VIDEO Natalie Portman debutează ca regizoare cu un film bazat pe memoriile scriitorului Amos Oz
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-natalie-portman-debuteaza-ca-regizoare-cu-un-film-bazat-pe-memoriile-scriitorului-amos-oz/

Actriţa americană Natalie Portman va debuta în calitate de regizoare cu un lungmetraj care va avea la bază volumul de memorii ,,A Tale of Love and Darkness” al romancierului Amos Oz, a anunţat miercuri scriitorul isralian.

Un articol de Andrada Văsii|25 iulie 2013

Actriţa americană Natalie Portman va debuta în calitate de regizoare cu un lungmetraj care va avea la bază volumul de memorii „A Tale of Love and Darkness” al romancierului Amos Oz, a anunţat miercuri scriitorul israelian.

Actriţa americană de origine iudaică, recompensată cu premiul Oscar în 2011 pentru rolul din drama „Black Swan”, va juca în noul proiect cinematografic, în care va interpreta rolul mamei scriitorului Amos Oz, care s-a sinucis atunci când acesta avea 12 ani.

Volumul „A Tale of Love and Darkness” relatează copilăria petrecută de Amos Oz în Jerusalimul devastat de război din anii 1940 şi 1950, decesul mamei sale, călătoria sa printr-un kibuţ şi schimbarea politicii Israelului, după înfiinţarea statului israelian.

Natalie Portman a citit „A Tale of Love and Darkness” şi mi-a cerut să îi vând drepturile pentru o adaptare cinematografică în urmă cu cinci-şase ani. Am acceptat, datorită stimei deosebite pe care o am pentru cariera ei. Este o actriţă excelentă.

Amos Oz,
scriitor

Amos Oz a precizat că a contribuit şi la scrierea scenariului pentru acest film, iar Natalie Portman va sosi în Israel în luna septembrie pentru a pregăti noua peliculă. Filmările vor debuta în luna septembrie.

De la film la regie

Natalie Portman, în vârstă de 32 de ani, s-a născut la Ierusalim, iar bunicii ei pe linie parternă au fost evrei care s-au mutat în Israel venind din Polonia şi România. Actriţa, care a crescut însă în Statele Unite, a dezvăluit faptul că străbunica ei româncă a fost spion pentru serviciile secrete britanice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, notează Mediafax.

Natalie Portman urmează să fie văzută în curând pe marile ecrane într-un alt film semnat de Terrence Malick, „Knight Of Cups”, şi în continuarea unui film cu super-eroi, intitulat „Thor: The Dark World”.

Natalie Portman a jucat în 2009 în thrillerul psihologic „Lebăda neagră/ Black Swan”, în care actriţa a interpretat rolul unei balerine cu tendinţe de automutilare. Pentru acest rol, Natalie Portman a fost recompensată cu premiul Oscar, dar şi cu un Glob de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

Actriţă, regizoare şi producătoare de film, Natalie Portman a debutat în rolul adolescentei rebele din filmul „Léon”, al lui Luc Besson, şi a continuat cu partituri în filme precum „Visând la Beverly Hills”, „Ispita/ Closer”, „Fantomele lui Goya” şi „V de la Vendetta”.

Portman a jucat anul trecut în mai multe filme de genuri diferite, printre care comediile „Măria Ta/ Your Highness” şi „Fără obligaţii/ No Strings Attached”, filmul de acţiune „Thor” şi drama „Hesher”.

Foto credit: Cinemagia

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.