VIDEO Lumea lui Harry Potter poate fi vizitată virtual pe Google Maps
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-lumea-lui-harry-potter-poate-fi-vizitata-virtual-pe-google-maps/

Aleea Diagon din lumea ficţională a celebrului vrăjitor Harry Potter poate fi vizitată cu ajutorul aplicaţiei Street View a Google Maps. Fanii seriei „Harry Potter” pot să viziteze o parte din lumea celebrului vrăjitor de acasă sau de la birou. Google a adăugat în aplicaţia Street View aleea Diagon (Diagon Alley) reconstituită la studiourile Warner Bros. din Londra.

Un articol de Andrada Văsii|9 iulie 2013

Aleea Diagon din lumea ficţională a celebrului vrăjitor Harry Potter poate fi vizitată cu ajutorul aplicaţiei Street View a Google Maps. Fanii seriei „Harry Potter” pot să viziteze o parte din lumea celebrului vrăjitor de acasă sau de la birou. Google a adăugat în aplicaţia Street View aleea Diagon (Diagon Alley) reconstituită la studiourile Warner Bros. din Londra.

Astfel, utilizatorii Street View pot explora principalul loc de cumpărături din universul lui Harry Potter, strada de pe care ucenicii vrăjitori se aprovizionează cu cărţi, bomboane, baghete magice şi mături zburătoare.

Pe de altă parte, cei care sunt totuşi nemulţumiţi de turul virtual pot să opteze pentru un tur organizat la studiourile Warner Bros. din Londra.

Compania Warner Bros. a decis în martie 2012 să continue să exploateze „magia” francizei „Harry Potter”, prin deschiderea platourilor unde au fost turnate filmele, deşi J. K. Rowling a pus punct aventurilor celebrului vrăjitor, iar lungmetrajele şi jocurile video au generat deja încasări de miliarde de dolari, după cum a relatat la momentul respectiv AFP.

14.000 de metri din lumea lui Harry Potter

Pentru noua sa atracţie turistică, „The making of «Harry Potter»”, gigantul american, care a produs cele opt filme din această serie, unul dintre cele mai mari succese de casă din istoria cinematografiei, a ales să facă lucrurile la scară mare, în apropiere de Londra.

O suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi acoperită cu hangare, reprezentând vechile studiouri unde au avut loc filmările, adăposteşte ,,decorurile, accesoriile şi costumele autentice” şi poate să primească până la 5.000 de vizitatori pe zi, notează Mediafax.

Peste 7 miliarde de dolari

Seria „Harry Potter”, de J. K. Rowling, care include şapte romane, este unul dintre cele mai mari succese editoriale. Adaptarea cinematografică a seriei a avut la fel de mare succes, generând încasări de peste 7 miliarde de dolari.

Street View este o aplicaţie a Google Maps, disponibilă deja în 50 de ţări, care s-a dovedit a fi populară şi utilă şi în România. Aceasta permite utilizatorilor să exploreze şi să navigheze virtual într-o zonă cu ajutorul imaginilor panoramice la nivel de stradă. Aplicaţia este disponibilă şi în Google Earth şi pe Google Maps pentru telefoanele mobile.

Foto credit: Cinemagia, Google Maps

12
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „In Transit”, ultima realizare a regizorului american de filme de nonficţiune Albert Maysles, este o capodoperă în care un celebru tren şi pasagerii săi devin o metaforă discretă a vieţii. „Junun”, realizat de P.T. Anderson, este un documentar muzical psihedelic, un elogiu adus bucuriei de a crea.

12
/10
/15

Trofeul Dracula a fost câștigat de producția israeliană JeruZalem, regizată de frații Doron și Yoav Paz, care prezintă povestea a două turiste americane ce au ghinionul de a nimeri în timpul Apocalipsei în Ierusalim. Invazia demonilor și a creaturilor mitologice este filmată de una dintre turiste prin intermediul Google Glass.

12
/10
/15

Cel mai recent film al regizorului Radu Muntean, Un etaj mai jos, a câștigat cel mai important premiu la Filmfest Hamburg, al treilea festival internațional de film din Germania, ca mărime. Până pe 15 octombrie, filmul poate fi văzut la Cinema City AFI Cotroceni și Cinemateca Union din București și la Cinema Victoria din Cluj.

09
/10
/15

Peste exact o săptămână, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFGX). Proiecția filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediției jubiliare, cu o peliculă de excepție: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an și răsplătit cu Ursul de Argint.

09
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.

06
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Martian”, noul blockbuster al lui Ridley Scott, oferă mult prea puţin din ceea ce promite, alegând o reţetă facilă de a ilustra o aventură spectaculară. „Black Mass”, regizat de Scott Cooper, are meritul de a-şi asuma genul filmului cu gangsteri, fără a cădea în tentaţia pastişei sau a luării în zeflemea.