Vânt din pupă pentru filmele asiatice la Festivalul de la Rotterdam
https://www.ziarulmetropolis.ro/v%c3%a2nt-din-pup%c4%83-pentru-filmele-asiatice-la-festivalul-de-la-rotterdam/

Victor Morozov studiază în prezent teoria de cinema în Franţa şi Irlanda. Recent, alături de colegi din SUA, Franţa, Chile, Nigeria şi Madagascar, a participat la programul dedicat tinerilor critici al Festivalului de Film de la Rotterdam, de unde ne-a trimis o primă relatare, despre trei lungmetraje asiatice.

Un articol de Victor Morozov|7 februarie 2020

Ta fang jian li de yun / The Cloud in Her Room (Zheng Lu Xinyuan) – Tiger Competition

The Cloud in Her Room e un nou film construit pe ideea reîntoarcerii unui personaj în locurile natale. Ca orice încercare de recuperare a unui „acasă”, și aceasta se dovedește problematică: Muzi (Jin Jing) – o tânără de douăzeci și ceva de ani – nu mai aparține cu-adevărat locurilor în care a trăit odată, iar din nepotrivirea asta se nasc tot soiul de drame. Filmul însă le vătuiește, petrecând mai mult timp în construcția unui spațiu citadin de provincie, în care străzile se golesc repede la lăsarea nopții. Revenirea în peisajul familiar o poartă pe Muzi prin câteva locuri traversate iar și iar: apartamentul gol al părinților, un local deschis până mai târziu, malul unui râu.

Evident, filmul înaintează alene, zigzagând fără vreo țintă precisă, interesat mai mult de lucrurile firave care se leagă, în timp, între oameni care trăiesc într-o zonă semi-moartă departe de centru. Muzi are de negociat o seamă de relații complexe cu cunoștințe vechi și noi – își împarte timpul între un fost iubit și un bărbat mai în vârstă care o ia sub aripa lui –, căzând la mijloc între părinții ei divorțați care încearcă să-și refacă viața pe cont propriu.

Dacă Muzi reușește să se facă treptat tot mai atașantă, e pentru că pare mai mereu descentrată, în răspăr cu oamenii din jur. Acest aer ingenuu, indiferent la spasmele prea pământești ale lumii – ca-ntr-un mumblecore cu tineri excentrici –, permite filmului să vorbească autentic despre teenage ennui: nimic mai frumos decât momentele în care Muzi se pierde, visătoare, în vechiul apartament al părinților, acum nelocuit. În astfel de clipe fragile – de intimitate și refugiu – ale unei fete aflate în compania propriilor gânduri, privirea empatic-feminină a filmului atinge o coardă esențială rar explorată în alte filme chinezești de azi, preocupate mai ales să înregistreze magnitudinea schimbărilor societale recente.

Uneori filmul caută prea dinadins starea de grație și se pierde într-o viziune generică despre tinerimea debusolată – mă refer, de exemplu, la scena în care Muzi traversează un tunel gol, pe mijlocul drumului, alături de un prieten. Însă senzația e că regizoarea Zheng Lu Xinyuan e dispusă să riște cu materialul ei dincolo de vederi canonice, trecând de la viniete contemplative în care luminile orașului prind să se amestece în noapte la cadre tremurate ce imită un unghi subiectiv – până la un plan-detaliu care întârzie pe părțile genitale. Imaginea alb-negru lucrează în avantajul filmului, producând pe alocuri compoziții frapante: bunăoară, tratarea în negativ a unui cadru cu un bloc în curs de demolare transformă un furtun sub presiune într-o gură care scuipă sânge negru, vâscos.

Nam-mae-wui Yeo-reum-bam / Moving on (Yoon Dan-bi) – Bright Future Competition

Filmul sud-coreean care a câștigat în competiția „tânără” e o cronică de familie; atenția se concentrează asupra dinamicilor intergeneraționale care se nasc sub acoperișul aceleiași case. Tatăl singur deapănă amintiri jenante din copilărie alături de sora lui – au trăit multe împreună; copiii se hârjonesc – fata adolescentă are porniri rebele, în timp ce puștiul, dovadă supremă a obedienței de neînțeles, caută admirația adulților din jur; bunicul a intrat într-o fază în care nu prea mai vorbește – decât atunci când e singurul ce poate aplana un conflict, grație înțelepciunii sale.

Pe scurt – totul e frumos și tihnit. Filmul scotocește după mici epifanii cotidiene, sau măcar după gesturi care să trădeze o viață delicată, ascunsă de ochii lumii – și uneori chiar găsește astfel de momente, mai ales datorită băiețelului plin de vervă, care deși încearcă se se pună bine cu toți, nu e primit nici în patul surorii, nici în cel al tatălui, și se vede nevoit să doarmă pe unde apucă.

Dar impresia generală e de epigonism pe terenul poveștilor umaniste ale lui Hirokazu Kore-eda. Viziunea dulceagă a unui mai bine colectiv, în care fiecare membru al familiei încearcă să facă ce poate pentru a-i ajuta pe ceilalți – care la Kore-eda trecea printr-o mizanscenă forfotitoare, unde o casă de oameni devenea pe nepusă masă un cămin primitor – aici nu e decât atât: o viziune dulceagă. Chiar și ideea cu copiii care salvează ziua – în fața părinților nesăbuiți – are ecouri din Like Father, Like Son (2011) al japonezului. Altminteri, lucrătura e curată – dar, dată fiind miza-i modestă, filmul nu poate să impună nicio descoperire.

Ji-pu-ra-gi-ra-do jap-go-sip-eun jim-seung-deul / Beasts Clawing at Straws (Kim Yonghoon) – Special Jury Award

La Rotterdam se dau două premii pentru competiția mare. Al doilea a revenit tot unui film sud-coreean: un thriller în care o seamă de mafioți netoți caută să răspundă la întrebarea „unde e geanta Louis Vuitton plină cu bani?” Filmul nu e lipsit de zvâc și propune ceva eliberator în violența lui seacă, adesea gratuită, consumată după o lege care spune că, pentru a te debarasa de povara unui cadavru, cel mai simplu e să te-asiguri că oricine a văzut acel cadavru nu va mai apuca să le spună și altora despre el. Maldărul de corpuri țepene se tot mărește, iar geanta e de negăsit: iată dilema simplă a acestui film care merge în contratimp cu tendințele actuale.

Acum, sigur, trebuie amintit că orice film – oricât de apolitic s-ar dori – merită citit și în cheia unui comentariu social: cum să explici altfel faptul că respectiva geanta alunecă în ierarhia socială, în funcție de proprietarul de moment, de la gangsterii bine costumați la un biet angajat tracasat de patron, care locuiește cu mama lui suferindă? Tot navigând printre pături sociale care mai de care, filmul capătă aspectul bântuitor al unui inventar de lumi tenebroase dintr-un oraș-port – iar uneori, ca atunci când realizezi că desenul ce-anunță diferitele capitole ale poveștii redă de fapt conturul unei bălți de sânge care se prelinge pe gresie, îți dai seama că meșteșugul lui Kim înseamnă mai mult decât alergătură printr-un plot stufos. Dar tot nu știu dacă e suficient pentru a ignora un film important și răscolitor precum El año del descubrimiento, plecat cu mâna goală de la Rotterdam. Despre asta, în episodul următor.

21
/12
/20

Câștigătorul Trofeului Transilvania și a Premiului Publicului la TIFF aduce pe același ecran actori din Game Of Thrones, Animal Kingdom și The Dark Knight Rises, alături de starul seriei HBO Sharp Objects. Din 18 decembrie, „Babyteeth: Prima iubire” este disponibil online.

16
/12
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera la TIFF şi disponibil online, pe Vimeo, documentarul (de aproape 30 de minute) „Totul pentru Riana”, realizat de Mihai Dragolea, jurnalist devenit şi regizor, este portretul unui tânăr prins între dorinţa de a trăi liber şi obligaţia de a avea grijă de familie.

15
/12
/20

TOP Ce filme româneşti de ficţiune merită reţinute din acest an 2020 în care cinematografia a fost dată peste cap? Cu ce mai rămânem în afară de două încercări radicale ale unor regizori consacraţi, precum „Tipografic Majuscul”, de Radu Jude, şi „Malmkrog”, de Cristi Puiu?

12
/12
/20

Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, ajuns anul acesta la cea de-a 24-a ediție, își va deschide porțile virtuale unui public foarte concret, de pe întregul mapamond, în data de marți, 15 decembrie.

12
/12
/20

Pe 12 și 13 decembrie, începând cu ora 20.00, TIFF Unlimited a pregătit două filme pline de fantezie, în feluri diferite: o aventură suprarealistă marca Terry Gilliam și un romance fermecător de Abbas Kiarostami.

10
/12
/20

Independența Film, una dintre cele mai vechi case de distribuție de film independent din România, anunță o parte din titlurile pe care și-a propus să le lanseze pe marile ecrane în cursul anului viitor.

08
/12
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat recent pe Netflix, „Mank” (2020), noul film al lui David Fincher, asigură doza de nostalgie după trecutul său glorios de care Hollywoodul are nevoie în fiecare an pentru a-şi camufla lipsa prelungită de strălucire şi vitalitate.

08
/12
/20

OPINIE Cinematografia din întreaga lume a fost puternic zguduită de pandemie în 2020. Cum va arăta lumea filmului după această criză, al cărei final e încă greu de anticipat?

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

03
/12
/20

TOP Într-un an în care realitatea a făcut concurență scenariilor apocaliptice, documentarele românești s-au remarcat mai mult ca oricând. Sunt multiple explicații, însă e o certitudine că 2020 a fost un moment de vârf, care ar putea fi încununat chiar cu o nominalizare la Oscar pentru „colectiv”, de Alexander Nanau.

02
/12
/20

O coincidență recentă înspăimântătoare m-a făcut să caut mai multe despre un actor uitat, Horia Căciulescu. Am descoperit un destin teribil în care succesul de pe scenă, de la televizor și de pe marele ecran a alternat cu tragismul din viață – trecerea pe la Canal și moartea în haosul de la Revoluție.

01
/12
/20

CRONICĂ DE FILM Difuzat în premieră de PRO TV de 1 Decembrie și realizat la inițiativa și cu finanțarea unei bănci, documentarul „3 mm” (2020), despre Simona Halep, m-a interesat nu doar datorită numelui protagonistei, dar și din curiozitatea de a vedea ce iese dintr-o astfel de „comandă” atunci când regia aparține unui autor de cinema, în acest caz Radu Muntean.

01
/12
/20

Conrad Mericoffer, actorul român care interpretează personajul principal din filmul CÂMP DE MACI/POPPY FIELD (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat Premiul pentru cel mai bun actor în secțiunea oficială Retueyos la Festivalul Internațional de Film Gijón din Spania. De asemenea, și juriul Festivalului de Film de la Torino a decis să-l premieze pe Conrad Mericoffer cu Best Actor în cadrul ediției cu numărul 38 a evenimentului din Italia.

30
/11
/20

Insula 42 are plăcerea de a vă invita să participați astăzi, luni, 30 noiembrie, ora 16:00, live pe pagina oficială de Facebook, la un nou „Salon Insula 42”.