Viața mea cu domnul Freddie Mercury
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-mea-cu-domnul-freddie-mercury/

Rulează în cinematografe şi face săli pline pe tot mapamondul (eu l-am văzut în Berceni – şi tot aşa, sală plină) filmul „Bohemian Rhapsody”, cu domnul Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury. Părerile sunt – aşa cum se şi cuvine să fie – împărţite. Se spune că formaţia vocal-instrumentală Queen merita un film încă şi mai mare, dar se spune şi că domnul Malek merită un Oscar pentru rolul dumisale. Eu sunt de părere că nimic din toate astea nu contează.

Un articol de Andrei Crăciun|7 noiembrie 2018

Există ierarhii care nu mai pot fi revizuite, iar ele așază Queen deasupra tuturor formațiilor din istorie. Cea mai iubită și cea mai bună – înainte de The Beatles, înainte de Pink Floyd, înainte de Nirvana, înainte de Rolling Stones. E inutil să combați un asemenea clasament sentimental, fiindcă el este întemeiat pe primul adevăr revelat. Cea mai bună trupă din toate timpurile rămâne prima trupă de care te-ai îndrăgostit și nici nu poate fi altfel. Viața sentimentală a omului e clădită pe melancolie.

De aceea vin și spun că filmul Bohemian Rhapsody, în definitiv rapsodia boemă a lui Freddie Mercury, are mai puțină legătură cu ce se vede pe ecran. Pentru că dincolo de ce vedem acum, vedem ce a fost atunci.

Și fiecare are un alt atunci, și fiecare atunci e copleșitor și fragil, fiind ridicat din nostalgie. Filmul Bohemian Rhapsody este, de aceea, încă și mai mult despre noi, despre viața noastră cu domnul Freddie Mercury.

Am patru ani și tatăl meu mă învață ce ascund benzile magnetofonului. Aud pentru prima dată numele lui Freddie și nu îl mai uit.

Am șapte ani, dictatorul a fost împușcat, tatăl meu aduce dintr-o excursie în Bulgaria un disc contrafăcut al formației Queen. Nu se aude bine, dar îl ascultăm ca și cum n-ar mai exista alt adevăr pe pământ.

Am tot șapte ani și într-o după-amiază, de la vânzătorii de casete care încercuiseră Universitatea din București cu tarabele lor, ne întoarcem acasă cu toate albumele Queen. Toate câte erau pe pământul nostru. Toate! Încep să învăț limba engleză copiind versurile într-un caiet dictando și căutând în dicționar ce înseamnă ele.

„Bohemian Rhapsody”

Am opt ani și aud la radio că a murit de SIDA cântărețul Freddie Mercury. Bineînțeles că plâng pe ascuns. Săptămâni mai târziu, buticurile se umpluseră de niște bluze în culori vii pe care scria, cu niște litere cauciucate, Fredi Mercuri, chiar așa cu i. Erau aduse din Turcia și am purtat una până când s-a rupt.

Am nouă ani, sunt într-un spital din munți. Am un casetofon maro, probabil rusesc, care agață casetele, pe care apoi trebuie să le readuci la viață folosind un creion cu care încerci, cu infinită delicatețe, să le salvezi viața. Nu îmi pot folosi decât o singură mână, așa că operațiunea de salvarea a vieții casetelor este îngrozitor de grea. Reușesc să nu pierd niciuna. Stau luni de zile în spitalul din munți. Și plouă, și eu ascult Queen și știu că Dumnezeu e foarte singur în cer.

Am zece ani și abia aud o prietenă de-a mamei mele temându-se în șoaptă că soțul ei (al prietenei) este homosexual și că mai are și SIDA!, nu vede mama mea ce a apărut acum, de când e și la noi libertate?

Am doisprezece ani și dintr-o librărie din orașul Mangalia cumpăr o carte – biografia lui Freddie Mercury. Îmi este furată într-o tabără școlară de la Amara, niciodată nu mi se mai furase ceva de lângă inimă. Cobor în tristețe și învăț să iert.

Am tot doisprezece ani, suntem tot în tabăra școlară de la Amara, Ialomița. Dărâmăm o căsuță de lemn bocănind cu picioarele goale în ea pe ritmul lui We Will Rock You. Eu sunt Freddie Mercury, prietenul meu Costin este Roger Taylor, nu găsim un Brian May și nimeni nu vrea să fie John Deacon.

Am cincisprezece ani și mă uit pentru a treizecea oară la concertul Queen de pe Wembley. E o casetă video contrafăcută, cumpărată de la Bucur-Obor. Are o copertă parțial-color, trasă la o imprimantă cu ace.

QUEEN

Am douăzeci sau poate douăzeci și unu de ani, niciodată n-am fost mai tânăr decât acum. Pierd nopțile la karaoke într-o cârciumă suspendată între pământ și cer, de oriunde bate vântul pentru mine nu contează, așa cum am fost învățat. Cântăm Crazy Little Thing Called Love, Fat Bottomed Girls și mai ales Don’t Stop Me Now. De nicăieri îmi sare în cârcă o studentă beată și grasă. Dansez cu studenta beată și grasă în cârcă și sunt fericit.

Am douăzeci și cinci de ani și sunt la Montreaux. Freddie Mercury a avut aici un studio de înregistrări, acum are o statuie în care apare cu pumnul ridicat către nori . Îi las domnului Mercury un trandafir roșu la statuie și plec mai departe prin Elveția, ca printr-un vis.

Am douăzeci și șase de ani și ajung în cartierul Soho, din Londra. Cumpăr o altă biografie a domnului Freddie Mercury, pe care nu mi-o mai fură nimeni. Când mă întorc acasă i-o dăruiesc tatălui meu. Am douăzeci și șase de ani și zorii mai multor zile noi mă prind în Soho gândindu-mă că Freddie Mercury a văzut aceeași bucată de cer deasupra Londrei.

Am douăzeci și nouă de ani, merg înspre campusul Universității Internaționale din Tel-Aviv. Un tânăr evreu cântă de pe un trotuar din The Show Must Go On. De pe trotuarul celălalt îi răspund cu versul următor și ne întrebăm împreună dacă viața merită sau nu merită să fie trăită, apoi vine refrenul și ne spune că spectacolul merge mai departe.

Am treizeci și cinci de ani, am părul aproape alb, sunt un om oarecare venit cu iubita sa la film. Suntem înconjurați de alte și alte și alte amintiri. Bărbați și femei care au fost tineri în mileniul trecut se uită la acest film de cinema și toți sunt zdrobiți de amintirile lor.

Și la sfârșit nici nu știu cum să-și mai ascundă unii de alții lacrimile.

Am opt ani și aud la radio că a murit de SIDA cântărețul Freddie Mercury. Bineînțeles că plâng pe ascuns. Săptămâni mai târziu, buticurile se umpluseră de niște bluze în culori vii pe care scria, cu niște litere cauciucate, Fredi Mercuri, chiar așa cu i. Erau aduse din Turcia și am purtat una până când s-a rupt.

19
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Pentru că încă nu putem merge la cinema şi la festivaluri, rămânem tot la platformele cu filme accesibile din fotoliul de acasă. De data asta, vă recomandăm trei scurtmetraje foarte speciale, realizate de britanicul Jonathan Glazer, thailandezul Apichatpong Weerasethakul şi americanul Jonas Mekas şi disponibile pe MUBI.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.

07
/05
/20

PREVIEW Din multitudinea de oferte de filme care pot fi văzute de acasă în perioada asta de izolare, vă propunem câteva titluri clasice maghiare, puse la dispoziţie online şi gratuit, cu subtitrare în engleză, chiar de Arhiva de Film din Ungaria.

04
/05
/20

Micro-granturile #ADFRSurvival, destinate independenților din cinematografie rămași fără nicio sursă de venit în criza economică generată în contextul pandemiei de coronavirus, vor ajunge la beneficiarii desemnați de echipa de evaluare formată din Laura Mușat (fondator Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc), Alexandra Safriuc (coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP) și Iulia Popovici (critic de film & teatru / fondator Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură).

02
/05
/20

Astra Film Online vă invită duminică, 3 mai, de la ora 18:00, să descoperiți istoria bogată, de nouă secole, a orașului Sibiu, inima Transilvaniei, prin două filme remarcabile: Sibiu-Hermannstadt și Sibiu 825, semnate de Dumitru Budrala.

02
/05
/20

Faptul că amânăm ediția a 13-a a Festivalului One World Romania până spre sfârșitul verii nu înseamnă că ne resemnăm să nu vă mai întâlnim până atunci. Începând din luna mai și până în septembrie vom organiza, constant, o serie de evenimente și de proiecții online, din dorința de a păstra legătura, măcar virtual.

01
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Ce faci când noul film al unui regizor pe care îl admiri te dezamăgește? Ce nu a mers bine? Sunt întrebări pe care mi le-am pus după ce am văzut, în premieră pe platforma MUBI, „Ema” (2019), cel mai recent lungmetraj al chilianului Pablo Larraín, prezentat la Veneția.

29
/04
/20

De Ziua internațională a dansului, miercuri, 29 aprilie, ora 21:00, JTI vă invită la un film cu și despre dans, pe platforma online TIFF Unlimited. Mr. Gaga, un documentar artistic extraordinar despre coregraful israelian Ohad Naharin, în regia lui Tomer Heymann, a fost prezentat prima dată de JTI la ediția TIFF din 2016, la cinematograful Florin Piersic din Cluj.

Pagina 10 din 271« Prima...89101112...203040...Ultima »