VIDEO Monologuri extravagante, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-monologuri-extravagante-la-sibiu/

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu prezintă vineri, 15 martie, de la ora 19.00, spectacolul „Monoclu“ în regia lui Stéphane Ghislain Roussel.

Un articol de |13 martie 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu prezintă vineri, 15 martie, de la ora 19.00, spectacolul „Monoclu“ în regia lui Stéphane Ghislain Roussel. Evenimentul are loc în cadrul Zilelor Culturii Luxemburgheze organizate în acest an la Sibiu. Spectacolul va fi prezentat la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor.

Spectacolul „Monoclu, un portret al S. von Harden“ este o montarea originală ce are ca inspiraţie portretul jurnalistei Sylvia von Harden realizat de Otto Dix (1891 – 1969), unul dintre cei mai importanţi artişti plastici germani ai secolului XX. Acest portret se află acum în colecţia Centrului Pompidou şi marchează, prin tehnica de observare detaşată şi androgină a lui Dix, prezenţa femeii moderne, cu trăsături băieţeşti, un monoclu şi ţigaretă ce arde mocnit.

Scenariul ce stă la baza acestui spectacol se inspiră din fapte reale şi invită publicul să descopere printr-o serie de monologuri extravagante viaţa fascinantă a jurnalistei. Folosindu-se de efectul traducerii cu supratitrare din germană în limba franceză pe un ecran suspendat, spectacolul jonglează între o nouă estetică a teatrului, picturii în ulei şi tableaux vivants (reprezentarea unei scene, picturi sau sculpturi cu ajutorul unor actori, obiecte sau costume).

Tabloul Berlinului interbelic

Acţiunea prezentată pe scenă evocă tensiunea ce a marcat perioada de dinaintea prăbuşirii celui de-al Treilea Reich şi se remarcă prin virtuozitatea jocului prin care actorul Luc Schiltz pătrunde în mintea unei figuri iconice a anilor ’20, dar şi prin modul în care evocă Berlinul interbelic şi spiritul operei lui Otto Dix.

Dramaturgul şi regizorul Stéphane Ghislain Roussel şi-a dedicat studiile la Conservatorul din Luxemburg, Conservatorul Regal din Liège, Şcoala de Muzică şi Teatru „Guildhall“ din Londra şi la Conservatorul Superior din Paris, unde a cercetat şi explorat relaţia dintre muzică şi arte vizuale în secolul XX. Acesta a lucrat pentru mai multe muzee, printre care Muzeul Luvru din Paris şi Centrul Georges Pompidou. A colaborat, de asemenea, ca dramaturg al Companiei „Lucilia Caesar“ din Bruxelles şi al Théâtre du Capitole din Toulouse. Cel mai recent proiect al artistului este „AVc“, un performance teatru – muzică, ce a fost prezentat la MUDAM – Musée d’Art Moderne Luxembourg.

Luc Schiltz s-a născut în Luxemburg şi a absolvit cursurile Conservatorului Regal din Liège. Acesta a lucrat în Bruxelles alături de Thomas Ostermeier şi Kathleen Breden pentru spectacolul „Tout va mieux“. La Luxemburg, actorul a fost distribuit în spectacole prestigioase ca Mansarde à Paris (Radu Afrim), Pale Exploding Imitation (F. Markiewicz [Raftside], Bruce Geduldig [Tuxedomoon]), Yvonne, princesse de Bourgogne (Cie du Grand Boube), L´Annonce (Ian de Toffoli / ILL) şi Léonce et Lena (Frank Hoffmann).

„Monoclu, un portret al S. von Harden“ este o producţie a Teatrului Naţional din Luxemburg în parteneriat cu Compagnie „Ghislain Roussel“. Producţia a avut premiera în 2010 şi a mai fost prezentată în turneu la Centrul Wallonie Bruxelles din Paris, dar şi în cadrul Festivalului 30/30 din Bordeaux, la Grüner Salon an der Volksbühne am Rosa Luxemburg Platz din Berlin, Prager Theaterfestival, Centre Georges Pompidou Metz şi Fundamental Monodrama Festival din Luxemburg. Spectacolul are o durată de o oră şi este prezentat în limba germană, cu supratitrare în limba franceză. Accesul publicului la eveniment se face gratuit, în limita locurilor disponibile.

Zilele Culturii Luxemburgheze se organizează la Sibiu pentru a continua ideea anului 2007, când Sibiul şi Luxemburgul au împărţit titlul de Capitală Culturală Europeană. Programul de evenimente va debuta miercuri, 13 martie, ora 16:30, cu un vernisaj şi o lectură publică de Steve Carier ce va avea loc la Casa Luxemburg.

Evenimentul va fi urmat de un bufet şi o prezentare de vinuri, iar seara, de la ora 19:00, publicul este invitat la premiera spectacolului „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“ în regia lui Gavriil Pinte, o producţie a Secţiei Germane a Teatrului Naţional din Sibiu. Programul va continua joi, 14 martie, ora 20:00, cu un program muzical „Koncert Sophisticated Crossover – Sascha Ley & Natascha Gehl“ ce va avea loc la Casa Luxemburg.

Programul de evenimente se va încheia vineri, 15 martie, cu reprezentaţia spectacolului „Monoclu, un portret al S. von Harden“.

INFO

MONOCLE – a portrait of S. von Harden
scris şi regizat de: Stéphane Ghislain Roussel
cu: Luc Schiltz
muzica: Viktor Ilieff
costumele: Xavier Ronze
machiajul: Sandrine Roman
muzicieni (înregistrare): Julie Läderach (violoncel), Amaëlle Broussard (saxofon), Yoshiko Tominaga (pian), Jeanne Moreau (India Song)
traducerea: Sven Christian Siegmund

Credit foto: Bohumil Kostohryz

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.

11
/01
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Continui încercarea de a oferi un tablou al noii generații de actori români cu un nou interviu-portret. Astăzi, Anghel Damian, 24 de ani.

11
/01
/15

Casa de Producție TVR a programat luni, 12 ianuarie, de la ora 20.10, la TVR 2, spectacolul „Ce facem cu violoncelul?”de Matei Vişniec, în regia artistică a lui Nicolae Scarlat (premiera tv: 1990). Dialogul absurdului începe într-o sală de așteptare... Omul cu ziarul (Claudiu Istodor), Bătranul cu Baston (Gheorghe Dănilă) și Doamna cu Voal (Camelia Zorlescu) devin vizibil deranjați de prestația de neoprit a Omului cu Violoncel (Dan Joițoiu).

11
/01
/15

Filmele "Birdman" şi "Boyhood" sunt marile favorite la Globurile de Aur, a doua distincţie ca importanţă din cinematografia americană după Oscaruri, ce vor fi decernate în noaptea de duminică spre luni, într-o gală la care participă nume mari de la Hollywood şi va fi urmărită în lumea întreagă.

10
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Mommy”, al cincilea lungmetraj al indecent de tânărului cineast canadian Xavier Dolan (25 de ani), este o „tectonică a sentimentelor” ambalată în încadraturi, culori și sunete electrizante, folosite cu o dezinvoltură frapantă.

09
/01
/15

Joi, 15 ianuarie 2015, de la ora 19.00, pe scena Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc o reprezentație cu piesa Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule? de Cătălin Ștefănescu, în regia lui Alexandru Dabija, cu actorii Marcel Iureș și George Mihăiță. Produs de Teatrul ACT, spectacolul este o adaptare după romanul Moromeții de Marin Preda.

09
/01
/15

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film. Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

09
/01
/15

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!".