CĂRȚI DE NEOCOLIT Renaşterea italiană rămâne una din epocile minunate din istoria Europei. Efervescenţă culturală, viaţă tumultuoasă, primejdii la tot pasul, creaţii unice realizate în liniştea atelierelor, alternând cu asasinate, recluziuni, trădări – totul se desfăşoară într-un ritm trepidant, halucinant.
Un articol de Georgeta Filitti|29 iunie 2018
Unul din cei implicați total în viața Florenței, și nu numai, în secolul al XVI-lea, este, fără îndoială, Benvenuto Cellini (1500-1571). Și nu doar că a trăit pericoloso, dar a și lăsat, prin autobiografia sa meticuloasă, o mărturie unică despre ce a însemnat de fapt viața și creația cotidiană în Renaștere (Viața a fost publicată prima oară în 1728).
Benvenuto Cellini este giuvaiergiu, sculptor și scriitor inspirat. Își oferă serviciile cui plătește și această filozofie îl pune în contact cu o lume diversă, de la papi la bancheri, la principi sau negustori cu dare de mână. Meșteșugar neobosit, se luptă continuu pentru afirmare, respinge calomniile, nu ezită să-și ucidă adversarii. Comanditarii îi recunosc valoarea, dar dau cu ușurință crezare bârfelor și încearcă să-l lichideze. Italia începutului de secol XVI are un climat primejdios, unde creația e stimulată, dar viața e nesigură. Sătul de disputele cu cei doi papi, cu ducele Florenței Cosimo I, Cellini se refugiază, o vreme, la Curtea franceză a lui Francisc I, unde este tratat pe potriva geniului său creator.
Cel care așteaptă o prezentare de ansamblu a societății italiene în acest sfârșit de Renaștere poate fi decepționat. Cellini e preocupat doar de ce i se întâmplă lui. Confruntarea armată între Carol Quintul și Francisc I, ori atacarea Romei de către spanioli sunt reținute doar în măsura în care îi stânjenesc munca. Mai mult, când Florența e atacată, nu ezită să fugă din rândul apărătorilor ei la Roma, unde îl aștepta o comandă tentantă din partea Papei Clement. Cellini e obsedat de creația sa și o dovedește și cu acele Tratate cu privire la cele opt meșteșuguri principale ale giuvaergeriei și cu privire la arta sculpturii, terminate în 1568. Pe bună dreptate, istoricii au observat că moștenirea lui se regăsește, pentru marele public, prin ce a lăsat scris și mai puțin prin obiectele meșteșugite, răspândite azi în muzee ori colecții particulare. A practicat în primul rând arta decorativă, obsedat de finisarea perfectă, indiferent dacă a fost vorba de o solniță pentru regele Francisc I ori de un nasture pentru hlamida Papei.
Benvenuto Cellini
Iată schematic momentele principale din viața artistului florentin renascentist:
Are 13 ani când începe meșteșugul giuvaiergeriei în diferite ateliere florentine; își continuă instruirea la Bologna și Roma. În răstimp, se ceartă, se încaieră, e silit să dispară precipitat. Din 1524 lucrează pentru episcopul de Salamanca și pentru Papa Clement al VII-lea (gravează medalii, smălțuiește, face sigilii, relicvarii, tipare de monede, între altele cea cu inscripția Ecce Homo!). Acuzat de a fi falsificat monede, se apără și e absolvit de vină. Tot atunci îi e omorât fratele și îi plătește cu aceeași monedă ucigașului. Dar se ceartă cu Papa (îi întârziase comanda unui potir) și fuge la Napoli. Până în 1536 peregrinează între Florența, Roma, Veneția și Ferrara, lucrează dar și omoară un aurar.
În 1537 pleacă în Franța, dar se îmbolnăvește, revine la Roma. Acuzat a-i fi furat Papei bijuteriile, e închis în castelul St. Angelo. Eliberat la cererea regelui Francisc I, pleacă în Franța unde rămâne cinci ani. Primește în dar castelul Petit Nesle. Revine la Florența unde începe să lucreze pentru ducele Cosimo și alți comanditari: Statuia lui Perseu (foto sus), grupul Apollo și Hyacinthus, Narcis, un crucifix de marmură. Dă o primă formă statuii lui Neptun, despre care s-a spus că ar fi ajuns, în secolul XIX, în România. Și tot în această a doua parte a vieții i se nasc trei copii naturali, înfiază un băiat, pe care apoi îl dezmoștenește, cumpără o moșie și vânzătorul încearcă să-l otrăvească. Se însoară (la 65 de ani), își reface, a patra oară, testamentul. Tot în această ultimă „perioadă florentină”, în anul 1557, începe să-și dicteze autobiografia lui Michele di Goro Vestri.
Acuzat de a fi falsificat monede, Cellini se apără și e absolvit de vină. Tot atunci îi e omorât fratele și îi plătește cu aceeași monedă ucigașului. Dar se ceartă cu Papa (îi întârziase comanda unui potir) și fuge la Napoli.
