetropolis.ro/undeva-candva/

Elvis Presley şi soţia sa Priscilla, în vacanţă, în urmă cu exact jumătate de veac. Hawaii, sfârşitul lunii mai, 1968. Priscilla Presley împlineşte, astăzi, 73 de ani

Un articol de Petre Ivan|24 mai 2018

În 1967, Elvis Presley s-a căsătorit cu Priscilla Ann Beaulieu, pe când aceasta avea 21 de ani, după şapte ani de relaţie. Nouă luni mai târziu, aceasta a dat naştere singurului copil al cuplului, Lisa Marie.

„Elvis nu prea ieşea în oraş, nu mânca în restaurante deoarece oamenii i-ar fi făcut poze şi nu voia să fie fotografiat cu furculiţa în gură. Noi trăiam cu adevărat într-o bulă: el închiria tot parcul dacă voiam să ne dăm în roller coaster şi karturi sau dacă mergeam să ne plimbăm cu rolele“, mărturisea Priscilla.

Chiar dacă uneori era „distractiv“, căsnicia n-a funcţionat. Priscilla Presley avea 27 de ani când ea şi Elvis s-au despărţit, chiar dacă actriţa declara că sentimentele erau încă vii: „Nu am divorţat de el pentru că nu-l mai iubeam, el a fost într-adevăr dragostea vieţii mele. Am plecat pentru că aveam nevoie să aflu cum este lumea cu adevărat“.

Într-un interviu din 2015 pentru HuffPost, fosta soție a lui Elvis Presley recunoștea că în ciuda „momentelor minunate“ petrecute împreună,  atenţia publică îndreptată asupra ei în timpul şi după încheierea căsătoriei a fost greu de suportat: „Lumea m-a urât pentru că m-am căsătorit cu el, apoi m-a urât pentru că am divorţat. Oamenii te criticau deşi nu ştiau cum era viaţa ta şi că încercai cu disperare să fii o soţie bună, să fii o mamă bună şi o companie plăcută. A fost un drum greu“.

Foto: Elvis Presley & Priscilla – facebook

21
/07
/22

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 22-31 iulie 2022 și continuă să aducă în atenția publicului, ca destinații culturale, orașele Brașov și Sighișoara, dar și câteva sate pitorești din Transilvania, unele dintre ele aparținând patrimoniului universal celebrat la nivel internațional: Prejmer, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri și Prod.

20
/07
/22

În perioada 20-22 iulie, se va desfășura pe coasta dalmată un festival original organizat și girat artistic de celebrul tenor, dirijor și compozitor de origine argentiniană José Cura, cu aportul a numeroși muzicieni români, mai precis Orchestra Metropolitană București și Corul artiștilor Operei Naționale București.

18
/07
/22

Peste 272.000 de participanți au celebrat muzica pe domeniul Castelului Banffy, la cea mai mare ediție din istoria festivalului

07
/07
/22

Miercuri, 7 iulie, în Sala Mare a Ateneului s-a încheiat prima ediție a Athenaeum Summer Festival – un concept inovator și modern ce a avut ca scop atragerea unei noi categorii de public dar și fidelizarea celui deja existent printr-o serie de evenimente speciale care s-au bucurat un public numeros. Ultima seara de festival a adus în atenția spectatorilor un eveniment special – concertul Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, alături de solistul Daniel Crespo – trompetă.