Vandalizat şi jefuit, Teatrul Evreiesc de Stat nu poate începe noua stagiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/vandalizat-si-jefuit-teatrul-evreiesc-de-stat-nu-poate-incepe-noua-stagiune/

Teatrul Evreiesc de Stat, instituţie care sărbătoreşte în această toamnă 140 de ani de la înfiinţare, a fost jefuit, în urmă cu câteva zile, incidentul făcând imposibilă începerea noii stagiuni. Prejudiciul se ridică la aproximativ 8.000 – 10.000 de euro, după o primă evaluare.

Un articol de Petre Ivan|29 august 2016

Teatrul Evreiesc de Stat nu avea un spaţiu propriu de depozitare a decorurilor şi echipamentelor tehnice, fiind nevoit să apeleze la bunăvoinţa altor instituţii pentru găzduirea echipamentelor din patrimoniul TES, a anunţat teatrul. ”Spaţiul de depozitare a fost vandalizat, iar teatrul păgubit.

Pierderile material estimate sunt de aproximativ 8.000 – 10.000 euro, la o primă evaluare. Evenimentul nou creat pune teatrul în imposibilitatea de a începe noua stagiune”, au transmis reprezentanţii teatrului, într-un comunicat de presă. Clădirea Teatrului Evreiesc de Stat din Capitală se afla din 2014 în porces de renovare după 60 de ani,  după ce acoperişul teatrului a căzut după o furtună puternică.

Reabilitarea teatrului a costat aproape două milioane şi jumătate de euro, bani din bugetul Primăriei Capitalei. În tot acest timp, actorii s-au mutat cu spectacolele pe scenele mai multor teatre din Capitală. Deschiderea teatrului renovat trebuia să aibă loc în 2016.

Comunicatul de presă al Teatrului Evreiesc de Stat

În data de 26.08. 2016 reprezentatul firmei de pază de la unul din spațiile în care Teatrul Evreiesc de Stat a fost nevoit să își depoziteze decorurile și echipamentele tehnice necesare desfășurării în bune condiții a spectacolelor sale,neavând un spațiu propriu de depozitare, a constatat că în acest spațiu s-a pătruns prin efracție, fiind sustrase echipamente tehnice și bunuri în valoare aproximativă de 10.000 de euro.

Teatrul Evreiesc de Stat a sesizat organele în drept depunând o plângere penală, în urma căreia s-a demarat o anchetă, cercetările fiind în desfășurare la fața locului.

Menționăm că Teatrul Evreiesc de Stat se află în situația de a-și depozita decorurile și echipamentele tehnice în diverse spații deoarece clădirea TES, monument istoric și parte din patrimoniul național se află în reparații și reconsolidare de mai bine de doi ani.

Cu toate acestea, Teatrul Evreiesc are o clădire numită „extindere Teatrul Evreiesc”, care a fost atribuită de către PMB unei instituții private, teatrul neavând posibilitatea de a utiliza acest spațiu, deși conform tuturor actelor oficiale, acest corp de clădire a fost construit de către Primăria Municipiului București cu mențiunea clară de utilizare pentru Teatrul Evreiesc de Stat. În aceste condiții Teatrul Evreiesc de Stat a fost nevoit să găsească în ultimii doi ani soluții de avarie, jucând pe scenele altor teatre care au dat dovadă de înțelege și amabilitate de a-și susține colegii de breaslă, cât și depozitarea sub pază a aparaturii tehnice în spații externe clădirii teatrului.

Situația mai sus menționată va fi analizată cu maximă seriozitate la nivelul Teatrului Evreiesc de Stat pentru a decide în ce măsură prejudiciul adus instituției poate pune în pericol desfășurarea activității TES și posibilitatea de a onora invitațiile la evenimentele culturale din perioada următoare.

Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat

Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat

Grijile noastre sunt in legatura cu redeschiderea teatrului, cu locul unde trebuie sa ne depozitam tot inventarul, tot ce avem, decorul, echipamentul tehnic, echipamentul de lumini, echipamente electronice. Situatia asta de provizorat nu mai poate continua. Dincolo de amanunt este situatia teatrului care de doi ani se afla pe drumuri… Un provizorat, raspunsuri aproximative, conditii improprii de provizorat de depozitare, de functionare, de existenta. Asteptam sa isi faca datoria cei care trebuie sa si-o faca. – Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat

Se încearcă, totuşi, ca debutul noii stagiuni să nu fie afectat

Teatrul Evreiesc de Stat dorește să informeze opinia publică și în special publicul spectator, că va face toate demersurile necesare astfel încât debutul noii stagiuni să nu fie afectat.  Totodată sperăm că situația locativă a TES va fi remediată în curând, pentru a evita asemenea evenimente regretabile pe viitor.

Totodată, dorim să mulțumim tuturor instituțiilor care au sprijinit în toată această perioadă dificilă activitatea Teatrului Evreiesc de Stat, transmițându-ne și de această dată mesajele lor de susținere și sperăm că TES își va  relua activitatea în cel mai scurt timp, pentru a putea fi din nou alături de publicul său.

Foto: Maia Morgenstern, Spaţiul de depozitare al Teatrului Evreiesc de Stat – teatrul-evreiesc.com.ro

15
/06
/15

 Salonul de carte Bookfest Estival, Biblioteca Deschisă a British Council și Zilele Porților Deschise la Facultatea de Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj sunt proiectele culturale complementare muzicii propuse pentru cea de-a treia ediție Jazz in the Park, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 5 iulie la Cluj-Napoca.

15
/06
/15

O selecție de filme din programul celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula între 17-18 și 20-21 iunie la Cinema Elvire Popesco din București.

15
/06
/15

VLADIMIR LUNGU, dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Mersin (Turcia), violoncelistul RĂZVAN SUMA, recent aplaudat în cea de-a II-a ediţie a turneului său naţional „Vă place tango?” şi un „trio” de mari compozitori – MOZART, HAYDN şi CEAIKOVSKI – compun împreună „afişul” concertului desfăşurat la Sala Radio, vineri, 19 iunie (19.00), eveniment ce punctează închiderea stagiunii ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.

14
/06
/15

Actor la Naționalul bucureștean, Liviu Lucaci regizează zilele acestea spectacolul “Cum se cuceresc femeile”, după un text de Woody Allen, care va avea premiera la toamnă, la Teatrul Metropolis.

14
/06
/15

Compania Google a lansat, joi, pe platforma Google Maps, imaginile panoramice Street View din Salina Turda, astfel încât se permite vizitarea virtuală a acestui obiectiv turistic de către oricine din lume aflat la mii de kilometri distanţă.

13
/06
/15

 Bucharest Music Film Festival va sărbători anul acesta cea de-a X-a ediţie, aducând, în perioada 19 - 28 iunie, în Piaţa "George Enescu" din Bucureşti, concerte live susţinute de artişti precum Virgil Ianţu şi Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico şi Pasărea Rock.

13
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat în cadrul secţiunii Un Certain Regard la Cannes şi, mai recent, la TIFF-ul clujean, "Un etaj mai jos", noul lungmetraj al lui Radu Muntean, este un pseudo-„film de gen”, ambalat în estetica realistă şi antispectaculară a Noului Cinema Românesc.