-->

VIDEO Orchestra Naţională Radio, dirijorul Tiberiu Soare şi soliştii Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, aplaudaţi la Balcic
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-orchestra-nationala-radio-tiberiu-soare-gabriel-croitoru-si-horia-mihail-au-fost-aplaudati-de-sute-de-oameni-la-balcic/

Sâmbătă, 27 iulie, Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului ei principal, Tiberiu Soare, a concertat în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului „Balchik Classic Days” (Bulgaria).

Un articol de Andrada Văsii|28 iulie 2013

Sâmbătă, 27 iulie, Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului ei principal, Tiberiu Soare, a concertat în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului „Balchik Classic Days“, în Bulgaria, la Balcic.

Orchestra a susţinut un concert integral Mozart, cu participarea a doi dintre soliştii concertişti ai instituţiei: pianistul Horia Mihail şi violonistul Gabriel Croitoru. Cele câteva sute de turişti aflaţi pe malul Mării Negre în Bulgaria, la Balcic,  au participat gratuit la acest eveniment care a avut loc pe scena Mistral, amplasată în aer liber, între două frumoase hoteluri ale staţiunii.

Aceștia au avut numai cuvinte de laudă pntru spectacol: „Este fabulos că aici, pe malul mării, se întâmplă aşa ceva. Sunt din Scoţia, mă aflu prima dată la Balcic şi mi-ar plăcea să revăd şi mâine această orchestră minunată.”

În staţiunea în care se află castelul „Cuibul Liniştit”, în care a locuit Regina Maria, Orchestra Naţională Radio a deschis festivalul prin Concertul nr. 5 în la major pentru vioară şi orchestră de Mozart, avându-l ca solist pe Gabriel Croitoru.

Programul a continuat prin Concertul nr. 12 în la major pentru pian şi orchestră  de Mozart – al cărui solist, Horia Mihail, a fost îndelung aplaudat – şi  s-a încheiat cu Simfonia nr. 29 în la major.

„A fost un concert exact aşa cum mi-am dorit: lejer, frumos, cu public bucuros şi cu o orchestră pe scenă unită şi relaxată. Şi eu şi colegii din orchestră ne-am simţit extraordinar şi cred că asta s-a văzut.”

Tiberiu Soare,
dirijor

Festivalul Balchik Classic Days continuă pe Malul Alb al Mării Negre (aşa cum este denumit oraşelul Balcic, datorită stâncilor din calcar care-l înconjoară) până pe 3 august.

Foto credit: Virgil Oprina

 

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.