VIDEO Documentarul „The Gatekeepers”, nominalizat la Oscar, va fi prezent în competiția Cinepolitica
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-documentarul-the-gatekeepers-nominalizat-la-oscar-va-fi-prezent-in-competitia-cinepolitica/

Competiţia Festivalului Internaţional de Film ,,Cinepolitica” va prezenta în perioada 2-7 aprilie încă patru titluri proiectate în premieră în România, printre care şi ,,The Gatekeepers”, nominalizat la Oscar.

Un articol de Andrada Văsii|19 martie 2013

Competiția Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica (2 – 7 aprilie, Cinema Studio și Elvira Popescu) e întregită, anul acesta, de alte patru titluri proiectate în premieră în România, filme cu tematică politică premiate în festivaluri sau luate în considerare la Oscar.

Unul dintre highlight-urile ediției este „The Gatekeepers”/ „Cerberii”, în regia lui Dror Moreh, nominalizat anul acesta la Oscar, la Cel mai bun documentar. Pentru prima dată, printr-o serie de mărturisiri fără precedent și imagini de arhivă inedite, sunt dezvăluite secretele ascunse ale Shin Bet, agenția de securitate internă a Israelului. „Îți vine cu greu să crezi ce vezi și auzi: șase foști șefi ai Shin Bet, agenția secretă internă a Israelului, dând din casă detalii despre operațiuni secrete, instruirea informatorilor, tehnici de interogare, țintele asasinatelor, succese și eșecuri și pericolele pe care le-a generat extrema dreaptă israeliană”, scrie „The Hollywood Reporter”.

Un alt film de neratat din programul Cinepolitica este „Lore”, de Cate Shortland, propunerea Australiei la Oscar și câștigătorul Premiului Publicului la Festivalul de la Locarno. Conduși de Lore (Saskia Rosendahl), o adolescentă de 14 ani, cinci copii călătoresc printr-o țară devastată, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Sunt fiii și fiicele unor ofițeri naziști, rămași fără sprijin după moartea lor și nevoiți să-și pună încrederea tocmai în cei pe care știau că ar trebui să-i urască. Încet-încet, ei încep să pună sub semnul întrebării tot ceea ce îi învățaseră părinții, într-o dramă superbă, excelent primită de criticii și spectatorii din toată lumea.

Despre război și responsabilitate vorbește și thriller-ul „Redemption Street” / „Ustanička ulica”/ „Calea izbăvirii”, în regia lui Miroslav Terzić. Un procuror sârb pornește o investigație despre o formațiune paramilitară care acționa în Croația, Bosnia și Kosovo și care a dispărut fără urmă. Demersul lui se transformă pe parcurs într-o confruntare personală, descoperirea pe care o face la un moment dat îi va schimba viața. În distribuție figurează doi mari actori: Rade Serbedzij, cunoscut și din multe producții hollywoodiene, și Uliks Fehmiu, premiat la Festivalul de la Sarajevo pentru rolul din film.

În cel de-al optulea film din competiția Cinepolitica, „Rock the Casbah”, de Yariv Horowitz, acțiunea se mută în Teritoriile Ocupate, în 1989, când niște tineri soldați încearcă să-și găsească puncte de sprijin în haosul care-i înconjoară. Când unul dintre soldați este ucis, soarta a patru camarazi israelieni și a unei familii palestiniene este pecetluită. O dramă intensă, recompensată cu Premiul International Confederation of Art Cinemas la Festivalul de la Berlin.

Detalii despre celelalte patru titluri din competiția Cinepolitica, aici.

Juriul Cinepolitica este format din Artan Minarolli, directorul Centrului Național al Cinematografiei din Albania, Dieter Wieczorek, critic de film și director artistic al Signes de Nuit: Festival of Audiovisual and Cinematographic Creation and Documentary Art, Massimiliano Nardulli, selecționer, director artistic al Brest European Short Film Festival, Vintilă Mihăilescu, antropolog și profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Bogdan Teodorescu, profesor de marketing politic și electoral la SNSPA, membru al Asociației Internaționale a Consultanților Politici, și academicianul Răzvan Theodorescu.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.