Victor Rebengiuc: „Talentul nu avea cum să ni-l ia nimeni”
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-talentul-nu-avea-cum-sa-ni-l-ia-nimeni/

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlineşte 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a ştiut să se arate atât de generos pe scenă şi atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăseşte şi pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.

Un articol de Alina Vîlcan|9 februarie 2022

Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai importanți actori din teatrul și filmul românesc, s-a născut pe 10 februarie 1933, la București. La cinematograf, publicul l-a admirat în producții care au scris istorie, precum „Pădurea spânzuraților” (1964), „Moromeții” (1987) sau „Balanța” (1992), iar la teatru în nenumărate spectacole, de la titluri ca „Revizorul” montat de Lucian Pintilie la Bulandra în 1972 și imediat interzis de cenzura comunistă, până la producții din spațiul independent de azi, ca „Regele moare” de la Unteatru, care îi aducea și premiul UNITER pentru cel mai bun actor în 2018.

În urmă cu 11 ani, pe 10 februarie 2011, actorul Victor Rebengiuc primea o stea pe Aleea Celebrităților din București, în Piața Timpului.

„Îl omagiem pe maestrul artei actoricești la împlinirea vârstei de 78 de ani. La mulți ani și vă iubim, maestre”, spunea atunci George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis și inițiatorul proiectului.

„Am învățat multe în acești 78 de ani, ce nu am putut învăța este cum să primești laude. (…) Există o mulțime de oameni cărora le sunt recunoscător pentru steaua pe care o primesc. Aici, în numele meu, există și numele lor”, declara, la rândul său, marele actor, citat de Știrile ProTV.

Actorul Victor Rebengiuc și George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis (Aleea Celebrităților, București, 10 februarie 2011)

Astăzi, când artistul împlinește 89 de ani, vă propunem o scurtă incursiune în biografia sa prin intermediul cărții-interviu „Victor Rebengiuc. Omul și actorul” de Simona Chițan și Mihaela Michailov, apărută la Editura Humanitas în 2008 (reeditare a volumului „De-a dreptul Victor Rebengiuc” publicat de cele două autoare în 2004).

Despre întâlnirea cu actrița Mariana Mihuț. Mariana era o tănără studentă când ne-am cunoscut. Cum ar fi putut să nu-mi placă? Era tânără, era frumoasă, era atrăgătoare. Ne-am văzut prima dată în procesul muncii. (Râde.) Făceam parte amândoi din echipa care filma pentru „Pădurea spânzuraților”. Eu mai jucasem în câteva filme și eram deja un actor cunoscut. Primeam scrisori de la admiratoare, de genul: „Deși sunt buzoiancă, iubesc și eu artiștii”. N-am răspuns niciodată la genul acesta de scrisori, pentru că nu m-a interesat.

Despre imagine. Într-adevăr, niciodată nu m-a preocupat treaba asta: să-mi creez imagini, să întrețin această imagine, să merg să dau interviuri. (…) Întotdeauna, am socotit că în viața de toate zilele nu prezint niciun fel de interes pentru nimeni. Nu există un lucru deosebit pe care-l fac eu în viață. Ce se întâmplă? Cum traversez eu strada? Cum fac eu cumpărături în piață? Sunt ca oricare om, prezint un oarecare interes pe scenă, în fața aparatului de filmat sau în fața camerei de televiziune; în altă parte nu am ce să arăt deosebit, nu mă pot face remarcat în viața de toate zilele.

Despre refuzul compromisurilor cu sistemul comunist. Mi-am asumat riscul de a nu mă înscrie în partidul comunist. Atunci când directorul teatrului îmi spunea să mă alătur alaiului de artiști care aducea „un omagiu conducătorului iubit” în diferite spectacole, eu răspundeam scurt: „Domnule, nu sunt lăutar. Lasă-mă în pace!”. Nu-i pot înțelege pe colegii mei care au adus osanale lui Ceaușescu și i-au compus poezii frumoase, adică au făcut mai mult decât era cazul să facă, numai ca să ajungă directori sau să ocupe alte funcții importante. Totuși, unii dintre noi ne-am păstrat coloana vertebrală și nu am intrat în jocul acesta murdar. Ion Caramitru, Gina Patrichi, Mariana Mihuț sunt printre exemplele care-mi vin în minte. Deci se putea și altfel! Talentul nu avea cum să ni-l ia nimeni.

Despre interzicerea spectacolului „Revizorul” (r. Lucian Pintilie), în 1972. Deși mă certasem înainte cu Pintilie, când am văzut nedreptatea care i s-a făcut, când am înțeles ostracizarea lui, nu am putut să nu fiu alături de el. Pintilie era un mare talent, de o forță rar întâlnită. Trebuia atunci susținut, trebuia să știe că are în jur oameni care sunt lângă el și care cred în el. Nedreptatea care i se făcuse era, de-a dreptul, scandaloasă. Nu puteai să-l pui pe Pintilie la zid doar pentru că arăta cum nu se poate mai bine toată mizeria din jurul nostru, jocurile politice murdare. Așa ne-am reîmprietenit. Pentru mine, Pintilie este un mag, el face magie cu actorii și scoate din ei lumina.

Despre interacțiunea cu exigenta profesoară Aura Buzescu. Când o auzeam spunând „Treci pe scenă!”, mai bine s-ar fi crăpat pământul și m-ar fi înghițit. Aș fi vrut să mă volatilizez cumva. Absolut toate mijloacele pe care le întrebuințasem înainte au fost pur și simplu demolate cu înverșunare de către doamna Buzescu. A trebuit s-o iau de la zero, ca un începător, și asta a fost cumplit.

Despre Ilie Moromete („Moromeții”, r. Stere Gulea). Nu m-am văzut nicio clipă în acest rol, pentru că familiarizarea mea cu viața la țară se făcuse, mai degrabă, prin povești. Am fost crescut la oraș și n-am avut rude la țară, așa că „prototipul țăranului român”, sintagma asta demonetizată, era pentru mine extrem de vagă. Cum să dau viață eu unui prototip? Am luat cartea, am citit-o și recitit-o de câteva ori. Descopeream o altă lume, pe care încercam din răsputeri s-o înțeleg. Cartea m-a fermecat, m-a cucerit de prima dată când am citit-o. Atunci nu mi-a trecut prin cap că l-aș putea juca pe Moromete. Era o lume în care nu mă vedeam. Când mi s-a dat rolul ăsta, m-am speriat și am fugit acasă la București. Nu-mi plăcea că trebuia să stau la Alexandria, la vreo 80 de kilometri de locul de filmare. Stăteam într-un hotel îngrozitor, era teribil de cald, în jur roiau muște, țânțari. Mi se părea că nu o să rezist, de aceea am dat bir cu fugiții. În final, am fost convins să mă întorc și bine am făcut. S-a hotărât să stau la București și să fiu luat în fiecare dimineață de aici.

Articol inclus în campania #TeatrulMetropolis15ani, derulată de Teatrul Metropolis și Ziarul Metropolis pentru a marca 15 ani de de la apariția teatrului din strada Mihai Eminescu.

Nu-i pot înțelege pe colegii mei care au adus osanale lui Ceaușescu și i-au compus poezii frumoase, adică au făcut mai mult decât era cazul să facă, numai ca să ajungă directori sau să ocupe alte funcții importante. Totuși, unii dintre noi ne-am păstrat coloana vertebrală și nu am intrat în jocul acesta murdar. (Victor Rebengiuc)

Rândurile cu litere cursive sunt preluate din volumul „Victor Rebengiuc. Omul și actorul” de Simona Chițan și Mihaela Michailov, Editura Humanitas, 2008.

Foto: captură video / portret preluat via HotNews, Teatrul Metropolis (Aleea Celebrităților)

22
/03
/16

Lăsând la o parte glumiţa din titlu şi imaginea – un (micro)pamflet / aluzie care trebuie tratat / tratată ca atare, în ciuda… “folosirii abuzive şi nelegale a siglei USR” – , în “Galaxia” Uniunii Scriitorilor din România (USR) există două certitudini. Prima, că războiul este în toi, iar a doua că, aseară, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a decis excluderea din Uniune a membrilor autodeclaratei “conduceri a USR”, respectiv a scriitorilor Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perţa, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius, Daniel Vorona.

22
/03
/16

Peste aproximativ o săptămână, debutează ediţia de primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. De miercuri, 30 martie, până duminică, 3 aprilie, cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi. 

22
/03
/16

Editura RAO anunţă apariţia volumului ,,Grace. Biografia”, de Thilo Wydra, un tribut adus lui Grace Kelly, actriţă de succes, câştigătoare a unui premiu Oscar, devenită prinţesă prin căsătoria cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

19
/03
/16

„O istorie a Tibetului” de Sam van Schaik, cel mai nou titlul al colecției Historia a Editurii Polirom, propune o incursiune în poveștile unui tărâm misterios al lumii, care continuă să fascineze.

17
/03
/16

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roșie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

17
/03
/16

Academicianul şi matematicianul Solomon Marcus a încetat din viață, în această dimineaţă, la Institutul "C. C. Iliescu" din Capitală. Academicianul avea 91 de ani.

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/03
/16

Editura Nemira lansează prima parte a Trilogiei Balcanice – Marea șansă, scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning. Cartea apare în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu, în traducerea Dianei Stanciu.

15
/03
/16

Florin Iaru, Marius Chivu, Cristian Teodorescu și Dan Pleşa lansează o revistă de proză scurtă. Prima revistă românească de acest fel. Intitulată "iocan", noua revistă se adresează cititorilor şi scriitorilor care doresc să îşi scoată prozele de la sertar şi să le publice. Lansarea acesteia va avea loc la sfârşitul primăverii.

14
/03
/16

Librăria viitorului, una în care oaspeții pot imprima cartea aleasă în câteva minute - premieră în Europa - se va deschide la Paris. Catalogul complet al cărților care pot fi achiziționate în acest mod de la noua librărie poate fi consultat pe tableta electronică înainte de a face comanda.

11
/03
/16

”Mai demult citeam mai mult. Mi-e greu să mă scot din priză. Mi-e greu să închid computerul. Recunosc. Mi-e greu să fug de la repetiţie. Când ajung acasă, de-abia aştept să plonjez într-o carte, dar mi se închid ochii”, spune „librarul de ocazie” Oana Pellea. Actriţa a adăugat, în cadarul evenimentului de la Librăria Bizantină din Capitală, că are un ”maldăr” de cărţi acasă, pe care îşi promite că le va citi într-o zi.