VIDEO Zi specială dedicată lui Michael Jackson, pe 29 august, la MTV România
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-zi-speciala-dedicata-lui-michael-jackson-pe-29-august-la-mtv-romania/

MTV România dedică, pe 29 august, o zi specială – ,,M is For Michael Black & White Day” – artistului Michael Jackson, care ar fi împlinit 55 de ani.

Un articol de Andrada Văsii|28 august 2013

MTV România dedică, pe 29 august, o zi specială – „M is For Michael Black & White Day“ – artistului Michael Jackson, care ar fi împlinit 55 de ani.

Fanii artistului Michael Jackson nu trebuie să rateze programele speciale pe care MTV România le va difuza pe data de 29 august, ca un tribut adus megastarului ce ar fi împlinit 55 de ani în 2013.

Sub titlul „M is For Michael Black & White Day”, MTV România trasformă ziua de joi intr-una specială, dedicată starului ale cărui hituri şi videoclipuri au făcut istorie în muzica pop.

În memoria sa, 29 august este ziua în care MTV îi îndeamnă pe fanii Michael Jackson să se îmbrace în alb şi negru, să-şi facă o poză pe care să o încarce pe Facebook, cu trimitere spre pagina MTV România, şi îi invită să nu piardă programele dedicate acestuia şi aniversării sale.

Videoclipuri de nota 10

Pe toată durata zilei, MTV difuzează melodiile atât de cunoscute de generaţii întregi, în toată lumea. De la ora 17.00, începe emisiunea tematică „M is For Michael Black & White Day”, iar de la ora 21.00, emisiunea „MTV Classic” îi este de asemenea dedicată artistului, cu informaţii interesante ce vor însoţi videoclipurile alese. La ora 22.00, începe „Top 10 @ 10″, cu o selecţie de zece melodii, printre care „Dirty Diana”, „You are not alone”, „Stranger In Moscow”, „This is it” şi „Liberian Girl”.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei „intoxicaţii grave” cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului său personal Conrad Murray, notează Mediafax.

Medicul a fost condamnat, în noiembrie 2011, la patru ani de închisoare pentru omucidere involuntară, dar ar putea fi eliberat pentru bună purtare peste două luni.

Foto credit: Michael Jackson (Facebook)

18
/06
/15

Străzile orașului vor fi inundate de sunete și culori în ultimele zile ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În zona pietonală Nicolae Bălcescu, în Piața Mică și Piața Mare, dar și la Muzeul Astra, spectacole de pe trei continente vin în fața publicului cu statui vivante, baloane zburătoare cu apă, dansuri amerindiene și muzică indiană.

18
/06
/15

Pe lângӑ un lineup de excepţie curatoriat de pianistul şi compozitorul de jazz Lucian Ban, a patra ediţie a Bucharest Jazz Festival continuӑ seria de evenimente conexe inauguratӑ anul trecut la Hanul Gabroveni. Startul Bucharest Jazz Festival 2015 este dat de vernisajul expoziţiei Now’s the Time – Romanian Jazz Photographers de la Hanul Gabroveni, în seara zilei de 30 iunie.

16
/06
/15

Cea de-a noua ediţie a evenimentului Noaptea Institutelor Culturale are loc în Bucureşti vineri, începând cu ora 16.00, şi va aduce publicului un program variat, cu filme, muzică, teatru, spectacole de dans, ateliere de creaţie, degustări de preparate tradiţionale şi târguri de produse hand-made.

15
/06
/15

 Salonul de carte Bookfest Estival, Biblioteca Deschisă a British Council și Zilele Porților Deschise la Facultatea de Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj sunt proiectele culturale complementare muzicii propuse pentru cea de-a treia ediție Jazz in the Park, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 5 iulie la Cluj-Napoca.

15
/06
/15

VLADIMIR LUNGU, dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Mersin (Turcia), violoncelistul RĂZVAN SUMA, recent aplaudat în cea de-a II-a ediţie a turneului său naţional „Vă place tango?” şi un „trio” de mari compozitori – MOZART, HAYDN şi CEAIKOVSKI – compun împreună „afişul” concertului desfăşurat la Sala Radio, vineri, 19 iunie (19.00), eveniment ce punctează închiderea stagiunii ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.

13
/06
/15

 Bucharest Music Film Festival va sărbători anul acesta cea de-a X-a ediţie, aducând, în perioada 19 - 28 iunie, în Piaţa "George Enescu" din Bucureşti, concerte live susţinute de artişti precum Virgil Ianţu şi Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico şi Pasărea Rock.

11
/06
/15

Violoncelistul Adrian Naidin prezintă sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, în premieră, proiectul muzical “Pân la Rai”, un proiect de world music ce poate deveni revelația acestui an.