VIDEO Patru opere celebre, coruri, duete şi arii de Verdi şi Wagner, la Festivalul Opera Nights
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-patru-opere-celebre-coruri-duete-si-arii-de-verdi-si-wagner-la-festivalul-opera-nights/

Patru opere celebre, coruri, duete şi arii de Giuseppe Verdi şi Richard Wagner vor fi interpretate la Festivalul Opera Nights, care va începe miercuri seară şi se va desfăşura la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Un articol de Andrada Văsii|10 iulie 2013

Patru opere celebre, coruri, duete şi arii de Giuseppe Verdi şi Richard Wagner vor fi interpretate la Festivalul Opera Nights, care va începe miercuri seară şi se va desfăşura la Castelul Corvinilor din Hunedoara şi în curtea Lapidariului de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

De miercuri seară şi până luni, Castelul Corvinilor din Hunedoara şi curtea Lapidariului de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva vor găzdui cel mai mare festival de muzică clasică în aer liber din Transilvania, Opera Nights, transmite corespondentul Mediafax.

Seară de coruri, duete şi arii

Manifestarea va cuprinde spectacole cu patru opere celebre – „Elixirul dragostei” şi „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, „Trubadurul” de Giuseppe Verdi, „My Fair Lady” de Frederick Loewe -, o seară specială de coruri, duete şi arii semnate de Verdi şi Wagner şi un bal al operei, care va avea loc luni, la finalul festivalului.

Artişti din toată lumea

Astfel, orchestra, corul şi soliştii Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, precum şi alţi artişti români, dar şi din Japonia, Spania, Ungaria, Serbia şi Republica Moldova vor interpreta coruri, duete şi arii în cadrul Galei Verdi-Wagner, „Trubadurul” (Giuseppe Verdi), „Don Pasquale” şi „Elixirul dragostei” (Gaetano Donizetti) şi „My Fair Lady” (Frederik Loewe).

Festivalul Opera Nights se află la a treia ediţie şi este organizat de Asociaţia Culturală DevART din Deva, Consiliul Judeţean Hunedoara, primăriile Deva şi Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, Muzeul Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Info:

Biletele pentru festival sunt puse în vânzare la casieriile Muzeului Castelului Corvinilor din Hunedoara, Teatrului de Artă din Deva şi Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Un bilet pentru o seară costă 50 de lei/persoană, iar un abonament – 200 de lei.

Foto credit: Adrian Mergiani, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” (Facebook)

 

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.