VIDEO Muzeul Ţăranului Român a primit certificatul de excelenţă din partea TripAdvisor
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-muzeul-taranului-roman-a-primit-certificatul-de-excelenta-din-partea-tripadvisor/

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a primit certificatul de excelenţă din partea TripAdvisor, unul dintre cele mai mari site-uri de promovare turistică.

Un articol de Andrada Văsii|24 iulie 2013

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a primit certificatul de excelenţă din partea TripAdvisor, unul dintre cele mai mari site-uri de promovare turistică.

„Premiul atestă imaginea foarte bună pe care o are instituţia muzeală la nivel naţional şi internaţional şi se acordă numai pe baza opiniilor utilizatorilor TripAdvisor”, se spune în comunicatul de presă remis de către Mediafax.

Acest lucru confirmă faptul că Muzeul Național al Țăranului Român se află printre preferințele vizitatorilor, fiind un obiectiv turistic de top.

3.500 de turiști lunar

Cu o medie de 3.500 de turişti lunar, Muzeul Ţăranului Român s-a situat, anul trecut, printre cele mai bune destinaţii turistice, conform TripAdvisor, datorită plasării între primele 10% organizaţii afiliate la acest site, criteriu pe baza căruia se acordă certificatul de excelenţă.

Muzeul Ţăranului este bucuros să primească TripAdvisor Certificate of Excellence.

Virgil Ştefan Niţulescu,
directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român

„Ne străduim să oferim vizitatorilor o experienţă memorabilă, iar acest premiu vine să confirme faptul că munca noastră a fost apreciată prin comentariile pozitive pe care le-am primit pe TripAdvisor”, a adăugat Niţulescu.

Foto credit: Muzeul Naţional al Ţăranului Român (Facebook)

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”.