„Veneticii” iubesc mai mult decât rezidenții cartierul Uranus-Rahova
https://www.ziarulmetropolis.ro/veneticii-iubesc-mai-mult-decat-rezidentii-cartierul-uranus-rahova/

Cei care lucrează în perimetrul Uranus-Rahova sau au afaceri în zonă au mai multă încredere în potenţialul cartierului decât locuitorii acestuia, relevă un websurvey non-probabilistic derulat în perioada 17 iulie-18 august 2020.

Un articol de Liliana Matei|24 noiembrie 2020

Deși apropierea de centru este practic singurul atu major menționat de respondenți, aceștia consideră că dacă zona ar fi „înverzită” și ar găzdui evenimente culturale, ar putea ajunge să reprezinte o atracție a Bucureștiului.

Majoritatea cuvintelor prin care rezidenții, vizitatorii, antreprenorii, lucrătorii și iubitorii cartierului Uranus-Rahova se raportează la acest spațiu sunt negative; praf, mizerie, paragină, mizerie, neîngrijit, abandon, șmecherie, sărăcie, ruină. Însă, în subsidiar, au apărut și mențiuni cu conotații pozitive, în special în legătură cu un trecut nostalgic, cu istoria, amintirile, dar și cu un oarecare potențial al cartierului. Potențialul este sesizat mai degrabă de cei veniți de curând în cartier, decât de cei ce locuiesc sau au prieteni în acest perimetru, iar interesul în reputație și creșterea profilului identitar al zonei le aparține mai ales celor ce au afaceri aici, nu locuitorilor.

Reprezentarea mentală a zonei este construită în jurul reperelor esențiale (Piața de flori, Casa Poporului, Casa Academiei, clădirea The Ark, Palatul Bragadiru și strada restaurantelor, Fabrica de Bere), dar acestea nu sunt văzute ca ancore de dezvoltare locală.

Studiul a investigat opiniile celor ce locuiesc în Uranus-Rahova, lucrează aici sau vin în vizită cu privire la relația pe care o au cu zona amintită și disponibilitatea de a sprijini inițiative culturale sau civice de dezvoltare comunitară. Cercetarea a fost inițiată de un grup de investitori care, acum peste 10 ani, au reabilitat clădirea The Ark (fosta Bursă a mărfurilor, clădire de patrimoniu construită în 1898 după planurile arhitectului italian Giulio Magni și ale faimosului inginer român Anghel Saligny) și au transformat-o într-un pol de regenerare urbană.

Prin acest demers, autorii își doresc să inițieze un proces de consultare publică prin care să identifice acțiunile ce ar putea revigora împrejurimile, pentru a reface un spațiu destructurat ce merită să își recâștige farmecul. Proiectul își propune să găsească instrumentele care să servească nevoii de revigorare civică a zonei, pârghiile de valorificare a tradițiilor locului, soluțiile de reinventare acceptate de rezidenți.

Studiul s-a centrat pe dimensiuni ale calității vieții, aspecte privind viața socială, atitudinea civică, bunăstarea subiectivă, interesul pentru implicare în vecinătate, prețuirea moștenirii culturale, apetența pentru actul cultural, capacitatea de generare și/sau absorbție a schimbării sociale în diferite domenii ale vieții și locuirii, precum și modul în care acestea se articulează și se relaționează pentru a facilita crearea unei comunități armonioase.

Chestionarul a fost aplicat online, pe bază voluntară și s-au primit 522 răspunsuri de la reprezentanți ai unor companii, locuitori sau lucrători din zonă, persoane care cunosc și vizitează zona. Cercetarea a fost realizată în parteneriat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (din cadrul Academiei Române) – institut rezident în zonă și The Ark, elaborată și interpretată de sociologul Bogdan Voicu. Studiul face parte dintr-un proiect mai amplu – Rahova-Uranus. Memorii în capsulă – dedicat cartierului și oportunităților pe care acesta le oferă, derulat de The ARK împreună cu DC Communication, Headvertising, Ivan Pescar Scrumbia Bar și MNAC, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Rezultatele detaliate sunt disponibile aici.

 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.