VIDEO J.K. Rowling a scris un roman poliţist folosind un pseudonim
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-j-k-rowling-a-scris-un-roman-politist-folosind-un-pseudonim/

J.K. Rowling, autoarea romanelor din seria „Harry Potter”, a scris un roman poliţist, pe care l-a semnat sub pseudonim, folosind numele unui presupus scriitor debutant, Robert Galbraith.

Un articol de Andrada Văsii|14 iulie 2013

J.K. Rowling, autoarea romanelor din seria „Harry Potter”, a scris un roman poliţist, pe care l-a semnat sub pseudonim, folosind numele unui presupus scriitor debutant, Robert Galbraith.

Astfel, celebra scriitoare britanică a fost lăudată de criticii de specialitate pentru romanul „The Cuckoo’s Calling”, o carte despre un veteran de război care devine un detectiv privat şi îşi ia numele de Cormoran Strike.

1.500 de copii

Cartea, publicată deja în luna aprilie, s-a vândut deja în peste 1.500 de copii în formatul hardback, informează bbc.co.uk.

Secretul scriitoarei J.K. Rowling a fost descoperit după ce jurnaliştii de la publicaţia Sunday Times au devenit bănuitori şi nu au putut să îşi explice modul în care un presupus romancier debutant poate să scrie roman atât de bine elaborat.

Am sperat că acest mic secret va rezista ceva mai mult, întrucât scrisul sub pseudonimul Robert Galbraith a fost pentru o mine o experienţă atât de eliberatoare.

J.K. Rowling,
scriitoare

 

„A fost minunat să pot să public o carte fără atenţia presei, fără mari aşteptări, din pura plăcere de a primi laude sub un nume diferit”, a adăugat J.K. Rowling.

O carte fără atenția presei

Un critic literar britanic a descris romanul „The Cuckoo’s Calling” ca un „debut strălucitor”, în timp ce un alt critic a lăudat capacitatea presupusului autor de sex masculin al romanului de a descrie atât de bine în cartea sa o serie de articole vestimentare feminine.

Un indiciu

Un indiciu care i-a ajutat pe jurnaliştii britanici să descopere faptul că J.K. Rowling a scris acest roman a constat în faptul că presupusul romancier debutant Robert Galbraith avea acelaşi agent şi acelaşi editor ca şi autoarea romanelor din seria „Harry Potter”.

„The Cuckoo’s Calling” a fost publicat de editura Sphere, parte a grupului editorial Little, Brown Book Group, care a publicat şi „The Casual Vacancy”, primul roman pentru cititorii adulţi lansat de J.K. Rowling după încheierea seriei „Harry Potter”.

O nouă identitate

În descrierea autorului romanului „The Cuckoo’s Calling”, de pe coperta volumului, se afirmă că Robert Galbraith a lucrat ca anchetator în Poliţia militară britanică şi a părăsit forţele armate în 2003, pentru a se lansa în industria securităţii civile.

În interviurile ei precedente, J.K Rowling a spus că preferă să folosească un pseudonim pentru toate romanele de după saga „Harry Potter”. J.K. Rowling scrie deja un alt roman care îl va avea ca protagonist pe detectivul Cormoran Strike. Romanul va fi publicat tot cu pseudonimul Robert Galbraith, în 2014.

Foto credit: Daniel Ogren, Wikipedia

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.