VIDEO „A Hijacking“: un film despre piraţi adevăraţi în secolul XXI
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-a-hijacking-un-film-despre-pirati-adevarati-in-secolul-xxi/

În 26 iulie intră în cinematografe „A Hijacking“ / „Deturnarea“, povestea unui echipaj de vas danez răpit de piraţii somalezi în largul Oceanului Indian.

Un articol de Andrada Văsii|23 iulie 2013

În 26 iulie intră în cinematografe „A Hijacking“ / „Deturnarea“, povestea unui echipaj de vas danez răpit de piraţii somalezi în largul Oceanului Indian. 

Regia şi scenariul filmuluisunt semnate de Tobias Lindholm, cunoscutul scenarist de la „The Hunt“ / „Vânătoarea” (2012) şi „Submarino” (2010). Personajele principale sunt interpretate de Pilou Asbæk (din serialul tv „Familia Borgia”) şi Søren Malling („A Royal Affair”).

Hijacking

Cargobotul sub pavilion danez MV Rozen este deturnat de piraţii somalezi în largul Oceanului Indian. Răscumpărarea iniţială cerută de aceştia autorităţilor daneze se ridică la 15 milioane de dolari. Începe o negociere dură, după regulile bazarelor orientale, negociere care se întinde pe circa 4 luni de zile şi care are ca miză vieţile membrilor echipajului.

Filmul urmăreşte îndeaproape traseele a două personaje. Primul este captivul Mikkel (interpretat de Pilou Asbæk), bucătarul vasului, cel folosit de piraţi pentru negocierile cu baza. De partea  cealaltă se află CEO-ul companiei de shipping (actorul Søren Malling), din Copenhaga, cel care decide să ia în propriile mâini sarcina dificilă a negocierilor cu piraţii.

Un film îndelung apreciat

„A Hijacking’’/ „Deturnarea’’ (în original: Kapringen) este poate cel mai bun film danez al anului trecut, după „The Hunt’’ (de Thomas Vinterberg).

Pelicula a participat în competițiile oficială ale Festivalurilor de Film de la Veneţia și de la Toronto, în 2012 şi a obţinut Premiul FIPRESCI şi „Golden Alexander” la Festivalul Internaţional de la Salonic (Competiţia oficială) pentru regizorul Tobias Lindholm, precum şi Marele Premiu la Festivalul Internaţional de la Tokyo.

În 2013, filmul a câştigat trofeul „Directors to Watch” la Festivalul de la Palm Spring (California), pentru regizorul Tobias Lindholm şi premiul „Cel mai bun film”, la Bodil Awards.

Tot în acest an a obţinut cinci premii Robert la Festivalul omonim (echivalentul premiilor Oscar în Danemarca): „Cel mai bun actor” – Søren Malling, „Cel mai bun montaj”, „Cel mai bun film”, „Cel mai bun scenariu“, „Cel mai bun sunet“.

De asemenea, a avut şapte nominalizări la acelaşi eveniment: „Cea mai bună imagine”, „Cele mai bune costume”, „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun machiaj”, „Cea mai bună muzică”, „Cea mai bună scenografie”, „Cel mai bun actor în rol secundar” – Pilou Asbæk. (Lista completă a premiilor pentru Hijacking).

Maraton prin cinematografe

Cinematografele în care A Hijacking / Deturnarea va rula în prima săptămână (26 iulie – 1 august), sunt: în București, la Noul Cinematograf Al Regizorului Roman (Muzeul Ţăranului Român), Elvire Popesco, cinemateca Union, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex (Băneasa), Cinema City Cotroceni (AFI); Cinema Victoria (Cluj), Cityplex (Brașov) și Cityplex (Constanța).

„A Hijacking’’ / „Deturnarea’’ este adus în România de Independenţa Film, casa de distribuție care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

Independența Film a distribuit pelicule ca „Amour”, „The Hunt”, „Los Amantes Pasajeros”, „Trainspotting”, „Amélie”, „Melancholia”, „Todo sobre mi adre”, „In The Mood for Love”, „Vicky Cristina Barcelona”, „Dogville”, „Polițist, adjectiv” etc.

Info:

„A Hijacking’’ / „Deturnarea’’ va avea avanpremiera miercuri, 24 iulie, la Noul Cinematograf al Regizorului Român (Muzeul Ţăranului Român), proiecţie în aer liber.

Foto credit: Magnus Nordenhof Jonck

28
/11
/16

"Silence", ultimul film al regizorului Martin Scorsese va avea premiera mâine (marţi), la Vatican, unde cineastul va fi întâmpinat de un sobor de 400 de preoţi, care vor participa la proiecţia lungmetrajului ce prezintă martirajul iezuiţilor în Japonia secolului al XVII-lea.

26
/11
/16

CRONICĂ DE FILM „Albüm”, debut al tânărului scenarist şi regizor Mehmet Can Mertoglu, care îl are ca director de imagine pe Marius Panduru, este o satiră blândă la adresa societăţii turce. O comedie la foc mic al cărei umor vine din absurdul situaţiilor redate în planuri-secvenţă elegant coregrafiate.

25
/11
/16

Debutul în lung-metraj al regizorului turc Mehmet Can Mertoglu rulează de vineri în București (Cinemateca Union, Cinemateca Eforie și Cinema Elvira Popescu), Cluj (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex) și Târgu Mureș (Cinema Arta). Album de familie este o co-producție Turcia – Franța – România căreia i-au trebuit trei ani să devină realitate.

25
/11
/16

Înperioada 1-4 decembrie, la Cinema Elvira Popescu, din cadrul Institutului Francez din București, se va desfășura evenimentul „Filmele LUX. 10 pentru 10”. Manifestarea are loc cu ocazia aniversării a 10 de ani de la prima ediție a Premiului LUX pentru film european, distincție acordată anual de Parlamentul European.

24
/11
/16

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, documentarul „Iubiții Domnului”, realizat în 1997 de Dan Alexe, prezintă rivalitatea dintre doi șeici derviși din Skopje. Două personaje excentrice, privite cu empatie, dar și cu o ironie blândă - și asta atunci când regizorul chestionează discret practicile lor religioase.

24
/11
/16

"Totdeauna prezentul este cel care contează. E adevărat că nostalgiile plăcute din trecut se pot îmbina cu speranţele din viitor, creând astfel adevărata viaţă a fiecăruia dintre noi. Acest lucru este valabil, sau poate mai valabil, în viaţa artistică." - Emil Hossu

22
/11
/16

Thrillerul psihologic Fragmentar/ Remainder intră în data de 9 decembrie în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin, a fost selectat în competitiile TIFF si Festivalul de Film de la Atena, și marchează debutul în cinematografie al artistului vizual de origine israeliană Omer Fast.

22
/11
/16

Asociația Culturală Metropolis, în parteneriat cu Ministerul Culturii, a lansat Călăuza, prima aplicație de mobil dedicată filmelor de autor și adresată publicului cinefil. Aplicația poate fi descărcată pe telefoanele mobile și reprezintă o platformă pusă la dispoziția organizatorilor de festivaluri și distribuitorilor de film independent, un instrument care adună într-un singur loc filmul de artă ce poate fi urmărit în România, atât în cinematografe, cât și în spațiile alternative.

22
/11
/16

Fanii din România ai scriitorului Gabriel García Márquez vor putea vedea în curând (cu siguranţă nu pe marile ecrane autohtone), documentarul despre autorul “veacului de singurătate”, lansat în cinematografele din cele două Americi şi în Spania în primăvara acestui an.

21
/11
/16

„Doctor Strange”, filmul produs de Studiourile Marvel, spune povestea fascinantului doctor Stephen Strange şi a întâlnirii lui cu magia, având o distribuţie de top, care îi include pe Benedict Cumberbatch, Tilda Swinton, Rachel McAdams şi Mads Mikkelsen. În regia lui Scott Derrickson, pelicula spune povestea transformării prin care trece Doctor Strange, un om al raţiunii care se trezeşte într-o lume ocultă, plină de misticism, în care nimic nu este ceea ce pare a fi.

20
/11
/16

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, „Fotografii de familie” (2012), scris și regizat de Andrei Cohn, este un foarte solid scurtmetraj realizat în estetica realistă. O aparent obișnuită reuniune duminicală de familie degenerează în certuri meschine, asta deși o dramă ascunsă stă să se întâmple.

18
/11
/16

De vineri, 18 noiembrie o să ruleze în cinematografe un film care a zguduit spectatorii din întreaga lume. The Handmaiden/ Slujnica este în regia unuia dintre cei mai controversaţi regizori mondiali,  Park Chan Wook.

17
/11
/16

CRONICĂ DE FILM „Snowden” este o hagiografie. Dar asta nu ar trebui să surprindă. Oliver Stone a fost întotdeauna un portretist nemilos cu America. Într-atât de vehement încât, în ultimii ani, a trecut în extrema de a intervieva, în documentare encomiastice, lideri autoritari din America Latină.

16
/11
/16

UrbanEye Film Festival 2016 ne așteaptă de astăzi până pe 20 noiembrie, la Cinema Elvira Popescu și Cinemateca Eforie, cu documentare captivante despre oraș, proiecții speciale, discuții și filme din competiție.